România noastră, România marelui George Enescu, a lui Ciprian Porumbescu, România unora dintre cei mai buni interpreți de muzică de calitate, a lui Zamfir sau Tudor Gheorghe, Aura Urziceanu, Johnny Răducanu, România frumoaselor colinde și a minunatului Madrigal, a ajuns de ceva vreme România manelelor. Și fiindcă ce-i rău se agață mai repede de om, bineînțeles că din grupul ascultătorilor sau mai bine spus degustătorilor de manele face parte și orășelul nostru, îmbăiat prin unele mașini, case sau anumite petreceri cu muzica de manea. Acest fenomen de masă ce a apărut după Revoluție a devenit tabu la Oltenița. Adevărata muzică românească, sau muzica lăutărească ce a dat mari virtuozi români tinde să nu mai fie cea tradiţional-populară cu subcomponentele ei clasice şi regionale, ci o muzică de o calitate execrabilă adoptată din repertoriul turcesc și arăbesc, dar modificată excesiv, mai degrabă furată de la arabi și transformată într-o gălăgie suburbană de o mitocănie rară, de un cocalarism ascuțit, o josnică turbulență, o văietătură de niște așa zise note muzicale mai degrabă respingătoare și mâncătoare de nervi pentru cine are pretenție de la el sau pentru cei educați firește. Am observat cum duduie manelele în mașini, cine face acest gest este dublu needucat. În primul rând pentru alegerea dezastruoasă muzicală, apoi pentru că impune altora stilul său muzical dând muzica la maxim. Poate pentru că această muzică niciodată nu poate fi ascultată ușor.
Ascultatul manelelor a devenit un fel de exhibiționism de cel mai prost gust. Și vezi la oameni de la care nu te aștepți, la oameni pe care îi crezi oarecum cultivați. A asculta manele astăzi pare a fi victoria vulgului din zona noastră asupra intelectualităţii. Copiii sau adolescenţii ascultă, culmea, mulți dintre aceștia justificând că ascultă ce aud acasă. În proporţii zdrobitoare degustătorii, iubitorii de manele preferă să asculte aceste acorduri nefericite foarte tare, cât mai tare. Asta-i distrează dar îi și reprezintă, asta îi face mai interesanți cred ei în lumea lor, asta îi energizează.
Televiziunile poartă o mare parte din vină în promovarea acestui gen de muzică, deși în concepția unui om elevat, a unuia cu educație muzicală, cu discernământ sau gusturi alese nu se cheamă ”muzică”. Emisiunile comerciale care susțin acest tip de sunete, realizatorii invitând interpreții maneliști să umple timpul dedicat respectivei emisiuni, sunt cele care șochează cu lipsa de bun gust. Dacă televiziunile ar înceta cu acest gen de promovări, poate că valul care-i duce pe cei neștiutori în ale muzicii nu ar mai fi atât de furtunos. Moda telefoanelor care îți cântă câte o manea este nu doar agresivă urechilor fine, dar mai ales lipsită de respect, însă respectul pentru cei care ascultă manea nu este cunoscut. Răspândirea acestei forme muzicale este datorată nu doar televiziunilor comerciale, dar și influențelor din găști, influențe față de cei ușor de manevrat și introdus în cercul manelelor, este datorată lipsei din mediul familial a unei suficiente culturi muzicale și educații care să imprime copilului sau adolescentului un drum de calitate în alegerea muzicii, dar și din cauza eşecului din sistemul şcolar românesc. Și dacă alegi prost în muzică. poți alege greșit în orice alt domeniu. La școală ar trebui să se vorbească despre prostul gust oferit de manea nu doar la orele de Educație Muzicală, dar și la alte ore și mai ales la cele de Dirigenție. Imprimând copilului o deschidere pentru frumos, îi oferi o altă perspectivă de viață. Una dintre profesoarele de Educație Muzicală din Oltenița le spune elevilor la ora sa ”Cine ascultă manea, a căzut în hazna”, îndemn sau explicație ușor metaforizată, dar care devine expresivă si definitorie atunci când dorești să convingi pe cineva ce ascultă prostul gust, haznaua constituind o imagine care descrie perfect locul unde stau astfel de sunete.
Adorarea manelelor merge mână în mână cu un comportament anti-civic. Andrei Pleşu în Dilema Veche, într-un articol, unde acesta pare copleșit de fenomenul ”manea”, notează „Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra în colaps, vom avansa trudnic printre răgete şi scuipături.”
