Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Fiecare generaţie întâmpină această problemă: cu cât simţul artistic este mai puţin cultivat, cu atât apetitul pentru mediocritate este mai mare.

Fiecare generaţie întâmpină această problemă: cu cât simţul artistic este mai puţin cultivat, cu atât apetitul pentru mediocritate este mai mare.

Viaţa nu e decât un pic mai mult decât o fracţiune de secundă. Atât de puţin timp pentru a ne pregăti pentru eternitate!

Întotdeauna există o cerere mare de mediocritate nouă.

Pentru a vedea, îmi închid ochii.

Eu nu pictez după natură. La mine totul se întâmplă în închipuirea mea dementă.

Opera unui om înseamnă explicaţia acestuia.

Arta este ori plagiere, ori revoluţie.

Mai întâi, emoţia! Apoi, doar apoi, înţelegerea!

Am vrut să creez dreptul de a îndrăzni totul.

Ştim cu adevărat ce este prostia doar în momentul în care o experimentăm pe noi înşine.

Un kilogram de verde este mai verde decât zece grame din aceeaşi culoare.

Fiind viaţa aşa cum e, ajungi să visezi la răzbunare.

Trăirea emoţiilor înainte de toate! Abia apoi înţelegerea lor.

Multe bucătărese excelente se ratează intrând în lumea artelor.

În artă, toţi cei care au făcut altceva decât predecesorii lor au meritat epitetul de “revoluţionar”.

Viaţa nu are niciun rost, capătă rost dacă o trăieşti cu voinţă. Virtutea, binele, răul nu sunt decât simple cuvinte, ele îşi schimbă valoarea doar dacă le iei separat pentru a construi ceva cu ele; ele vor avea adevărata lor valoare doar atunci când vom şti cum să le aplicăm cu adevărat.

Paul Gauguin

In tineretea sa, artistul s-a bucurat de o cariera de succes ca om de afaceri, ducand o viata linistita, stabila si un trai lipsit de griji. Apoi, apropiindu-se de varsta maturitatii, artistul a renuntat la toate aceste realizari, pentru a deveni pictor si pentru a putea lucra in regiuni indepartate si neexplorate ale lumii. Putini oameni au sacrificat si au pierdut atat de mult pentru a-si indeplini visele artistice.
Paul Gauguin s-a născut la Paris pe 7 iunie 1848, fiu al lui Clovis Gauguin, ziarist și republican înveterat și al Alinei Chazal, fiica Florei Tristan. Familia Gauguin, simțind că în Franța republica este în pericol, se mută în Peru (1849). Tatăl său moare la 30 octombrie în Patagonia, familia se întoarce în Franța abia peste cinci ani, în august 1854, și se stabilește la Orléans. În 1865 Paul Gauguin servește ca ofițer secund pe un vas comercial cu destinația Rio de Janeiro, un an mai târziu, pornește într-o călătorie de 13 luni în jurul lumii, ca locotenent pe vasul “Chili”.
Anul 1874 aduce o schimbare decisivă în viața lui Gauguin. Are acum 25 de ani și pentru el începe lucrul în atelier și perioada de căutări artistice. Se înscrie la “Academia Colarossi”, unde învață secretele picturii după model. Este anul când se organizează prima expoziție a impresioniștilor și Gauguin cumpără, încântat, tablouri realizate în acest stil.
Pictura sa preia tusele poeticii impresioniste, fara a adera la aceasta in totalitate. Nerabdarea de a iesi din lumea aparentelor, pentru a intra in profunzime, il poarta spre o arta care, fara a se indeparta de elementele simbolice, incearca sa imbine adevarul emotional dincolo de aparenta realului , unde armoniile cromatice au semnificatii spirituale. In operele sale, natura si fantezia, adevarul si imaginatia se imbina. Cautarea unei sinteze de forme si armonii, ritm si muzicalitate a culorilor si anularea perspectivei creeaza o realitate poetica noua si obiectiva.
Paul Gauguin a fost unul din cei patru maestri ai post-impresionismului. Impreuna cu Cezanne, van Gogh si Seurat, a preluat principiile impresionismului inainte de a progresa dincolo de limitele acestui curent, dezvoltandu-si un stil propriu si unic.

În 1875, expune primul său tablou, “Peisaj la Viroflay”, în care se simte influența lui Camille Pissarro, al cărui elev va deveni mai târziu. Câțiva ani în șir se întâlnește regulat cu artiștii impresioniști în cafeneaua “Nouvelle-Athénée” din Place Pigalle și participă cu lucrările sale la expozițiile acestora. În 1879 își petrece pentru prima oară vara în Pontoise, la Pissarro, care îl îndeamnă să se apropie mai mult de natură. Aici îl cunoaște, în 1881, pe Paul Cézanne. Cei doi pictori se înțeleg perfect, între ei fiind multe asemănări în reprezentările artistice.

