Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Iubesc oamenii, dar nu mă agăţ numai de asta; iubesc şi pietrele, şi florile, şi cerul albastru, şi soarele. Şi nu mă sfiesc să arăt asta.

Iubesc oamenii, dar nu mă agăţ numai de asta; iubesc şi pietrele, şi florile, şi cerul albastru, şi soarele. Şi nu mă sfiesc să arăt asta.

Sunt ființe care nu au misiuni pe viață. Omul vine liber și dispare liber.

Cei din jurul meu se miră că nu m-am înrăit după toate câte le-am dus, ci m-am făcut mai bună. E minunat să aud aşa ceva. Înseamnă că am câştigat!

Dacă ironizezi moartea, nu te mai ia!

Duc o viaţă simplă, chiar spartană, mănânc foarte puţin, dorm cât mai mult – când am timp, e singura modalitate de reîncărcare – mă rog şi lucrez cu mintea mea în fiecare zi.

Am ales mereu ceva greu, ceva mult prea mare pentru puterile fizice ale unei fiinţe mici, căci sunt un om mititel, de 1,50 m, mereu am făcut ceva ce mă depăşea fizic, aşa, ca o veşnică provocare atentă la escladarea limitelor umane… Of! Şi greu a mai fost.

Cel mai mare talent e faptul că iubesc oamenii! Cât de fericită sunt să fiu iubită de oameni! Şi încă ceva, am căpătat un pronunţat simţ al umorului, care mă salvează. Adică, nu mă “iau în serios”, oricât de mare aş fi. Ştiu că nu mi se datoarează mie aceasta, ci cadoului pe care l-am primit de Sus când am “aterizat” pe pământ.

Nu m-am născut în puf.

Acum mă gândesc că e bine că n-am înnebunit! Când știam că vine tata, când îi auzeam vocea, începeam să tremur. Am fost un copil terorizat, chinuit, dar foarte bun la școală.

De când am deschis gura am cântat. E o pasăre în mine care cântă și oricine își dă seama că ființa asta a fost dăruită mai mult decât e normal.

E o chestie personală. Eu sunt venită aici să fac lucruri, să înfrumusețez…

Eu nu mai gândesc așa, ca pământenii. Și mă străduiesc zilnic să nu mai gândesc în felul acesta. Dacă s-a întâmplat așa, înseamnă că în destinul meu ceva n-a fost OK.

Aici sunt Parghel, dar în Belgia sunt Simion, pentru că acolo nu se dă numele soțului, ci numele de fată. Nu se recunoaște, din fericire, prezența masculină.

În perioada în care îmi descoperisem cancerul la sân, am fost invitată în America să cânt în casa unui medic evreu care iubea jazzul. Acolo am cunoscut o ființă care s-a înamorat de mine și m-am gândit că în sfârșit am găsit un om serios în viața mea. Alexandru. Din păcate, era în State, era căsătorit, nu ar fi venit în Europa și nici eu nu m-aș fi dus acolo. Însă soția lui se îndrăgostise de altcineva și au divorțat. Alexandru, fiind medic și chimist, a insistat să fac ceva. Eu, care descoperisem în el tot ce îmi dorisem în viață, nu voiam să-l pierd, chiar dacă știam că mor.

Învăț să am grijă de mine.

Mă vede lumea în rochii de tot felul și presupune că am bani grămadă să dau pe ele. Dar eu mi le fac singură, din materiale ieftine, sau din țesături primite de la prieteni. Dacă m-aș arăta exact așa cum sunt, fără păr pe cap și într-o rochiță în care să se vadă ciolănașele mele, cred că aș șoca națiunea.

Lumea nu mă cunoaște și mă doare lucrul acesta. Dacă ar ști, s-ar îndumnezei. Mai mult n-am ce să spun, decât că eu nu m-am milogit de nimeni.

M-a mâhnit tare mult să aud că lumea mă crede o bogătașă. Cine a vorbit urât despre mine acum, în cazul în care eu sunt un om bolnav de cancer iîn stadiul patru, își face păcate. N-ai voie, oricum, să judeci și să invidiezi pe nimeni, cu atât mai mult pe un om bolnav.

Aș dori, când mă fac bine, să fac o fundație pentru ajutorarea femeilor care sunt în această situație și să deschid un cont pentru artiștii care, uitați de Dumnezeu, se sting singuri, bolnavi, săraci, într-o cameră.

