Fericit este acela care nu gândește răul.

Om desăvârşit este acela care iubeşte adevărul şi dreptatea, care Îl iubeşte pe Dumnezeu.

Pe unii oameni, cu totul potrivnici, binefacerile îi îmblânzesc. Pe invidios însă, binefacerile mai mult îl înrăiesc. Cu cât invidiosul are parte de mai mari binefaceri, cu atât mai tare fierbe de ciudă, mai mult se supără şi se mânie. Mulţumind pentru darurile primite şi mai mult se cătrăneşte de purtarea binefăcătorului. Ce fiară nu întrec ei prin cruzimea lor? Câinii, cărora li se aruncă o coajă, se domesticesc; leii, cărora li se poartă de grijă, se îmblânzesc. Invidioşii însă, mai mult se irită când li se arată îngrijire şi atenţie.

Inima iubitoare de agoniseală se aseamănă cu focul care se întinde din ce în ce mai departe pe materia ce arde și distrugând una, cuprinde alta.

Omul desăvârșit este acela care primește cu o egală stare a duhului și cu mulțumire, din mâinile Domnului, schimbările vieții sale, atât pe cele fericite, cât și pe cele nefericite.

Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute. Nu e nimic mult, când oamenii iubesc puţin, aşa cum nu este puţin, când oamenii iubesc mult.

Vezi să nu te inducă în eroare sensul echivoc al cuvintelor.

Fără îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi înşine.

Fructul esenţial al sufletului este adevărul.

Omul nu poate fi cu desăvârșire liber de patimi; dar le poate stăpâni.

Rațiunea pornește de la cunoaștere pentru a ajunge la credință.

Nu-l invidiați pe cel bogat pentru averea sa, pe cel puternic pentru demnitatea sa și nici pe cel înțelept pentru știința sa, căci toate acestea sunt mijloace de a dobândi virtuțile doar pentru cei care le întrebuințează bine, dar fericirea nu stă în ele însele.

Orice rău este o infirmitate a sufletului.

Învățătura faptelor este mult mai vrednică decât cea a cuvintelor.

Când inima se veseleşte, chipul înfloreşte.

Cineva care a primit o binefacere, trebuie să aibă aceeaşi stare faţă de binefăcătorul său, pe care a avut-o Sfântul Apostol Petru, când Domnul Hristos a vrut să-i spele picioarele.

Sfântul Vasile cel Mare

Acest intre Sfinti, Parintele nostru Vasilie cel Mare a trait intre anii 330-379, in vremea Sfantului si marelui imparat Constantin si, pana in zilele imparatului Valens, cel cazut in ratacirea lui Arie. S-a nascut in Cezareea Capadochiei, din parinti dreptcredinciosi si instariti, Emilia si Vasilie, tatal sau fiind un luminat dascal in cetate.
Iubitor de invatatura si inzestrat pentru carte, Sfantul Vasilie si-a imbogatit mintea cercetand, rand pe rand, scolile din orasul sau Cezareea, apoi din Bizant, mergand pana si la Atena, cea mai inalta scoala din timpul sau, unde a intalnit pe Sfantul Grigorie de Nazians, cu care a legat o stransa si sfanta prietenie.
A fost inaltat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei in anul 370, in vremuri grele pentru Biserica, cand ereticii lui Arie si Macedonie izbutisera sa aiba de partea lor pe insusi imparatul Valens. Sfantul Vasilie a dus o lupta apriga, cu scrisul si cuvantul, luminand crestinatatea si aparand dogma Sfintei Treimi. Si-a atras mania imparatului si a suferit multe prigoniri din partea lui, pentru apararea acestei dogme de capetenie a crestinatatii.
Sfantul Vasilie a indreptat si unele lipsuri ale monahismului din timpul sau, chemandu-i pe moanahi sa se nevoiasca nu numai in folosul mantuirii persoanale, ci si in folosul aproapelui. Este cel dintai ierarh care a intemeiat, pe langa Biserica, azile si spitale, in ajutorul celor saraci si neputinciosi, indemnand pe cei insatariti sa foloseasca avutiile lor, ajutand pe cei nevoiasi si lipsiti.
S-a mutat catre Domnul la varsta de 50 de ani, in ziua de 1 ianuarie, plans de credinciosi si de necredinciosi, care-l iubeau si-l cinsteau pentru bunatatea si intelepciunea lui. Cei zece ani ca arhiepiscop in Cezareea Capadochiei i-au fost deajuns, pentru ca el sa intre in istorie cu numele de Sfantul Vasile cel Mare.

Sf. Vasile este serbat pe data de 1 ianuarie și deasemenea pe 30 ianuarie împreună cu Sf. Ioan Gură de Aur (Chrysostom) și Sf. Grigore (Nazianzus) (Sfinții Trei Ierarhi – sărbătoare hotărâtă în 1081 de către Ioan Patriarhul Constantinopolului în memoria acestor trei mari sfinți și teologi ortodocși).
Moliftele Sf. Vasile, considerată una dintre cele mai puternice slujbe de dezlegare, sunt citite în cazul demonizaţilor sau în particular a celor care au nevoie de aceste rugăciuni.

Scrierile sale au o mare importanță teologică și au fost traduse pe tot globul. Sf. Vasile a scris câteva cărți împotriva lui Eunomius și a arianismului în general, în care apără teza Trinității. În “De Spiritu Sancto”, Sf. Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh și combate anumite mișcări din Macedonia care negau existența Duhului Sfânt. El a scris de asemenea un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia și Iov, 24 de predici și a ținut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie și 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice.
Alte importante scrieri sunt Liturghia Sf. Vasile cel Mare și Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.
Sf. Vasile este unul dintre “Cei Trei Cappadocieni” (alături de Grigore de Nyssa și Grigore de Nazianz) fiind totodată și cel mai important dintre ei.

Sf. Vasile e unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari şi e considerat păzitor de duhuri rele, cu mare putere asupra dracilor.

În tradiţia populară, Sfântul Vasile apare şi ca “mare beţiv”, care stă călare pe poloboc, iar de ziua lui se fac petreceri şi chefuri. De altfel, el s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou.
Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura.
La Atena,  cea mai importantă şcoală din timpul său, Sfântul Vasile a studiat cu pasiune astronomia, geometria, medicina şi retorica. Aici a legat o sfântă prietenie cu Grigore de Nazianz, impresionat de inteligenţa şi de harul său duhovnicesc. În data de 14 iunie 370, în momente dificile pentru Biserică, când ereticii lui Arie şi Macedonie l-au atras la această credinţă chiar pe împăratul Valens,

Aproape 600.000 de români, majoritatea bărbaţi, îşi sărbătoresc onomastica, de Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe.

Sfântul Vasile a acordat o atenţie deosebită săracilor şi celor oprimaţi, iniţiind nenumărate acte de caritate.

Este primul ierarh care întemeiază, pe lângă biserici, aziluri şi spitale pentru săraci.

În tradiţia populară, în ziua de Sfântul Vasile cel Mare e bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul.

Surse:
sfantulvasilecelmare.info
ro.wikipedia.org