Mințile mărginite au obiceiul să dea vina pe alții pentru propriile greșeli.

Când vorbești cu tine însuți, ai întotdeauna dreptate.

Oamenii te apreciază în funcție de utilitate, fără să țină seama de valoarea ta.

Sufletele curate nu pot zăbovi mult timp în lumea asta. În adevăr, cum ar putea să se îmbine marile sentimente cu o societate meschină, mică, superficială?

Recunoştinţa este memoria inimii.

Unii bărbați se poartă cu femeile ca un urangutan cu o vioară.

În viaţa morală, ca şi în viaţa fizică, există o aspiraţie şi o expiraţie: sufletul are nevoie să absoarbă sentimentele unui alt suflet, pentru a i le da înapoi şi mai bogate. Fără acest frumos sentiment omenesc, inima nu are viaţă; atunci îi lipseşte aerul, suferă şi piere.

Sentimentele cele mai fireşti sunt cele ce se mărturisesc cu mai multă neplăcere – şi unul dintre ele este îngâmfarea.

Birocrația e un mecanism gigantic controlat de niște pigmei.

Femeia este o liră care nu-și dezvăluie sentimentele decât aceluia care o face să cânte.

Un bărbat nu va fi nicidecum prietenul unei femei atâta timp cât poate fi iubitul ei.

Răutatea calculată este cea mai perfidă dintre toate răutățile.

Parvenitul se târăşte de-a buşilea în faţa celor ce-i pot fi de folos şi este obraznic cu cei de care nu mai are nevoie.

Așa-i orgoliul omului: ceea ce nu pricepe decretează că este greșeală sau nebunie.

Viața nu poate merge înainte decât uitând multe.

Lumea bună îşi are argoul ei. Dar acest argou se cheamă stil.

Zeul la care se-nchină toți este banul.

Iubirea este un ocean incomensurabil. Monoton pentru spiritele incomplete. Plin de frumuseți pentru marile spirite.

Mi-e scârbă să-mi prostituez propriile mele emoţii în public şi nimic din ceea ce mi se întâmplă nu va fi cunoscut vreodată.

Dragostea nu este doar un sentiment, ea este, de asemenea, o artă.

Honoré de Balzac

În perioada 1832-1835 a scris peste 20 de lucrări, inclusiv romanele Medicul de ţară (Le Médecin de campagne, 1833), Eugénie Grandet (1833), Ilustrul Gaudissart (L’Illustre Gaudissart, 1833) şi Moş Goriot (Le Père Goriot, 1835), una dintre capodoperele sale. Printre lucrările sale mai scurte se regăsesc Colonelul Chabert (Le Colonel Chabert, 1832), Vicarul din Tours (Le Curé de Tours, 1832), trilogia de povestiri Istoria celor treisprezece (Histoire des treize, 1833-1835) şi Gobseck (1835). Între 1836 şi 1839 a scris Le Cabinet des antiques (1839), primele două părţi ale unei alte capodopere, Iluzii pierdute (Illusions perdues, 1837-1843), César Birotteau (1837) şi Banca Nucingen (La Maison Nucingen, 1838). Între 1832 şi 1837 a publicat şi trei grupuri de Poveşti hazlii (Contes drolatiques). Aceste povestiri, inspirate ca tematică din Rabelais, sunt scrise cu mare vervă şi gust, fiind o pastişă ingenioasă a limbii secolului XVI. În anii 1830, Balzac a scris şi numeroase romane filozofice, cu teme mistice, pseudoştiinţifice sau altele asemenea. Printre acestea, Pielea de şagri (La Peau de chagrin, 1831), O capodoperă necunoscută (Le Chef-d’oeuvre inconnu, 1831), Louis Lambert (1834), Căutarea absolutului (La Recherche de l’absolu, 1834) şi Séraphita (1834-1835).
În toate aceste lucrări, Balzac apare ca un observator şi cronicar suprem al societăţii franceze contemporane lui. Aceste romane se caracterizează prin forţă narativă, personaje numeroase, dar diverse, interesante, pline de viaţă, precum şi prin interesul obsesiv pentru examinarea tuturor sferelor vieţii: contrastul între obiceiurile şi manierele provinciale şi cele orăşeneşti; sfera economică a activităţii bancare, editoriale şi industriale; lumea artei, literaturii şi culturii înalte; politica şi intrigile ei; iubirea romantică în toate formele ei; încurcatele relaţii sociale şi scandaluri în rândurile aristocraţiei şi ale înaltei burghezii.
Născut Honoré Balssa la 20 mai 1799 în Tours (Franţa), Balzac a scris un număr impresionant de romane şi povestiri, formând ciclul Comedia umană (La Comédie humaine). A contribuit la consacrarea formei tradiţionale a romanului, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi romancieri ai tuturor timpurilor.