Anca Parghel

După ce a terminat Liceul de Muzică din Iași, și-a continuat studiile la Conservatorul de Muzică, tot din Iași, unde și-a dat licența cu lucrarea Charlie Parker, un geniu al improvizației. Până în 1989, a predat canto, pian și improvizație la Liceul de Muzică din Suceava, în București, la Conservatorul de Muzică, în Belgia, la Bruges și Namur (La Marlagne), la Hanovra, Ravensburg, la Conservatorul din Leipzig, München, Oldenburg), în Germania, la Silsoe și Cleolaine Workshops în Marea Britanie și la Chișinău.
A cântat în cadrul marilor festivaluri de jazz începînd cu 1984 (București, Brașov, Sibiu, Costinești, Iași, Nürnberg, Leipzig, Varșovia, Leverkusen, Viena, Liège, Tübingen, München, Linz, Zagreb, Varna, Lomza și Bratislava), dar și în cluburile de jazz din România, Bulgaria, Germania, Belgia, Austria și Elveția.
De-a lungul carierei a cântat alături de muzicieni români cunoscuți, între care Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, dar și cu celebrități din jazzul mondial (Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell, Jean-Louis Rassinfosse, Phillipp Catherine, Marc Levine, Claudio Roditi, Thomas Stanko, Ricardo del Fra, Stephane Galland, Jon Hendricks Band, Klaus Ignatzek etc.)


Anca Parghel s-a născut pe 16 septembrie 1957 la Câmpulung Moldovenesc.
Stabilită în Bruxelles, Belgia, Anca Parghel și-a continuat activitatea la catedră, ca profesor de jazz vocal la Conservatorul Regal de Muzică din Bruxelles și la Conservatorul Lemmens, dar și ca muziciană și vocalistă pe scenele de jazz din Belgia, Germania și Olanda în formule de trio, cvartet sau cvintet, a căror componență cuprinde pe Ciprian Parghel, la bass, Tudor Parghel, baterie, și Puiu Pascu, la pian.
Cu ocazia festivalului Jazz Supernight, Mamaia, din iulie 2002, a susținut un recital alături de saxofonistul american Rick Condit, de bateristul italian Fabio Grande și de mai vechii săi colaboratori, pianistul Ion Baciu Jr. și basistul Pedro Negrescu. A apărut de asemenea pe scena Festivalului de Jazz București 2002, alături de Big Band-ul Radiodifuziunii Române.


În 2008 artista a primit numeroase premii, din care o parte pentru albumul “Zamorena” și single-ul “Brasil” lansat în colaborare cu Fly Project și Tom Boxer. Din premiile primite merită amintite: “Artistul anului 2008” și “Cel mai bun cântec pop-dance” la Premiile Radio România Actualități, “Premiul pentru întreaga activitate” la Romanian Music Awards, “Trofeul aniversar” și “Best Hit” la Romanian Top Hits, precum și alte premii în cadrul “Galei sectorului 6”, “Eroii din Ring” a ziarului Ring, emisiunilor “Duminica în familie”, “Agentul VIP”, “Confidential”, ș.a. De asemenea, Anca Parghel a fost desemnată “Cetățean de onoare al orașului Câmpulung Moldovenesc”, localitatea de origine a artistei.
În decembrie 2008, studio-ul de productie FlyRecords împreună cu Roton au lansat albumul de colinde al artistei intitulat Colind pentru România. În 2009, asociații FlyRecords, Tudor Ionescu, Tudor Parghel și Dan Deneș au participat sub patronajul label-ului Roton la filmarea clipului pentru single-ul “Andale” al artistei, înregistrat în toamna 2008, acesta urmând a fi acompaniat și de lansarea ultimului album pop-dance al artistei.


În februarie 2009, Jurnalul Național și Fundația Anca Parghel au reeditat albumul Midnight Prayer al artistei și l-au lansat în cadrul ediției de colecție a cotidianului dedicată Ancăi Parghel.
Cu ocazia zilei de naștere a artistei în septembrie 2009, Hard Rock Cafe București și Tudor Parghel au organizat in debutul seriei de concerte Blue Monday un concert in memoriam. La acest eveniment au interpretat fii artistei, Tudor și Ciprian Parghel, Puiu Pascu și Alin Constanțiu, având ca și invitate speciale pe Paula Seling, Ozana Barabancea și Luiza Zan.
La 28 iunie 2008, Anca Parghel a fost internată în spital în urma unor dureri de cap și de stomac, fiind ulterior diagnosticată cu un un cancer ovarian, care se pare că este ereditar.