Oare de ce alte state civilizate ale Europei sau Americii nu au adoptat genul ăsta de sunete? Încerc să-mi imaginez o nuntă în Franța sau Germania, ori în Austria sau Portugalia când spre dimineață, după mai multe pahare consumate de meseni (oare se bea ca în România?), să înceapă să cânte maneaua iar ei să se ridice să danseze. Oare? Oare am să văd vreodată așa ceva la alte nații? Nici măcar într-un coșmar…
Maneliștii sunt niște antiecologiști convinși, adică prostul gust în alegerea muzicii se vede în prostul gust din traiul lor. Sunt duşmani ai naturii. Manelistul nu poate strânge resturile de mâncare sau băutură după un bairam la iarbă verde ori la malul Dunării. Cultura lui anti-civică îl împiedică să vadă curățenia, ordinea, esteticul, frumosul. Nu se cadrează cu stilul lui de viaţă. Și bineînțeles că și aici unde alții vin pentru liniște și relaxare, manelistul este nedespărțit de sunetele lui preferate pe nume ”manele”, pe care le mai și fredonează cu sticla de bere sau vin în mână și scuipând semințe, făcând și glume nesărate la adresa altora ori a vreunei fete cu minijup, alături de vocabularul specific, plin de cuvinte cu încărcătură de ”bagat”, ”mâncat”, adică nu se poate lipsi de arsenalul greu ce însoțește marca lui înregistrată pe nume ”manea”.
Auzi prin Oltenița ”Vine Salam” sau ”Vine Jean de la Craiova” cam asta este moda la anumite nunți și întruniri din oraș. După cum pentru generaţiile de tineri din anii ’60 muzica bună era Doo Wop slow sau rock, Beatles sau Rolling Stones, Glenn Miller, Mantovani sau Ray Conniff.

În anii ’80, ’90 auzeam de Queen, Scorpions, Angela Similea, Dan Spătaru, Margareta Pâslaru, Mirabela Dauer sau trupele Compact, Roșu și Negru, Phoenix, Semnal M, pentru foarte mulţi tineri de acum gustul pentru muzică se oprește la Jean de la Craiova, Adi Minune, Florin Salam sau Fermecătoru cum i se mai spune, Vali Vijelie, Mihăiță din Berceni.
Alegând pseudo-cultura și kitsch-ul, vulgaritatea autohtonă și prostul gust, maneliștii nu fac decât să întoarcă în timp structura lor umanoidă, undeva în primitivism, dat fiind mai ales că nu pot depăși niște granițe mentale, oltenițeni ce au suferit niște mutații după 1990, ca de altfel și alții din nația asta de români, dând voie unei astfel de trivialități să se infiltreze în viața și petrecerile lor. Posibil ca oamenii să meargă regresiv spre îmbătrânire, în loc să-și înfrumusețeze viețile cu ceva de calitate, trag spre urât și inestetic. Vedem tot felul de bombe sexy fără voce dar cu prezență agresiv-colorată care predomină topurile în muzica uşoara românească și care sunt preferatele discotecilor.
Există și reviste culturale ce consideră că nu trebuie să ne deranjeze maneaua, să nu ne supărăm pentru asta ci să privim cu amuzament şi detaşare acest fenomen, să-l privim ca pe un fenomen limitrof, mahalagesc, periferic, anost, invizibil. Adică să stăm imperturbabili, liniștiți, chiar să ne bucurăm, să excelăm în veselii văzând cum se ascultă manea. Să fim pasivi față de cei care se manelizează cu fiecare zi ce trece. Să nu ne mai mirăm atunci că trăim într-un mediu toxic şi violent precum cel lansat în România manelelor. ”Spune-mi cu cine te aduni ca să-ți spun cine ești” sau ”Spune-mi ce asculți ca să-ți spun ce ești” este același lucru.
Și ca să mai estompez din înjurăturile ce le voi primi de la maneliștii care vor citi acest editorial, închei spunând că este democrație, cel puțin în muzică, suntem o societate liberă și fiecare este liber să asculte ce vrea el. Dar dacă tot ascultă ceva ce altora le provoacă vărsături și rău, este de preferat să asculte în surdină sau la căști, la el acasă unde este îndrăgostit de mediul primitiv, ori în gașca ce îl reprezintă ca manelist.
Diferenţele sociale și de cultură s-au acutizat iar maneaua a devenit vasul comunicant al frustrărilor din ce în ce mai accentuate. Efectele manelei vor fi catastrofale dacă se va continua astfel, dacă nu se va face o selecție, dacă televiziunile în emisiunile de mahala, cele unde incultura predomină, vor continua să promoveze maneaua. Am văzut-o cântată de persoane ca Daniela Gyorfi, auzim că și Antonia cântă ceva ceva manea sau CRBL ori Velea la petreceri pentru bani, fiindcă știu toți că se fac bani de pe urma acestui gen pseudo-muzical. Imbecilizarea ia amploare și este în stare ei impură. Așa că trăim în țara manelelor iar fără voință, educație, cultură și dragoste pentru frumos, cei care nu realizează prostul gust nu-și vor reveni din manea vreodată. Trăim în România sau Manelia pentru că nu merităm să trăim în altă parte și asta ne ia cel mai mult timp, reușind să îmbătrânim mai repede decât trebuie. Iar noi, cei de aici, de la mal de fluviu, trăim în Manelița – Oltenița, unde maneliștilor ”li se rupe scufița” de ”de-alde de-ăștia” cu gusturi în muzică, sau cum ar spune ei ”cu figuri în cap”.

Surse video : www.youtube.com