Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Ierarhizarea în materie de ticăloşie nu-şi are rostul, e lipsită până şi de umor. De ce-ar inspira mai multă emoţie canaliile decât simpli găinari?

Ierarhizarea în materie de ticăloşie nu-şi are rostul, e lipsită până şi de umor. De ce-ar inspira mai multă emoţie canaliile decât simpli găinari?

Sinceritatea nu este o trăsătură de caracter, ci o expresie a inteligenţei. Sinceritatea este un act de cunoaştere, şi, ca orice act de cunoaştere, este şi un act de creaţie.

Orice ai face, prestigiul trebuie să rămână intact, e ca fondul de rulment, nu te atingi de el.

Fiecare porc speră, în subconştientul lui mai mult sau mai puţin încărcat, să capete aripi. Dar ce poate fi mai înfricoşător ca un porc zburând triumfător ca ciocârliile în înaltul cerului?!

Oamenii care se urăsc nu se plictisesc.

Ovazihian: Nu te lua după faptul că am ceafa groasă, sunt un om foarte bun… De multe ori un fizic plăcut ascunde un caracter josnic…

Vor mânca puţini, dar vor progresa cu toţii.

Fericirea e mai mult o temă de conversaţie decât o realitate palpabilă.

Fericirea nu este un vânat după care alergi cu limba scoasă. Şi oamenii aleargă o vreme după ceea ce cred ei că este fericirea, şi-n această goană prin pustiu obosesc. Nu mai vor să gonească după fericire. Vor să se apropie de ea, pe furiş, s-o ia prin surprindere. Ei şi-au pus speranţa într-un om, şi acel om n-a corespuns aşteptărilor. Şi atunci încep să tragă concluzii, şi-n loc să trăiască, molfăie principii.

Incultura unui bărbat se poate ierta, dar meschinăria niciodată…

Să nu dai unuia două idei, că rămâne altul prost.

Mulţi oameni sunt disperaţi din orgoliu.

Din noroiul atâtor mizerii se înalţă şontâc-şontâc drapelul echivoc al autoperfecţionării. “Gata, de mâine nu mai sunt porc”.

Dragostea, dragostea adevărată vine pe parcurs. Dragostea nu e dată de cine ştie ce forţe necunoscute, nu pică din cer, ci se obţine.

Am geniu?! Am mai mult decât geniu. Am obraz…

Pe lângă plăcinte de casă, pe lângă iepuri de casă, pe lângă papuci de casă există şi oameni de casă.

Aşa cum există pompieri voluntari, există, bineînţeles, şi idioţi voluntari. Numai că primii sunt foarte utili, iar ceilalţi extrem de inutili şi periculoşi.

Numai bolnavii, angoasaţii şi sinucigaşii nu fac compromisuri.

În faptul că bărbaţii mint, un mare rol îl joacă şi stupiditatea femeilor: dacă unei femei n-ai ce-i spune, îi spui c-o iubeşti.

Numai după faptul că nu mi-a trecut mie prin cap, îmi dau seama că ideea e genială. Şi ce simplă e…

De cele mai multe ori confundăm adevărul cu plăcerea.

Gloria o să mă bage în mormânt. Ce bine de tine că nu te cunoaşte nimeni!

Slugărnicia e o pasăre ciudată: de multe ori îi cad victime tocmai cei care îi ascultă trilurile.

Cine a îmbătrânit în eroare are avantajul imens că i se iartă eroarea şi i se apreciază consecvenţa şi părul atins de ani.

Închipuieşte-ţi că sufletul ţi-e o rufă, pune-l în albie şi spală-l în două ape.

Lenea e un fel de animal preistoric, cu mii de tentacule, cu pielea veşnic schimbătoare, cu solzi de o infinită diversitate; ea îşi schimbă solzii şi convingerile, după criteriul comodităţii.

Pentru individul cu rost de hienă, nenorocirea altora e pâinea cea de toate zilele.

Relaţia e o buruiană pretenţioasă, trebuie udată, spălată, ţesălată, netezită, pieptănată.

Sexualitatea subjugă omul.

Trebuie făcută însă foarte clar deosebirea dintre un prost şi un tăntălău. S-ar părea, la prima vedere, că e acelaşi lucru… Nu e chiar aşa… Tăntălăul e un idiot, care s-a resemnat cu destinul de idiot. El nici nu vrea să fie decât un biet idiot, n-are nici o altă pretenţie. Deci, tăntălăul e plin de modestie, pe când prostul e convins de geniul său… Din acest punct de vedere, tăntălăul e net superior.