Acum are, în sfârșit, ocazia să creeze departe de influențele pariziene. Din cauza problemelor materiale Odată cu anul 1883, Gauguin se decide să-și consacre întreaga energie picturii, părăsește lumea finanțelor și își neglijează familia. Din acest moment evenimentele ce vor urma vor accelera ritmul marii sale aventuri în pictură. Gauguin își lasă soția și copiii la familia acesteia în Danemarca, vinde numeroase piese din colecția proprie, pentru a se întreține, o vreme câștigă bani din lipirea de afișe. Vara anului 1886 o petrece în Bretania, la Pont-Aven, unde trăiesc mai cu seamă pictorii independenți sosiți din Anglia și America.dar și datorită setei sale nestăvilite de independență, primăvara anului 1887 îl găsește pe puntea unui vas care se îndreaptă spre Panama. Lucrează câteva săptămâni la construcția canalului, se îmbolnăvește însă de malarie și se întoarce în Franța, din nou la Pont-Aven. Împreună cu pictorul Émile Bernard, elaborează regulile sintetismului, care se bazează pe planuri de culori de aceeași nuanță, reliefate prin contururi ferme.

Lupta lui Iacob cu Ingerul

Compoziția “Viziune după predică”, cunoscută și ca “Lupta lui Iacob cu îngerul”, marchează debutul acestui nou stil, caracterizat prin petele decorative de culoare pură, prezența marcată a liniilor de culoare închisă, motive simplificate, tratarea antinaturalistă a spațiului și renunțarea la perspectiva tradițională. Prin așezarea surprinzătoare a motivelor, artistul leagă două planuri ale realității: femeile bretone și viziunea lor. “Pentru mine peisajul și lupta din tablou există numai în imaginația oamenilor care se roagă, ele sunt o urmare a predicei ascultate” (Paul Gauguin).

În anul (1888), galeria pariziană “Boussod et Valadon” îi organizează prima expoziție personală. Noua generație vede în Gauguin maestrul simbolismului.
În același an, la 21 octombrie 1888, Gauguin sosește la Arles, la Van Gogh, pe care îl cunoscuse cu doi ani în urmă. Van Gogh era curios să afle la ce rezultat artistic a dus colaborarea lui Gauguin cu Émile Bernard și i-a rugat pe cei doi să-și facă reciproc portretul. Rezultatul îl constituie tabloul “Mizerabilii”, în care Gauguin se reprezintă în chipul lui Jean Valjean din cunoscutul roman al lui Victor Hugo. Relația de prietenie dintre Gauguin și Van Gogh se deteriorează repede. După o ceartă, Van Gogh își taie o ureche, Gauguin se întoarce la Paris. Gauguin visează la un atelier la tropice, alegerea cade pe Tahiti, pământ al “extazului, al liniștii și al artei”. În primăvara anului 1891 se îmbarcă pe un vas spre Oceanul Pacific și la 8 iunie sosește la Papeete. Se stabilește la Mataiea și începe să picteze, folosind ca modele femei indigene, cu care are și legături amoroase. După un intermezzo parizian și câteva luni în Belgia, Gauguin se întoarce în Tahiti. La 28 iunie 1895 părăsește din nou Franța,

Portretul lui Madeleine Bernard

unde nu se va mai întoarce niciodată. De data aceasta se stabilește într-o localitate pe malul mării, și artistul se apucă de o muncă gigantică. Anul 1897 este data de naștere a câtorva capodopere printre care și tabloul “De unde venim? Ce suntem? Încontro ne îndreptăm?”, care va fi expus un an mai târziu la galeria “Vollard” din Paris, devenind evenimentul major al sezonului.
Putine sculpturi traditionale religioase fusesera pastrate in Tahiti pe vremea lui Gauguin. Majoritatea au fost distruse, consecinta a convertirii insulei la crestinism. Astfel ca artistul a creat idoli “tahitieni” precum acesta inspirandu-se din diverse alte surse – din Insulele Marchize si Insula Pastelui, din cartea lui J. A. Moerenhout si din fotografii ale templelor javaneze din Borobudur.


În septembrie 1899 se mută în arhipelagul insulelor Marchize, la Atuona, pe insula Hiva-Oa. Aici își construiește celebra “Casă a plăcerilor”, unde se mută cu noua sa vahine. Aceasta a marcat în pictura sa o nouă perioadă de activă fecunditate creatoare. Amatorul de artă care a comandat “Calul alb” a refuzat până la urmă tabloul finisat, întrucât calul a devenit… verde! La care pictorul a răspuns că imbecilii lipsiți de imaginație i-au reproșat absolut gratuit lui Delacroix faptul că pe pânza tabloului intitulat “La Justice de Trajan” a pictat calul în roz. Tabloul este expus în 1906 la Salonul de Toamnă din Paris, stârnind un ecou puternic în cercul tinerilor expresioniști germani.

Gauguin a imbinat armonios tendinta spre decorativism cu maniera sintetica, pe care a descoperit-o alaturi de Emile Bernard. Ambii experimentau formele si figurile simplificate.


Surse:
istoria-artei.blogspot.com
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

2 octombrie 2019

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

Laura Suzeanu Primarul Petrică Țone este în continuare generos cu echipa de fotbal din spatele Asociației Club Sportiv Municipal Oltenița. Este generos, dar pe banii oltenițenilor, în timp ce profesorii care se mai încumetă să organizeze activități școlare, caută surse externe pentru premii și diplome. Deși jucătorii provin din alte zone, altele decât Oltenița, din bugetul local vor pleca din nou 150.

Corespondenta la redactie