GIRL-O campanie la Oltenița de prevenire a traficului pentru exploatarea sexuală a adolescentelor
Sâmbătă, 13 august, între orele 16.00 și 21.00, oltenițenii sunt așteptați în Parcul Central din municipiu. Aici veți vedea o expoziție de picturi realizate de supraviețuitoarele traficului pentru exploatare sexuală.
Centrul Parteneriat pentru Egalitate și ADPARE – Asociația pentru Dezvoltarea Practicilor Alternative de Reintegrare și Educație au lansat joi, 4 august a.c., la București, campania de prevenire a traficului pentru exploatarea sexuală a adolescentelor – GIRL.
Campania se desfășoară în cadrul proiectului GIRL – Gender Interventions for the Rights and Liberties of Women and Girls Victims of Trafficking for Sexual Exploitation, implementat în perioada 2014 – 2016 de către CPE (Centrul Parteneriat pentru Egalitate), împreună cu parteneri din România (Adpare – Asociația pentru Dezvoltarea Practicilor Alternative de Reintegrare și Educație), Italia (Cultura Lavoro, Expert 4 Europe) și Spania (Fundacio SURT).
Campania va fi implementată pe întreg parcursul lunii august, în 5 localități urbane (Alexandria, Giurgiu, Oltenița, Călărași și Popești-Leordeni) și în 10 localități rurale (din județele Ilfov, Giurgiu, Călărași, Dâmbovița și Argeș).
Campania își propune creşterea nivelului de informații în legătură cu modalităţile prin care comunitatea poate interveni pentru a preveni traficul de femei și fete, în special în contextul numărului crescut de minore identificate anual ca victime ale traficului, atât intern, cât și extern, precum și abordarea aspectelor legate de situația copiilor ai căror părinți lucrează în străinătate și care au obligatii legale privind protecția copiilor rămași în țară.
Vizitatorii vor primi informații sau pot adresa întrebări echipei de proiect în legătură cu:
- Ce poți face și de unde poți primi sprijin atunci când te confrunți cu o situație de trafic pentru exploatare sexuală sau despre care crezi că ar putea fi trafic pentru exploatare sexuală
- Cum te protejezi sau cum îți protejezi fiica, nepoata, verișoara, prietena, colega de clasă
- Cum comunici și construiești o relație cât mai bună cu fiica ta adolescentă, cum îi oferi sprijin și valorizare Care sunt obligațiile tale legale când pleci să lucrezi în străinătate, iar copiii tăi minori rămân în România
În Uniunea Europeană, 80% dintre victimele înregistrate ale traficului de ființe umane sunt femei (67%) și fete (13%). Cele mai multe dintre acestea (69%) sunt traficate în scopul exploatării sexuale, 85% din totalul victimelor femei și fete fiind exploatate sexual. 45% dintre victimele înregistrate aveau vârste de 25 de ani și peste, 36% între 18 și 24 de ani, 17% între 12 și 17 ani și 2% între 0 și 11 ani. Majoritatea victimelor înregistrate în UE provin din România și Bulgaria, România raportând, de asemenea, în perioada de referință, o creștere a numărului de victime minore (Raport privind traficul de ființe umane 2015, Eurostat). Femeile și fetele reprezintă majoritatea victimelor traficului de origine română. Conform datelor oficiale, oferite de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, în 2012-2013, procentul minorelor exploatate (55%) l-a depășit pe cel al femeilor majore (45%). În anul 2014, 74% din totalul victimelor au fost femei și fete (62% majore și 38% minore), 66% din totalul victimelor fiind exploatate sexual. În anul 2015, se înregistrează o creștere a minorilor de sex masculin exploatați sexual, însă femeile și fetele continuă să reprezinte majoritatea victimelor, respectiv 66% (Rapoarte statistice anuale, 2012-2015, ANITP).
Proiectul e co-finanțat prin Programul de Prevenire și Luptă împotriva Criminalității al Uniunii Europene și își propune sensibilizarea în legătură cu aspectele de gen și integrarea perspectivei de gen în activitățile de prevenire a traficului pentru exploatare sexuală, precum și în cele care vizează oferirea de suport pentru victime.





Lasă un răspuns