Dezbinarea e cel mai mare duşman al unanimităţii.

Să te ferească Dumnezeu de demnitatea prostului.

Cand iubeşti cu adevărat, regreţi că nu eşti veşnic tânăr…

Familiarismul e dăunător în toate domeniile, dar cu precădere în căsnicie.

De obicei la partidele de deznădejde participă numai femei; ele au, într-un grad mai înalt decât bărbaţii, vocaţia nefericirii.

De ce să sărbătorim numai victoriile? Putem să cinstim şi insuccesele aparente, că doar şi la înmormântări se bea.

Eu am un singur principiu, nu iau bani cu împrumut şi nu beau bere cu rom…

Este firesc ca iubirea să dea o stare de exaltare şi să mărească încrederea în forţele proprii.

Fericirea se naşte numai din înţelegere. Fericirea nu se pierde, nu se câştigă, ea doar există.

N-ai voie să te atingi de urs, că e monument al naturii. Dar omul? Omul nu e monument al naturii.

Dacă soarele îl luminează pe el, înseamnă că soarele şi-a făcut datoria… Şi poate să intre în eclipsă.

Ochiul murdar vede murdar.

Nu-i suficient să fii porc. Mai trebuie şi puţină carte…

Minciuna inspiră încredere, e socotită o treaptă superioară a adevărului.

Cine a greşit de mai multe ori, cine s-a împotmolit de mai multe ori are dreptul sacru de a se împotmoli până la sfârşitul vieţii.

Teodor Mazilu

N-a trecut printr-o şcoală de teatru, dar la spectacolele care au la bază texte scrise de el, se râde mult. Se spune că, în dramaturgie, Teodor Mazilu este „al doilea după Caragiale”. S-a născut pe 11 august 1930.

La fel ca pe Caragiale, pe Teodor Mazilu l-a preocupat observarea atentă a realităţii şi a oamenilor din Teodor Mazilujurul său, pe care i-a provocat într-un fel sau altul, apoi i-a adus în scrierile sale. După Caragiale, n-am întâlnit un autor care să ştie să folosească atât de bine, ca figură de stil, oximoronul.

Teodor Mazilu s-a nãscut la 11 august 1930, la Bucureşti, ca al patrulea copil al unei familii de muncitori şi a decedat la 18 octombrie 1980. Dupã terminarea şcolii primare, începe cursurile Liceului comercial “N. Bãlcescu”, pe care însã le neglijeazã în favoarea vieţii boeme de scriitorTeodor-Mazilu.

„Biografia mea nu este senzaţională. Eu nu am avut o copilărie nefericită. Provin dintr-o familie de muncitori, o familie obişnuită, deşi nivelul de trai nu era ridicat, nu pot spune că am avut o senzaţie de mizerie, de tristeţe. Mizeria materială nu atrage după ea mizeria materială. Şi mie mi se spunea, mai în glumă mai în serios: <<Ce ai domnule cu femeile? De ce le priveşti cu atâta lucuditate? Ce ţi-au făcut?>> Ei credeau, bieţii de ei, că luciditatea se naşte din frustrare. Nu. Frustrarea naşte ură, nu luciditate. Numai sciitorii mediocri se răzbună în scrierile lor pe omenire.

Biografia are importanţă în măsura în care ai înţeles ce ai trăit. A fost o vreme când trăiam cu mare intensitate artistică tot şi nu mă gândeam să transform totul în literatură. Dar, pe urmă diavolul m-a îndemnat să-mi exploatez sensibilitatea şi de aici a început dezastrul şi cariera de scriitor. Personajele mele, nişte beţivi grandomani şi nişte curve cu pretenţii de absolut, cu o privire lucidă… Poate să pară ciudat, însă aceste personaje au şi calităţi greu de găsit la oamenii cumsecade. Dorinţa lor de absolut le însoţeşte toate ticăloşiile.”

În 1946, publicã o plachetã de versuri, „Univers în miniaturã”. Între 1949-1956, lucreazã în redacţia ziarului “Scânteia tineretului”, iar mai târziu, pentru scurt timp, în cea a „Gazetei literare”. Adevãratul sãu debut se produce în 1956, cu volumul de schiţe satirice „Insectar de buzunar”. De atunci, şi-a câştigat existenţa din scris, toată viaţa.

