Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Libertatea nu este licenţa de a face ce vrei. Libertatea ar putea să ne apară ca un blestem, ea este un blestem. Dar este totodată şi unica sursă a măreţiei omeneşti.

Libertatea nu este licenţa de a face ce vrei. Libertatea ar putea să ne apară ca un blestem, ea este un blestem. Dar este totodată şi unica sursă a măreţiei omeneşti.

Omul este ceea ce nu este şi nu este ceea ce este.

Orice cuvânt are urmări. La fel, orice tăcere.

Tace cu adevărat doar cine ştie vorbi.

Suntem responsabili pentru lucrurile pe care nu le-am ştiut evita.

Îmi găsisem religia: nimic nu mi se părea mai important decât o carte. În bibliotecă vedeam un templu.

Dumnezeu e singurătatea oamenilor.

A fi mort înseamnă a ajunge prada celor vii.

Dorinţa se exprimă în mângâieri aşa cum gândul se exprimă în cuvinte.

Când o victorie este povestită în amănunt, nu mai ştii ce o deosebeşte de o înfrângere.

Moartea nu ne va reuni. Aşa stau lucrurile. Cu toate astea, e splendid în sine că am reuşit să ne trăim vieţile în armonie pentru atâta vreme.

Banii n-au idei.

Secretul dureros al Zeilor şi al regilor: e că oamenii sunt liberi.

Esența omului este libertatea de a alege. Omul este condamnat să fie liber, își alege libertatea, esența, și-n aceasta constă măreția, disperarea și neliniștea lui.

Pentru a-ţi imagina neantul, trebuia să te găseşti deja acolo, în mijlocul lumii, cu ochii deschişi şi să fii viu.

Omul e ceea ce vrea să fie.

Noi trăim în istorie ca peştii în apă.

Nimic nu se schimbă şi totuşi totul e altfel.

Când Dumnezeu tace, poate fi făcut să spună orice.

O mare parte a îngrijorărilor noastre provin dintr-o teamă fără temei.

Cel sărac nu ştie că rolul lui în viaţă e să ne îndemne să fim generoşi.

Viaţa sclavului care se revoltă şi moare în cursul revoltei este o viaţă liberă.

Problema evreiască există nu pentru că există evrei, ci pentru că există antisemiţi.

Un partid poate fi întotdeauna doar un mijloc. Şi întotdeauna există un singur scop: puterea.

Geniul nu este decât un împrumut: trebuie să-l meriţi prin mari suferinţe, prin încercări pe care să le înduri cu modestie şi fermitate; până la urmă sfârşeşti prin a auzi voci şi a scrie după dictare.

Pusă în scenă, Coliba Unchiului Tom a făcut să plângă mulţi proprietari de sclavi, care s-au înduioşat atât timp cât a durat reprezentaţia şi care după spectacol şi-au păstrat moravurile, obiceiurile şi ideile proprii asupra negrilor.

Trebuie întotdeauna să plăteşti pentru a avea dreptul să iubeşti ceea ce iubeşti…

Jean Paul Sartre

A influenţat profund generaţia care i-a urmat, în special tineretul din perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, nu doar prin filosofia şi opera sa literară, ci mai ales ca „intelectual angajat”. Diversele sale angajamente (engagements) sociale sunt inseparabile de gândirea sa filosofică. În anul 1964 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură, dar acesta a refuzat.
Jean-Paul Charles Aymard Sartre s-a născut la 21 iunie 1905, la Paris, fiind fiul lui Jean-Baptiste Sartre, un ofiţer în Marina Franceză, și al lui Anne-Marie Schweitzer, verișoară de gradul întâi a filosofului Abert Schweitzer, câştigător al premiului Nobel pentru Pace, în anul 1952.
În anul următor naşterii sale, tatăl său moare de febră, el fiind crescut, pe mai departe, la Meudon, o suburbie a Parisului, de mamă și de bunicul matern. Jean-Paul va primi o educaţie conservatoare, sub îndrumarea unui profesor de limba germană, care îi va călăuzi primii paşi şi în literatura clasică şi matematică.
În anul 1916, mama sa se recăsătorește și familia se mută în La Rochelle, un orăşel în vestul Franţei. Jean-Paul va frecventa liceul din La Rochelle, apoi, între anii 1924 și 1929, studiază la École Normale Supérieure din Paris, unde va aprofunda psihologia, sociologia și filosofia, fiind influențat mai ales de opera lui Henri Bergson, „Essai sur les données immédiates de la conscience”, de intenționalitatea husserliană și ontologia lui Heidegger. Aici va obţine şi doctoratul.

