Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Horoscop Săptămânal 1-7 iunie 2020

Evenimentul astrologic major și impactant al săptămânii 1 – 7 iunie 2020 este formarea aspectului de Lună Plină în zodia Săgetător, fenomen însoțit și de o eclipsă de Lună, care se va petrece pe data de 5 iunie și va fi vizibil inclusiv din România.

Berbec

Cei născuți în zodia Berbec vor trece în această săptămână prin momente de conștientizare puternice, iar nativii se pot desprinde de unele principii și mentalități învechite, pot încheia un capitol care vizează studiile. Va fi o perioadă mai puțin benefică pentru nativii care au de învățat și asimilat noi cunoștințe sau de dat examene. Posibil ca Berbecii să primească ajutor financiar de la cineva din familie sau să aibă parte de o surpriză care vizează o locuință, un bun de patrimoniu. Este o perioadă în care pot vindeca frici din trecut, pot depăși o poveste de dragoste din trecut și pot face asta prin reluarea unui dialog abandonat.

Taur

Cei născuți în zodia Taur au parte de momente intense în plan intim și pot depăși prin comunicare niște temeri și frici avute. Pe de altă parte, va fi vorba de o perioadă cu surprize financiare, legate de o moștenire, un credit, un bun de patrimoniu. Posibil să primească o șansă de a se pune în valoare prin dialog, comunicare, mediul online. Relațiile cu prietenii pot fi tensionate, mai ales dacă la mijloc este vorba de o datorie.

Gemeni

Cei născuți în zodia Gemeni pot avea parte de răsturnări de situație în cuplu, iar relațiile mai fragile se pot încheia în această perioadă. Nu sunt excluse crizele de personalitate și luptele pentru supremație în cuplu. Pe de altă parte, pot avea parte de tensiuni profesionale, neplăceri legate de carieră și de atingerea unui obiectiv avut. Cei care așteaptă o sumă de bani, poate returnarea unei datorii, au șanse să intre în posesia acesteia acum.

Rac

Cei născuți în zodia Rac pot avea parte de momente tensionate și răsturnări de situație legate de locul de muncă, iar toate aceste aspecte să le impacteze și starea de sănătate, să-i vulnerabilizeze afectiv și să le aducă frământări psihice, să le accentueze niște frici și temeri. Nu sunt excluse schimbări legate de sarcini și responsabilități, schimbări legate de programul de lucru. Unii nativi pot analiza sub impactul momentului o serie de principii care i-au făcut să acționeze într-un anume fel în trecut. Pot primi susținere din partea prietenilor, sfaturi bune și chiar ajutor financiar.

Leu

Cei născuți în zodia Leu au parte de surprize neașteptate, răsturnări de situație în dragoste. Posibil ca nativii care se află la începutul unei relații să o încheie acum, iar cei care sunt parte a unui cuplu să fie nevoiți să-și redefinească niște standarde, principii și convingeri sentimentale. Vești bune pot veni în schimb legate de profesia lor, de modul în care sunt văzuți la locul de muncă ca urmare a unei evaluări. Nativii pot primi susținere din partea prietenilor, prin dialog sau pot fi ajutați să-și atingă un plan, să-și pună în practică un proiect. Careul dintre Soare și Marte îi poate iluziona în privința unei aventuri, le poate aduce un curaj nesperat de a încheia o relație intimă sau de a se lăsa purtați de instinct.

Fecioară

Cei născuți în zodia Fecioară pot avea parte de unele momente mai tensionate în familie, poate fi vorba de o problemă a unui părinte pe care trebuie să o rezolve sau de un aspect ce vizează locuința, un bun de patrimoniu. Se pot afla secrete în anturaj și se pot schimba unele relații, dar și principii pe care nativii funcționau în legăturile de prietenie. Totodată, această săptămână va cere nativilor să coboare în profunzimile ființei lor pentru a face curățenie, pentru a se elibera de trecut, inclusiv de relații de prietenie nesincere.

Balanță

Cei născuți în zodia Balanță au parte de răsturnări de situație și surprize legate de acte, documente, deplasări. Posibile situații tensionate în urma unor dialoguri și negocieri, aspecte care pot încheia relații. Principiile nativilor se pot clătina și pot fi readuse în lumină mentalități și credințe pentru a fi analizate. Toate acestea pot aduce, suplimentar, conflicte în cuplu și pot restabili raportul de forțe în relațiile de iubire.

Scorpion

Cei născuți în zodia Scorpion au parte de surprize, răsturnări de situație și momente tensionate legate de sectorul financiar. Nu este exclus ca o sursă de venit să se piardă în această perioadă. Careul Marte-Venus retrograd poate scoate la suprafață o infidelitate sau poate încheia o aventură, o relație intimă. Mulți Scorpioni pot avea parte de o revelație legată de sectorul sentimental care să le aducă niște schimbări de opinie și poziție într-o relație, fie actual, fie trecută.