De la 8 la 14 ani, Balzac a urmat cursuri la Collège des Oratoriens, din Vendôme. După căderea lui Napoleon, familia lui s-a mutat de la Tours la Paris, unde Balzac a mai urmat şcoala încă doi ani, iar apoi a petrecut trei ani ca secretar în serviciul unui avocat. În această perioadă, Balzac visa la o carieră literară, însă primele sale încercări, concretizate în piese de teatru cu subiect tragic, dintre care amintim Cromwell (1819), nu s-au bucurat de succes. A trecut apoi la romane pline de speculaţii mistice şi filozofice, şi-a încercat norocul cu scrieri de larg consum – romane gotice, comice, istorice -, sub diferite pseudonime. În urma acestor eşecuri, Balzac se îndreaptă spre o carieră în afaceri, este pe rând editor, tipograf, iar la un moment dat cumpără o turnătorie de litere, însă toate demersurile sale au un sfârşit dezastruos. În 1828 abia reuşeşte să evite falimentul, rămânând cu datorii de peste 60 000 de franci. Din acest moment şi până la sfârşitul vieţii, Balzac va fi mereu urmărit de datorii si nevoit să depună un efort aproape continuu pentru a le plăti. După această nouă serie de eşecuri, Balzac se întoarce la scris cu un nou avânt.
Denumit “părintele romanului modern”, Balzac oferă cel mai convingător exemplu de romancier care încearcă să cuprindă totul în ficțiunea sa. În comparație cu tendința manifestată în multe opere literare moderne de a deplasa accentul spre experiența individuală, Balzac extinde romanul spre exterior și cuprinde cu imaginația tot ceea ce îl înconjura cu o creativitate la fel de prodigioasă și de pantagruelică precum însuși stilul de viață și apetențele care îl domină.
Balzac a publicat aproape o sută de romane și culegeri de povestiri, reunite în peste patruzeci de volume în care a portretizat peste două sute de personaje. Niciun alt romancier nu a scris atât de multe romane ca Balzac și, dacă ritmul lui frenetic, lacunele stilului literar, tendința către melodramă și tonul moralizator nu-l îndreptățesc să facă parte din pleiada marilor romancieri, ilustrarea posibilităților romanului și ale romancierului de a reda experiența umană și socială în toată complexitatea ei, alături de forța, varietatea și vitalitatea scrierilor sale, îl situează printre cei mai influenți autori de literatură beletristică din întreaga istorie literară.
Inspirat de exemplul lui Walter Scott , care a orientat romanul spre istorie, Balzac a descoperit panorama prezentului istoric. În ciuda originii sale țăranești, tatăl lui Balzac a reușit să ajungă la respectabila situație de funcționar public în perioada tumultuoasei Revoluții Franceze și a Imperiului Napoleonian. Balzac și-a adăugat prepoziția “de” la nume, ceea ce ilustrează aspirațiile aristocrate ale familiei sale.
A dobândit faimă și succes și, impunându-și o disciplină de fier, a continuat să scrie, în pofida apetitului nesățios pentru mâncare, avere și relații amoroase. Obișnuia să se ducă la culcare pe la ora opt seara și să se trezească la miezul nopții, când își punea o robă monahală din cașmir alb și un lanț de aur, apoi își începea truda zilnică. Scria până în zori, susținut de nenumărate cești de cafea (se estimează că pe tot parcursul vieții a băut aproximativ cincizeci de mii de cești de cafea).
După ce se odihnea o oră într-o baie fierbinte, începea să-și corecteze lucrările culese în vederea tipăririi. În pofida fecundității și inventivității lui uluitoare (se spune că putea să scrie în ritmul în care vorbea), era vestit pentru felul în care făcea corecturile, preferând metoda mai costisitoare de revizuire prin rescrierea și remodelarea romanelor în faza de șpalt. După un dejun ușor, se așeza din nou la masa de scris și lucra până la cinci, când pleca în vizită la prieteni, lua masa și se ducea la culcare, apoi ciclul se relua. Regimul lui atesta existența unei imaginații creatoare debordante și a unei dorințe obsesive de a zugrăvi întreaga lume în romanul lui. În 1833, Balzac i-a dezvăluit surorii sale ambițiosul plan de a scrie Comedia umană, spunându-i: “Sunt pe cale să devin un geniu”.
Povestirile, chiar dacă sunt lipsite de introspecția altor romancieri și virează ușor spre melodramă, îl captivează pe cititor așa cum puțini alți scriitori reușesc s-o facă, manifestând o înțelegere plină de simpatie pentru personalități și motive. Balzac nu a reușit să-și finalizeze uriașul său proiect, care ar fi necesitat în total o sută patruzeci și patru de studii. Se poate afirma fără nicio exagerare că a scris până în ultima clipă a vieții sale, iar marea lui realizare constă în îndrăzneala viziunii și a accentelor critice la adresa societății.