Garsoniera pe care o primeşte într-un cartier al Bucureştiului nu-l atrage, de aceea locuieşte mai mult laCitat_Mazilu “casa de creaţie” de la Mogoşoaia. Aparent, duce o viaţã cu multe femei, mulţi prieteni şi mult vin, pierzând nopţile la discuţii. De fapt, în realitate, anturajul îl ajută să-şi tragă seva pentru personajele pe care le creează, prin observarea naturii umane. Citeşte enorm, scrie mult. Are faima unui nonconformist.

A scris: proză scurtă (“Insectar de buzunar” – 1956; „Galeria palavragiilor” – 1957; „Vara pe verandã” – 1966; „Pãlãria de pe noptierã” – 1972; „Înmormântare pe teren accidentat” – 1973; „Iubiri contemporane” – 1975 ; „Elegie la pomana porcului” – 1976 ; „Doamna Voltaire” – 1979); romane (“Bariera” -1959; „Aceste zile şi aceste nopţi” – 1962; „O singurã noapte eternã” -1975; „Într-o casã strãinã”, vol. I – 1975.); teatru ( “Proştii sub clar de lunã”, „Somnoroasa aventurã”, „O sãrbãtoare princiarã”, „Don Juan moare ca toţi ceilalţi”, „Inundaţia”, „Treziţi-vã în fiecare dimineaţã!”, „Aceşti nebuni fãţarnici”, „Frumos e în septembrie la Veneţia”, „Împãiaţi-vã iubiţii!”, „Mobilã şi durere” ş.a. – cuprinse în volumele: Teatru, 1971; „Frumos e în septembrie la Veneţia” – 1973; „Mobilã şi durere” -1981); eseuri („Ipocrizia disperãrii” – 1972); versuri („Cântece de alchimist”– 1972); publicistică („Fotbalul n-a fost creat de diavol” – 1972; „Este corida o luptã cu moartea” – 1973).

Debutul său în dramaturgie stârneşte un val de reacţii violente în scris, dar şi verbale. Mulţi vedeau în „Proştii sub clar de lună” apariţia unui dramaturg de talia lui Caragiale. Se reînnoda firul tradiţiei comediei româneşti. Alţii, şocaţi de noutatea formulei de teatru, o repudiau cu vehemenţă. Puţine voci au semnalat ce aducea nou acest dramaturg în dramaturgia naţională.

“Când am scris «Proştii sub clar de lună», aveam 32 de ani. Scrisesem câteva volume de proză satirică, două romane, desfăşurasem o oarecare activitate publicistică şi mărturisesc că nu mă gândeam până atunci să mă ocup de teatru. N-am fost crescut în miracolul teatrului şi aveam o suspiciune faţă de teatru, ca spectacol. În viaţa de toate zilele iubeam spectacolul. Nu-mi plăcea teatrul, nu mă atrăgea această uzină de iluzii. Cunoşteam operele fundamentale ale dramaturgiei, dar niciodată nu credeam că spectacolul poate să adauge ceva asemănător acestor texte. Înainte de a scrie «Proştii sub clar de lună», nu văzusem decât câteva spectacole, iar legăturile mele cu teatrul erau sporadice. Teatrul a fost o iubire târzie, doar atunci când am înţeles că teatrul este una dintre acele extraordinare invenţii ale omului, dovada lui de candoare, de responsabilitate.”
Citat deTeodor-MaziluLa Teodor Mazilu replicile sint totul. Textele pieselor sale sint, ca si la Cehov, dialoguri decupate din viata, ca si cum ai taia cu fierastraul un tablou dintr-un peisaj. E o lume facuta din vorbe care, la rindul lor, par desprinse din paradoxul formulat de Caragiale: “Prostii mor, prostia este nemuritoare”. Iata doar doua titluri din dramaturgia lui Teodor Mazilu: “Prostii sub clar de luna” si “Acesti nebuni fatarnici”. Tema fundamentala a pieselor sale este prostia. Mai bine zis, temele sint prostia si ipocrizia. Teatrul lui Mazilu nu poate fi gustat de oameni care nu sint in stare sa se recunoasca in personajele lui, care nu sint capabili sa recunoasca faptul ca, macar o data in viata, au fost prosti sau ipocriti, chiar daca, in general, sint persoane inteligente si oneste. Chirurgia practicata de Teodor Mazilu e una blinda, ca si a medicului Cehov. E o jupuire de piele fara durere, te obliga nu doar sa te privesti in oglinda in pielea goala, ci chiar fara piele, ca un ecorseu. Dar uneori ne prinde bine, avem nevoie de un studiu anatomic de felul acesta.

Surse:
ziarulmetropolis.ro
ziaruldeiasi.ro
autoricitatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × one =

+ 72 = 82

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

Corespondenta la redactie