În perioada studiilor, o va cunoaşte pe cea care-i va fi alături întreaga viață, fără a-şi oficializa relaţia, Simone de Beauvoir, eseistă, scriitoare, figură de marcă a existențialismului și a feminismului în Franța, militantă a mișcării intelectuale contestatare de după al Doilea Război Mondial. Cei doi ar fi făcut un pact, potrivit căruia relaţia lor să dureze doi ani, după care fiecare să îşi vadă de drumul propriu. Doar că după o perioadă de despărţiri spaţiale, nu cu scopul de a-şi verifica iubirea au a li se face dor unul de celălalt, ci de a cunoaşte şi pe altcineva, de a-şi face noi prieteni sau eventuale relaţii, prietenia şi iubirea lor avea să devină legendară.

Amândoi vor avea legături în afara cuplului, povestindu-şi chiar experienţele şi sfătuindu-se în acest sens, acestea fiind elementele care ar explica intensitatea şi caracterul special al cuplului.
În plan profesional, Sartre predă filosofia la diferite licee din Le Havre, Laon și Paris, iar în perioada 1933-1934, pleacă cu o bursă de studii la Berlin, unde audiază prelegerile lui Edmund Husserl și cursurile lui Martin Heidegger, care îi va influenţa puternic abordările asupra problematicii ființei.
În anul 1938, îi apare prima sa operă literară, „La Nausée” (Greața), care  cuprinde baza ideilor sale filosofice de mai târziu, mai ales cea a contingenței radicale a existenței.
În 1940, este concentrat, participă la așa-numitul „război ciudat”, în care este luat prizonier de germani, dar eliberat din stalag un an mai târziu.
Participă, apoi, la Paris, la câteva grupuri intelectuale de rezistență împotriva ocupației germane – între care „Socialisme et liberté” care scotea revista cu același nume.
În anul 1943 publică piesa de teatru „Les Mouches”/”Muștele”, cu o tematică antiautoritară, dar şi cea mai importantă operă a sa, care a pus bazele existențialismului în Franța, „L’Être et le Néant”/”Ființa și neantul”. Redăm, în continuare un pasaj din „Fiinţa şi neantul”: „un eveniment social care se produce deodată şi care mă poartă cu el nu vine din afară: dacă sunt mobilizat într-un război, acest război este războiul meu, seamănă cu mine şi îl merit. Îl merit mai întâi pentru că aş putea să mă sustrag de la el, prin sinucidere sau dezertare; aceste ultime posibilităţi sunt acelea care trebuie întotdeauna să ne fie prezentate când este vorba de a judeca o situaţie”.
În anul 1945, Sartre scrie piesa de teatru „Huis clos”/”Cu ușile închise” şi înfiinţează revista literară și politică „Les Temps Modernes”, alături de prietenul său Maurice Merleau-Ponty, iar în 1946, va susţine, la Sorbona, conferința „Existențialismul este un umanism”, în care îşi va expune filosofia și morala existențialistă, devoalând înclinaţia sa către o ideologie de stânga, de inspirație marxistă și manifestă.
Va mai scrie piesele de teatru „Morts sans sépulture”/”Morți fără mormânt” şi „La Putain respectueuse”/”Târfa cu respect”, în 1947, „Les Mains sales”/”Mâinile murdare”, în 1948 şi „Le Diable et le Bon Dieu”/”Diavolul și bunul Dumnezeu” – 1951.
În 1945, Sartre inițiază apariția revistei literare și politice Les Temps Modernes, redactând manifestul-program împreună cu prietenul său Maurice Merleau-Ponty. În 1946 ține la Sorbona o celebră conferință intitulată „Existențialismul este un umanism” (vezi “Legături externe”), în care expune filozofia și morala existențialistă, punând capăt unor speculații naive asupra acestei doctrine filozofice. În acei ani Sartre înclină tot mai mult către o ideologie de stânga sau de inspirație marxistă și manifestă – cu deosebire în 1951-54 – o simpatie față de comunism ca societate alternativă, și față de Uniunea Sovietică, simpatie care-l îndepărtează mai apoi de o seamă de prieteni, precum André Gide, Albert Camus, André Malraux. După reprimarea violentă de către armata sovietică a revoltei anti-comuniste din Ungaria (1956), reacția imediată a lui Sartre a fost de condamnare a represiunii; se îndepărtează de partidul comunist francez; continuă să facă vizite private în Uniunea Sovietică, China comunistă și Cuba lui Fidel Castro. Abia după înăbușirea „Socialismului cu față umană” din Cehoslovacia de către forțele Tratatului de la Varșovia în 1968, Sartre se distanțează total, printr-o condamnare fermă și definitivă, de așa-numitul „socialism real”, rămânând doar un militant de stânga, un intelectual împotrivindu-se discursului autorității.

