Mesem Rom (Eu sunt rom) : Mesajul minorității la finalul proiectului consacrat promovării culturii rome și limbii romani

Asociația ”Romi Activi” din Oltenița, împreună cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, în parteneriat cu ”Partida Romilor ”Pro Europa”, au derulat în perioada 1-20 august a.c. activități cu scopul promovării culturii rome. Proiectul intitulat ”Păstrarea Identității Rome în Oltenița” a avut în vedere ideea stigmatizării romilor și discursul îndreptat în unele situații și cercuri împotriva etniei rome, stigmatizare care s-a dovedit a avea efect emoțional, afectând stima de sine și încrederea în propriile abilități. Inițiatorii proiectului consideră că stigmatizarea are și efecte pe plan legal privind accesul la educație, locuirea, angajarea sau accesul la serviciile de sănătate.
Implementarea activităților propuse în cadrul programului numit mai sus, a stimulat dezvoltarea dialogului intercultural dintre romi și majoritatea neromă din Oltenița, cunoașterea și înțelegerea propriei identități și culturi, care pe termen lung au condus la cunoașterea stimei de sine.
Cei care au beneficiat de program au fost tineri și părinți romi, interesați în cunoașterea și prezervarea culturii și tradițiilor rome.
În toată perioada de 20 de zile au fost organizate ateliere de prelucrare a lemnului, cu meșteșugari de etnie romă, dar și ateliere de prezentare a fierăriei, alt meșteșug interesant, practicat în general de romii din zonă.

Meșterii și-au descris meseriile, după care au făcut câteva demonstrații practice.
Participanții au avut ocazia să afle câteva din tainele meseriilor, unii dintre ei au mânuit uneltele, contribuind și la crearea obiectului prezentat.
Tinerilor romi le-a plăcut, ei declarând că doresc ca la Oltenița să se mai organizeze activități la fel de interesante și importante ca aceasta de promovare, unde să fie din nou implicați:
Coordonatorul proiectului, Fane Petrescu, președintele Asociației ”Romi Activi”, este mulțumit de modul cum s-a desfășurat proiectul. Acesta promite mai multe activități cu scopul dezvoltării dialogului intercultural dintre comunitățile de romi și cele de români din Oltenița:
Obiectivele programului de promovare au fost afirmarea identității rome prin cunoașterea limbii romani, combaterea stereotipurilor și prejudecăților despre romi, prin promovarea talentelor lor meșteșugărești.
La activități au participat copii și tineri romi apreciați în societate, cu rezultate deosebita la studiu.
Mesem Rom – asta le aduce identitate romilor, iar mulți dintre ei, dinc e în ce mai mulți, doresc să doboare barierele rămase între ei ca minoritate și majoritatea neromă prin comportament civilizat, rezultate bune în școli și facultăți, renume profesional, promovarea culturii lor.
Proiectul ”Păstrarea identității rome în Oltenița” a fost sprijinit de Ministerul Culturii din România, cu scopul promovării valorilor minorității rome.





Lasă un răspuns