Clubul profesionist de lectura a unit vineri, 22 septembrie, în Sala Mare a Primăriei Oltenița, scriitori, critici literari, profesori universitari, cu elevi și profesori de liceu, întâlnire facilitată de poetul și avocatul Liviu Capșa, cel care a fost și moderatorul manifestării.
Prezentările cărților scriitorilor ne arată rolul și beneficiile culturii pentru a forma o societate sănătoasă, mai ales din punct de vedere moral, apoi rolul său decisiv în dezvoltarea socială și economică.Manifestarea culturală de vineri, fiecare asemenea întâlnire interactivă, naște o diagnoză pentru toate formele de activitate culturală: publice sau private.
Cu scopul de a încuraja viitoarele generații de studenți, Răzvan Voncu a dezvăluit de data aceasta dorința sa de a atrage cât mai mulți adolescenți spre Facultatea de Litere din București.
Răzvan Voncu este vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor şi reprezentantul acesteia în Consiliul de conducere al ICR. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti. Actualmente, este lector universitar la Catedra de Literatura Română a Facultății de Litere din cadrul Universității București. Debut în literatură: 1988. Scrie critică și istorie literară, eseu, literatură confesivă. A colaborat și colaborează la câteva dintre revistele de prestigiu din țară. Publică, de asemenea, în reviste literare din Serbia. Este membru al Asociației Scriitorilor din Serbia. Cărți de proză: Jurnalul unui an satanic, 2001. Autorul deține în palmaresul său cărți de critică și istorie literară, eseuri critice, cărți de publicistică, traduceri. Premii literare: Premiul ”Titu Maiorescu” pentru critică literară al Academiei Române pe anul 2001 (2003); Premiul Național ”Marin Sorescu” în 2002; Premiul pentru jurnalistică al Academiei Internaționale ”Mihai Eminescu” în 2004,  Premiul revistei Contemporanul pentru critică literară (2010); Premiul „Cartea anului” al Filialei USR Bucureşti – Critică, istorie literară şi eseu (2014), pentru volumul O istorie literară a vinului în România Premiul Naţional „Tudor Arghezi”, Târgu-Jiu, 2017; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică, istorie literată şi eseu, 2017.

Hanna Bota își exteriorizează încântarea de a întâlni elevi, pentru scriitoare adolescenții înseamnă mai mult decât o bucurie: ”Am predat multă vreme și întotdeauna m-am simțit foarte bine cu adolescenții. Anul meu începe întotdeauna în septembrie. Încă și acum, nu mai predau de vreo zece ani, în momentul în care m-am întors dintr-o călătorie inițiatică, am hotărât după ce m-am întors că nu o să mai stau în sisteme în care să mă oblige cineva să fac ceva ce nu vreau să fac. Ori aveam momente în care trebuia să fac o serie de acte și hârtii, în loc să stau cu adolescenții mei, pentru că profesorii mai nou fac mai multă hârțogăraie, în loc să educe și să transmită ce au de transmis…Și am zis: eu mă retrag din sistem…Nu spun profesorilor să se retragă. Cineva trebuie să stea acolo și să se sacrifice pentru patrie și pentru creierele acestea deosebite ale voastre.”

”Toată viața am căutat să intru în zone foarte speciale ca să înțeleg viața și de acolo după aceea scriam. Nu mă duceam în zone extreme și excentrice ca să scriu, ci ca să înțeleg viața. Urmare că și scriu!” completează Hanna Bota. Cei din sală au aflat amănunte despre volumul de carte al scriitoarei ”Trei femei, cu mine, patru” și de asemenea, de unde a plecat ideea subiectului. Răzvan Voncu titrează pentru editura-art.ro: ”Proza Hannei Bota are în comun cu cea mai veche, a marilor noştri moralişti clasici (Galaction, Agârbiceanu), arta de a înfăţişa cazuri morale fără a ține discursuri moralizatoare, iar cu cea a aşa-zişilor “minimalişti” contemporani, știința de a nu se pierde în digresiuni şi detalii inutile. Față de aceștia din urmă însă, romanul Hannei Bota prezintă o diferență fundamentală: are o poveste importantă de transmis, are ceva de spus și nu e doar un pretext pentru a epata publicul diletant.”

Hanna Bota s-a născut pe 7 iulie 1968 la Cluj-Napoca. Este licențiată în teologie (1999) și în filologie (2003), absolventă a unui master în etnologie și folclor (2004) la Universitatea din București și doctor în antropologie culturală la Universitatea de Vest din Timișoara (2012).
Volume de poezie: Candidați pentru ploaia târzie (1994), Dincolo de sine (1997), Ultimele poeme închipuite ale lui W în transcriere imaginară de… (2003), Elogiul pietrei (2004), Jurnalul unui nabi (2007), Don’t play with the snakes (2008, antologie de poezie tradusă în engleză, lansată la Calcutta, India), Poeme pentru Yerutonga (2010), Omul și piatra (2013), Poeme hindice (2013), Imperfecțiunea perfectă, poeme în dialog cu sculptura lui Peter Jecza (2018), tradusă și editată în limba turcă: Kusursuz kusur (Istanbul, 2019).
Volume de proză: Tabla de șah (2006), Maria din Magdala (2007), Cronicile memoriei (2010), Maria di Magdala (2010, Ravenna, Italia, traducerea în italiană a romanului Maria din Magdala), Ultimul canibal. Jurnal de antropolog (2011; ediția a doua, 2015), Dansând pe Gange (2013), Când în fiecare zi e JOI. Roman distopic (2016).
Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