Alte piese de teatru pe care le-a scris sunt „Nekrassov”, în 1956, „Les Séquestrés d’Altona”/”Sechestratul din Altona”, în 1960 şi „Les Troyennes”, o adaptare după Euripide, în 1966.
La 22 octombrie 1964, Comitetul Nobel anunţa: „Premiul Nobel (n.n. pentru literatură) din acest an a fost atribuit scriitorului francez Jean-Paul Sartre pentru opera sa care, prin spiritul de libertate și prin căutarea adevărului pe care le reprezintă, a exercitat o vastă influență asupra epocii noastre.”

Marele filosof şi scriitor, răspundea printr-o epistolă în care arăta refuzul de a primi premiu, astfel „Un scriitor trebuie să refuze să se lase transformat în instituție, chiar dacă acest lucru are loc sub formele cele mai onorabile, cum este cazul acum”. Era o decizie inedită şi, mai ales, neprevăzută în testamentul lăsat de Alfred Nobel, Sartre fiind, până în zilele noastre, singurul laureat al Nobelului pentru literatură care nu a primit nici banii asociaţi acestui premiu. Desigur, a mai existat o situaţie asemenătoare, în anul 1958, când Boris Pasternak, autorul romanului “Doctor Zhivago” a primit premiul Nobel pentru Literatură, însă acesta, constrâns de autorităţile din Uniunea Sovietică, a fost nevoit să refuze distincţia.
Sartre va accepta, în schimb, președinția Tribunalului Internațional, curte simbolică inițiată de filosoful și militantul englez Bertrand Russel – Premiul Nobel pentru Literatură, în anul 1950, care i-a fost acordat ca recunoaștere a lucrărilor sale semnificative, în care promovează umanitarismul și libertatea de conștiință – pentru condamnarea războiului din Vietnam.
Sartre a scris şi remarcabile eseuri politice, precum „L’Affaire Henri Martin. Textes commentés par Jean-Paul Sartre”/”Afacerea Henri Martin. Texte comentate de Jean-Paul Sartre”, în 1953, „Entretiens sur la politique, Gérard Rosenthal, David Rousset et Jean-Paul Sartre”/”Convorbiri despre politică”, în 1949, „Réflexions sur la question juive”/”Reflecții despre chestiunea evreiască”, 1954, „On a raison de se révolter. Discussions entre Philippe Gavi, Jean-Paul Sartre et Pierre Victor”/”Avem dreptate să ne revoltăm”, 1974.
Pe lângă pemiul Nobel pentru literatură, Sartre a fost distins cu Premiul New York Drama Critics Circle (1947), Premiul Grand Novel (1950) şi Premiul Omegna  (1960).

În toamna lui 1973 devine fondatorul și conducătorul cotidianului de stânga Libération, dar sănătatea șubredă îi limitează activitatea; în special scăderea progresivă a acuității vizuale până aproape de orbire îl împiedică să mai scrie și îl constrânge să-și angajeze un secretar particular. Jean-Paul Sartre moare în 15 aprilie 1980 la spitalul Broussais din Paris, în vârstă de 74 de ani, în urma unei embolii pulmonare. Știrea morții sale provoacă o vie emoție în întreaga lume. Zeci de mii de oameni, veniți de pe toate meridianele, vor însoți cortegiul funerar până la cimitirul Montparnasse din Paris pentru a-i aduce ultimul omagiu. A rămas faimoasă remarca unui tânăr către tatăl său la sfârșitul acelei zile: „Am fost la manifestația împotriva morții lui Sartre”. Considerat „filozoful libertății”, zeci de volume, monografii și studii apar în fiecare an în întreaga lume despre ideile, opera și viața sa.

În urma lui Jean-Paul Sartre au rămas remarcabile aspecte ale gândirii filosofice privitoare la individ şi existenţă, cum că existenţa precede esenţa, că fiecare om mai întâi există şi de abia apoi îşi conturează o identitate definitorie, în funcţie de acţiunile sale, că numai după moarte sunt posibile judecăţi finale referitoare la felul în care un om a trăit.
Sartre a lăsat urmaşilor ideea că omul este condamnat să fie liber, ceea ce înseamnă că trebuie să suporte povara responsabilităţii pentru fiecare acţiune a sa, oricât de frustrant sau incomod ar putea fi acest adevăr, în orice alt caz contrar, am avea de a face cu o trăire „inautentică”, în rea-credinţă.

Surse:
ro.wikipedia.org
radioromaniacultural
autori.citatepedia.ro
youtube.com

 

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum se scrie corect Mall-ul sau Mallul Potrivit Dicţionarului ortografic, ortoepic …
Corespondenta la redactie