Anca Parghel a decedat la 5 decembrie 2008 la Spitalul Județean din Timișoara și a fost înmormântată pe aleea Artiștilor din cimitirul Bellu din București.
Acest miracol de femeie, această vrăjitoare de suflete a cântat, a dansat, a conversat cu instrumentele, a jucat teatru, a plimbat sufletele spectatorilor printr-o întreagă gamă de emoţii şi sentimente. Anca Parghel a trăit intens şi s-a dus repede.


După ce a ieşit învingătoare în lupta cu o formă de cancer la sân, la o lună după ce i s-a pus diagnosticul “cancer ovarian cu metastaze la ficat”, iar medicii şi-au manifestat rezerva în ceea ce priveşte posibilităţile sale de vindecare, Anca Parghel devenise încrezătoare că se va însănătoşi. Totuşi, destinul i-a fost curmat la scurt timp.
Definiţia optimismului şi a iubirii am găsit-o cu toţii într-o singură persoană, Anca Parghel, unul dintre artiştii care au avut o imensă poftă de viaţă. Şi-a iubit atât de tare muzica şi ascultătorii, încât, deşi grav bolnavă, a înregistrat, alături de cei doi fii ai săi şi de băieţii de la Fly Project, un album special, “Colind pentru România”, dar şi un single nou menit să încălzească suflete. “…Aplauzele publicului meu sunt hrană pură, energie divină. Nimic nu poate înlocui această emoţie!”, spunea ea. “Am fost aleasă pentru arta scenei. De mică am cântat ca o pasăre. Arta mi-a adus multă fericire… cu luptele necesare pentru a rezista în jungla ei, ca femeie. Era bine poate să nu fi fost nevoită să plec din ţară, se împlinea mai repede destinul meu ca artist al lumii, dar româncă până în măduva oaselor.”


Anca Parghel se descria cândva drept „unul dintre acele metale care are calitatea de a înnobila aliajul“. Cariera ei este cu adevărat o înnobilare a muzici româneşti şi internaţionale. Dacă ţinem cont de crossover-urile muzicale ale Ancăi Parghel, de nenumăratele ei colaboră ri, de diversitatea muzicii pe care a dăruit-o şi de criticile mai mult decât favorabile de care s-a bucurat în întreaga lume, o preţuim ca pe una dintre nestematele muzicii „made in Romania“. Critica a considerat mereu că locul Ancăi Parghel este într-o serie de aur din care mai fac parte Maria Tanase, Clara Haskil, Elvira Popescu, Jean Moscopol, Birlic sau alţi artiş ti care au devenit, în ultimul secol, nemuritori. O recomandă înregistrările sale din ultimul an, „Zamorena“, cu Tom Boxer, dar mai ales excelentele albume de jazz, precum „Indian Princess“ din 1990 sau „Soul, my Secret Place“ din 1987, înregistrate cu trioul Klaus Ignatzek, ca şi „Carpathian Colours“ din 2002, cu improvizaţii unice ale unor melodii tradiţionale şi religioase româneşti.
Începând cu anii ’80, Anca Parghel a realizat mai multe înregistrări peste hotare, dar cele mai multe discuri ale sale nu au găsit niciodată drumul spre piaţa românească. Putea fi însă admirată din când în când în concerte „secrete“, într-unul dintre cluburile de jazz ale Bucureştiului. Cine a avut ocazia să fie în „Lăptăria lui Enache“, la vreunul dintre frecventele concerte pe care le ţinea la începutul anilor 2000 Johnny Răducanu şi să aibă norocul ca Anca Parghel să fie în public, iar după un schimb de priviri cu maestrul să ia microfonul şi să improvizeze pe scenă, a înţeles ceva din geniul artistei. Cei care au avut fericita ocazie de a vorbi cu ea au putut simţi căldura fiinţei sale, au înţeles că succesul nu şi-a căutat în acest caz o „divă“, ci un om încrezător în cele bune şi frumoase, care-şi iubea viaţa, pe care o numea „o nebunie“, copiii şi nepoţii.


Surse:
viva.ro
revistatango.ro
jurnalul.ro
evz.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve + 15 =

+ 40 = 44

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

Corespondenta la redactie