Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Raid ca-n filme al motociclistului înainte de accidentul de la Mânăstirea/Un martor ocular spune că puteau fi omorâți doi polițiști

Redacția

Site-ul nostru a postat de curând o știre legată de un accident cu un motociclist.
În noaptea de 05 august a.c., pe raza comunei Mânăstirea, la ieşirea dintr-o staţie de alimentare Peco, agenţi de poliţie din cadrul Secţei 2 Poliţie Rurală Olteniţa, aflaţi în autospecială cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, au efectuat semnal pentru oprirea unei motociclete ce se deplasa pe DN 31. Motocicleta era condusă de P.Cristan, de 22 ani, din comuna Mânăstirea, judeţul Călăraşi. Motociclistul nu a oprit la semnale şi a intrat în autospecială.
Unul dintre martorii oculari ne oferă mai multe detalii pe care mulți nu le-au cunoscut. Acesta ne informează la redacție că motociclistul a fost urmărit prin Chiselet, având peste 200 km/h, astfel că a fost foarte greu de oprit. De asemenea am mai aflat că de două luni respectivul conducător de motor a înnebunit localnicii. Deși s-au făcut sesizări pe 112 sau reclamații și plângeri, nu s-a luat nicio măsură.
Așadar, pentru a rezolva o problemă, în România trebuie să se întâmple ceva grav ori să se iște un incident, legile dar și prezența de spirit inexistentă a instituțiilor competente, celor ce pot regla niște reguli și concepe legi normale ducând la un haos total. Martorul întâmplării de la Mânăstirea spune că în urma accidentului de la Ulmeni și a altor evenimente cu sfârșit tragic, acesta s-a decis să facă ceva pentru că oricine poate intra în capcana unui accident, fie că vorbim despre copii, părinți, rudă sau prieteni.
Sursa noastră precizează că motociclistul s-a speriat în final și a intrat în autospecială. ”A fost vorba de 50 cm de impact și ar fi putut omorî 2 polițiști. Motocicleta nu are ITP( asigurare) la zi, pe lângă faptul că era un real pericol pe șosea.” declară martorul ocular.
Atâta vreme cât în România nu se gândește cu capul, nu se gândește logic și în sprijinul cetățeanului, nu se va rezolva nimic. Noi, ca ziariști, suntem cei care facem lobby pentru rezolvarea problemele grave din România, pentru ca și Oltenița sau localitățile limitrofe să beneficieze de aceleași legi, să existe o lege locală care să instituie disciplina, să trezească și dezvolte simțul civic, să creeze reguli umane și un mediu social sănătos unde să se poată trăi civilizat și firesc.

Martorul prezent la întreaga desfășurare a evenimentului din 5 august sesizează cu regret următoarele ”Au ajuns de râsul lumii toți cei care încearcă să fie cu o conștiința limpede și civică”.

Mai jos avem si cateva fotografii trimise de aceeași persoană:
Accident motocicletaAccident motoMoto accident

19 Responses to Raid ca-n filme al motociclistului înainte de accidentul de la Mânăstirea/Un martor ocular spune că puteau fi omorâți doi polițiști

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + six =

6 + 3 =

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – interregional sau inter-regional, nonvaloare sau non-valoare, …
Corespondenta la redactie