Săgetător

Cei născuți în zodia Săgetător au parte de Eclipsa de Lună întocmai în zodia lor, iar acest aspect va ampenta foarte mult personalitatea nativilor. Nu este exclus să treacă prin tensiuni interioare majore care să-i determine să-și schimbe principii și chiar stilul de viață. Sectorul relațiilor este puternic aspectat și poate aduce revelații nativilor, poate încinge atmosfera în cuplu și poate aduce reconfigurări ale atitudinii vizavi de partener. Se întrevăd tensiuni în familie, mai ales reeditarea unor aspecte din trecut care se cer analizate.

Capricorn

Cei născuți în zodia Capricorn vor fi destul de afectați la nivel psihic și nu este exclus ca toate frământările, temerile, fricile care-i încearcă în acestă perioadă să-și pună amprenta în mod negativ asupra stării de sănătate. Este esențial ca weekendul să fie alocat odihnei și relaxării. Posibile tensiuni la locul de muncă, nemulțumiri legate de sarcini și responsabilități, de programul de lucru, dar și găsirea unor soluții pentru ieșirea din impas. În plan sentimental se pot spune adevăruri, se pot dezvălui secrete care să ajute la consolidarea legăturii.

Vărsător

Cei născuți în zodia Vărsător pot avea parte de surprize și răsturnări de situație care vizează relațiile de prietenie, dar și care au legătură cu un plan de viitor, proiect profesional. Nativii pot primi ajutor și susținere din partea familiei. Atenție la comunicarea în cuplu pentru că poate fi destul de tensionată și se pot produce rupturi în relațiile aflate la început, unde dialogul nu este un punct forte. Este, înschimb, o perioadă bună pentru creativitate, pentru a da frâu liber unui hobby, cu atât mai mult cu cât are legătură cu zona artistică, cu mediul online.

Momentul Eclipsei de Lună este unul deosebit de important pentru toate zodiile

Dacă Luna Plină va aduce energia încheierii unei etape de viață, dizovarea unor principii și mentalități, eclipsa va aduce răsturnări de situație și evenimente neașteptate, crize de identitate și trăiri puternice, intense, în special la nivel psihic, dar și spiritual.

Pe data de 3 iunie 2020 se formează o conjuncție remarcabilă între Soare, personalitatea și energia noastră vitală, și planeta iubirii și a banilor, Venus, retrogradă în zodia Gemeni. Acest aspect va conduce la începerea unui nou ciclu de 584 de zile al planetei Venus, iar aceasta va redeveni Luceafăr de dimineață. În plan personal, acest aspect astrologic va readuce în lumină o serie de întrebări legate de viața personală și sentimentală. Va reaprinde ceea ce cere Venus retrograd, adică să ne reevaluăm modul în care gândim și în care interacționăm cu cei din jur, modul în care ne manifestăm sentimentele și iubirea. Pentru mulți nativi va fi vorba de o reevaluare a capacității de creativitate, a zonei artistice, a modului în care împart calitățile cu lumea din jur. Poate evidenția o problemă de comunicare, o epatare fără baze într-un context social. Totodată, ne poate lumina o posibilă infidelitate, ne poate revela o minciună trăită, o înșelătorie.

Tot acum, Venus retrograd face un aspect tensionat cu planeta acțiunii și determinării, Marte, care a intrat în zodia Pești, și poate aduce multe confuzii în plan sentimental, dar și acțiuni canalizate către rezolvarea unor aspecte din trecut, rediscutarea unor teme. Posibil să nu înțelegem unele acțiuni în dragoste ale partenerului, posibil să fim mai cheltuitori ca niciodată, dar și să apară tensiuni în relații, dorința de a ne satisface niște instincte, de a ne lăsa conduși de pasiuni trecătoare și de a ne amăgi în dragoste.

Pe data de 5 iunie 2020, odată cu eclipsa, vom asista la un aspect de susținere între Uranus, planeta surprizelor, din Taur și planeta comunicării, Mercur, care a intrat în zodia Rac. Ei bine, va trebui să ne așteptăm la dezvăluirea unor adevăruri importante, la răsturnări de situație legate de comunicare. Putem spune lucrurile pe nume, mânați de sensibilitate sau de intensitatea momentului, și putem face asta din dorința de a ne recâștiga independența și libertatea de exprimare.

Săptămâna se încheie cu un careu între Soarele din Gemeni și Marte din Pești, aspect care va aduce suplimentar situații provocatoare care ne cer să luptăm pentru definirea adevărului, ne cer să spunem ce avem de spus celorlalți pentru a ne evidenția caracterul, dar mai ales poate favoriza conflicte de personalitate. Atenție la accidente în această perioadă.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Sursa

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

2 octombrie 2019

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

Laura Suzeanu Primarul Petrică Țone este în continuare generos cu echipa de fotbal din spatele Asociației Club Sportiv Municipal Oltenița. Este generos, dar pe banii oltenițenilor, în timp ce profesorii care se mai încumetă să organizeze activități școlare, caută surse externe pentru premii și diplome. Deși jucătorii provin din alte zone, altele decât Oltenița, din bugetul local vor pleca din nou 150.

Corespondenta la redactie