Fenomen rar în lume : Eclipsa de Super Lună și luna sângerie
Omenirea a fost martora unui fenomen astronomic rar – luna sângerie şi eclipsă totală, produse la interval de doar câteva ore]n noaptea de 28 septembrie. A fost prima sincronizare de acest fel din ultimii 30 de ani. Se întâmplă rar ca cineva să vadă în timpul vieţii asemenea evenimente astronomice petrecându-se simultan. Următorul este așteptat peste 18 ani.
Eclipsa totală de Lună a încheiat o serie de patru astfel de fenomene, începute anul trecut. Experţii de la NASA au comparat aceste patru eclipse succesive cu o mână de patru cărți identice la poker, motiv pentru care au denumit acest fenomen „tetradă”. Din America până în Europa, Africa şi o parte din Asia, sute de milioane de oameni au fost martorii unui fenomen de neratat. Ei au ieşit în stradă sau au mers la observatoarele astronomice, unde s-au aşezat la coadă ca să poată privi eclipsa de lună.
În cursul eclipselor totale de Lună, satelitul natural al Terrei intră în conul de umbră al Pământului; planeta noastră se găseşte atunci între Soare şi Lună, astfel încât împiedică în mare măsură radiaţia solară să lumineze Luna. Luna rămâne totuşi vizibilă în timp ce trece prin umbra Pământului datorită refracţiei luminii solare de către atmosfera terestră.
Fenomenul astronomic a început cu faza de penumbră a eclipsei la 03 h 11 m (ora României) când penumbra Pământului a început să atingă faţa Lunii. La 04 h 07 m (ora României) a început eclipsa parţială — luna a devenit roşie. Eclipsa totală a început la ora 05 h 11 m (ora României), moment în care luna a devenit complet roşie, a atins punctul maxim la 05 h 47 m (Luna se află în centrul conului de umbră) şi s-a sfârşit la 06 h 23 m. Următoarele faze ale eclipsei: coborârea Luni sub linia orizontului, sfârşitul eclipsei parţiale de lună şi sfârşitul fazei de penumbră a eclipsei nu erau vizibile din România. Fenomenul astronomic s-a încheiat la ora 08 h 22 m.
„În timpuri străvechi, oamenii credeau că acest fenomen era rău prevestitor, că lumea se va sfârşi. În ziua de azi, în schimb, ei nici nu realizează că are loc o eclipsă”, spune astronomul Victor Vallejos.
În timpul Superlunii, satelitul natural al Pământului atinge punctul cel mai apropiat de Terra, numit şi perigeu, situat la 363 de mii de kilometri.
Eclipsa totală de Lună sau Luna însângerată din 28 septembrie a încheiat seria de patru astfel de fenomene care au mai avut loc în 15 aprilie 2014, 8 octombrie 2014 şi 4 aprilie 2015. În momentele eclipselor Luna se găseşte întotdeauna în faza de Lună plină.
În general, în astfel de ocazii, Luna apare de culoare roşiatică, datorită fenomenului de difuzie a luminii solare prin atmosfera Pământului, care face ca radiaţiile roşii să predomine în lumina pe care o percepem. Datorită aceluiaşi fenomen, cerul apare roşu la răsărit şi la apus, în jurul Soarelui. Prin urmare, culoarea roşie a Lunii aflate în eclipsă totală nu are nimic supranatural.
Conform tradiţiei, însă, fenomenul reprezintă o schimbare importantă în istoria lumii. Unul dintre faptele cele mai remarcabile este că o serie de patru eclipse de lună consecutive se înregistrează doar de câteva ori în decursul a 2000 de ani. Mai mult decât atât, acestea au coincis cu evenimente religioase importante la nivel global, după cum a scris pastorul texan John Hagee în cartea sa “Blood Moon Phrofecy” despre aceste evenimente.
Cercetatorii de la NASA au spus la rândul lor că Tetrada s-a produs doar de 3 ori în ultimi 500 de ani. De fiecare dată a coincis cu o tragedie a poporului evreu urmată de un triumf.
Prima Tetradă despre care s-au cules date ştiinţifice s-a produs în Evul Mediu, în 1493. Atunci au fost expulzaţi evreii de către Inchiziţia din Spania. Cea de-a doua Tetradă s-a produs în 1949 şi a coincis cu formarea statului Israel, după mii de ani de luptă, iar cea de-a treia, după o perioada neobişnuit de scurtă, în 1967, când a coincis cu Razboiul de şase Zile arabo-israelian.
În Vechiul Testament (Biblia ebraică, Scripturile evreieşti) se prevesteşte sfârşitul omenirii, atunci când “Soarele se va cufunda în întuneric şi Luna va deveni sângerie, înainte de marea şi teribila zi a venirii Domnului”. Acest lucru ar însemna că imediat după Luna roşie ar avea loc a doua venire a lui Iisus.
Fenomenul de eclipsă se produce de două sau trei ori pe an, atunci când Soarele, Pământul şi Luna se aliniază în aşa fel încât Luna trece prin umbra proiectată de Pământ.
Cea mai recentă eclipsă totală de Lună vizibilă din România a avut loc pe 10 decembrie 2011. Următoarea eclipsă de Lună vizibilă din România va fi prin penumbră şi va avea loc pe 16 septembrie 2016, potrivit www.astro-urseanu.ro.
Cea mai veche eclipsă de Lună consemnată a avut loc în anul 3450 î.e.n. În vechile culturi, când avea loc o eclipsă, oamenii spuneau că soarele sau luna au fost înghiţite de balaur sau de dragon. La noi, oamenii spuneau că erau mâncate de vârcolacii.
Alaturarea celor doua fenomene a dat naștere la tot felul de speculații. Unii spun că omenirea va face un salt în evoluţie, ADN-ul uman se va modifica și va începe o nouă eră. Alții sunt de părere că Super Luna și Eclipsa de lună produse concomitent prevestesc sfârşitul lumii.
Nu avem competența pentru a stabili dacă cele câteva zeci de cazuri cu probleme de sănătate în rândul unor elevi și altor persoane din Oltenița au avut legătură cu aceste fenomene astrologice, însă coincidență sau nu, luni, 28 septembrie a.c., în Oltenița tineri, copii, bătrâni au semnalat probleme de sănătate.
De asemenea, începând cu ziua de luni, starea vremii s-a înrăutățit.
Surse:
digi24.ro
Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”
descopera.ro
cancan.ro
Lasă un răspuns