Cu Horia Gârbea, oltenițenii s-au întâlnit mai des ani de-a rândul, în cadrul manifestărilor organizate de același Liviu Capșa. Horia Gârbea, poet, prozator, dramaturg şi eseist, s-a născut la 10 august 1962, în Bucureşti. A învăţat la Liceul “Mihai Viteazul” din Bucureşti, apoi a absolvit, în 1986, Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare din Bucureşti, iar în 1999 şi-a luat doctoratul în inginerie, indică “Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).
Din 1987 este cadru didactic la Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului, fiind în prezent conferenţiar universitar, potrivit site-ului acestei facultăţi din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.
Horia Gârbea a debutat cu versuri în revista “Amfiteatru”, în 1982, iar prima sa carte, “Doamna Bovary sunt ceilalţi”, a apărut în 1993.
După 1989 a avut o activitate intensă de publicist şi autor de literatură, a publicat poezie, proză, teatru, critică literară şi teatrală, eseuri, susţinând totodată rubrici în reviste precum “Luceafărul”, “Cuvântul”, “Ziarul financiar” etc., şi în publicaţii teatrale ca “Scena” şi “Drama”. De asemenea, realizează scenarii de filme şi show-uri pentru televiziune.

În 2012 i-a apărut volumul de versuri “Trecutul e o sărbătoare”, în 2018 – cartea “Vis de-o noapte-n miezul verii” (nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2018 la “Cartea pentru copii şi tineret”), în 2019 – “Pisica din Kavala” (poezie, nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2019), iar în 2021 volumul de poezie “Amintiri cu poduri”. Horia Gârbea este coordonatorul antologiei de proză contemporană românească SF şi Fantasy, în limba engleză, intitulată “Worlds and Beings”, apărută la Editura Institutului Cultural Român (2015).
Piesele sale de teatru au fost reprezentate atât în ţară, cât şi în străinătate, în ţări precum Marea Britanie şi Franţa. A tradus în română şi a adaptat pentru scenă numeroase piese de Jacques Copi, Pierre Corneille, S.I. Witkiewicz, Fernando Arrabal, A.P. Cehov, N. Machiavelli, Dario Fo, Tennessee Williams, Marivaux etc. De asemenea, a tradus în română mai multe piese de W. Shakespeare, potrivit https://edituraneuma.ro/. Este preşedintele Filialei Bucureşti-Poezie a USR, anterior a fost preşedintele ASB 2003- 2013. A fost vicepreşedintele ICR. Distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de ofiţer.
Horia Gârbea are permanent zâmbetul pe buze, o charismă deosebită, descrie și recită cu entuziasm, umor, talent, impresionant chiar, poeziile sale.

Hanna Bota și-a ales o destinație de călătorie exotică în celălalt capăt al lumii: Arhipeleagul Vanuatu. Despre ceea ce a întâmpinat acolo, despre cum trăiesc și ce fericiți sunt băștinașii din acel loc uitat de lume, Hanna Bota povestește în cartea sa ”Ultimul canibal”. La întâlnirea de la Oltenița, autoarea a prezentat un film scurt realizat în Arhipeleagul Vanuatu.
Undeva, între Australia și America de Sud există niște insule, în Polinezia, insule care formeaza o țară pe nume Vanuatu. Hanna Bota surprinde modul oamenilor de viață de acolo, a trăit printre nepoții canibalilor în case din bambus, a mâncat fructe, a cunoscut oameni veseli, sinceri, care își iubesc enorm apropiații, rudele. Insularii Vanuatu nu întâlnesc bolile civilizației, precum depresia sau nevroza, nu sunt stresați de nimic și se hrănesc cel mai mult cu ierburi, iar munca pentru ei nu este o calitate și nici o nevoie stringentă. Printre acești oameni a trăit o lună Hanna Bota, care spune că a fost tratată ca o zeiță.

Ca antropolog, scriitoarea a vrut să experimenteze pe propria sa piele cum este să ajungi într-o lume necunoscută, cum să o asimilezi chiar și pentru o lună. De asemenea, autoarea a vrut să înțeleagă unde greșește lumea civilizată în drumul ei spre evoluție. A descoperit un lucru, devoalare pe care a împărtășit-o și oltenițenilor: deși în Pacificul de Sud a dispărut și ultimul canibal, adesea se va regăsi în bătrâna lume ,,civilizată”…

La sfârșitul întâlnirii, scriitorii au oferit din cărțile lor celor prezenți. Au existat și promisiuni că Oltenița îi va avea ca oaspeți pe cei trei literați și cu alte ocazii, evenimentul dedicat vieții culturale ”Clubul Profesionist de Lectură” fiind cel ce rămâne fidel ideii de îmbogățire spirituală, cel care va continua în viitor.

Acțiunea de vineri s-a aflat pentru Oltenița la a 4-a ediție.
”Lumea e a celor care citesc.” Rick Holland
”Există crime mai grave decât să arzi cărți. Una dintre ele ar fi să nu le citești.” Joseph Brodsky