Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Muzica ne întregeşte.

Muzica ne întregeşte.

Aţi fost punctul de început al vieţii mele de artist. Sunt vlăstarul dumneavoastră. Sunteţi cauza şi sunt consecinţa…

Verdi… are explozii de pasiuni minunate. Pasiunea sa este brutală, este adevărată, şi este mai bine să fii pasionat astfel decât să nu fii pasionat deloc. Muzica sa ne exasperează uneori, dar nu ne plictiseşte niciodată.

Meseria e mama banilor.

Uneori, o consideram bună, alteori o găseam odioasă. Ceea ce ştiu sigur este că eu nu sunt făcut pentru a compune muzică religioasă.

Cu dumneavoastră, am învăţat mult mai mult decât să cântăm la pian: am devenit muzicieni.

Muzica! Ce artă frumoasă! Dar ce meserie uzată!

Georges Bizet

Tatăl său, Adolphe Armand Bizet (1810-1886), a fost cântăreţ şi compozitor, văduva lui lăsând bibliotecii Conservatorului mai multe compoziţii, printre care un studiu pentru pian, 0 cantată, un cvartet de coarde, un vals, câteva romanţe şi arii pentru pian, unele dintre acestea fiind publicate. Mama lui, Aimée Léopoldine Joséphine, născută Delsarte (1814-1861), sosise la Paris în 1837, pentru a-şi întâlni fratele, remarcabilul profesor de canto François Delsarte. La scurt timp după aceea, îl va cunoaşte şi se va căsători cu Adolphe Bizet.
Georges Alexandre César Léopold Bizet s-a născut pe 25 octombrie 1838 pe strada rue de la Tour d’Auvergne, la numărul 26, în cel de-al nouălea arondisment al Parisului. A fost compozitor şi pianist francez, aparţinând curentului romantic. Botezat Georges Alexandre Cesar Léopold Bizet, el va deveni cunoscut sub numele de Georges Bizet.
Mama lui era o excelentă pianistaă şi George a învăţat notele muzicale practic în acelaşi timp în care învăţa să scrie şi să citească. Tatăl său a pus accent pe aspectele teoretice ale formării sale muzicale, cum ar fi armonia. Pregătirea sa a fost completată, mai târziu, cu lecţiile pe care le-a primit de la mătuşa Rosine, căsătorită cu François Delsarte. Rosine era fiica unei cântăreţe de operă şi studiase la Conservator, unde învăţase armonie cu reputatul muzician şi profesor Fromental Halévy, câştigând şi un premiu întâi la pian. Ea avea să exercite, cu siguranţă, o influenţă importantă asupra tânărului Georges. Astfel, el a primit primele lecţii de muzică de la părinţii săi.
François Delsarte s-a folosit de influenţa lui pentru a-l ajuta pe Georges să intre la Conservatorul de Muzică din Paris, pe 9 octombrie 1848, cu două săptămâni înainte de a împlini zece ani şi cu un an înainte de termenul oficial pentru admitere.
În 1853 a intrat în clasa lui Fromental Halévy. Timpul dedicat de acesta din urmă cursurilor de la Conservator era redus, venind aici doar dacă activitatea personală îi permitea. Prin urmare, lipsa continuităţii era regula de bază. Georges găsea sprijinul de care avea nevoie la Pierre Zimmermann şi, mai ales, la Charles Gounod. Acesta era atunci la începutul carierei muzicale, încredinţându-i deseori lui Georges transcrierea pentru pian a unor partituri vocale din lucrările sale – ca în cazul părţilor corale din Ulise.
Relaţia dintre Gounod şi Bizet a fost marcată de suişuri şi de coborâşuri, dar Gounod a exercitat o influenţă enormă asupra muzicii lui Bizet. Gounod a avut un rol decisiv în a-l determina pe Bizet să compună prima lucrare importantă, Simfonia în Do major.
În 1857 obține importantul Premiu al Romei și studiază timp de trei ani în Italia. După întoarcerea la Paris, se dedică compoziției și își câștigă existența ca profesor particular de muzică.
Printre cele mai cunoscute opere se numără “Les pêcheurs de perles” (“Pescuitorii de perle”, 1863), “La jolie fille de Perth” (“Frumoasa fată din Perth”, 1867) și “Djamileh” (1872).


Prin folosirea unor motive muzicale caracteristice, ca Habanera și Seguidilla, Bizet deschide drumul adoptării muzicii tradiționale spaniole, care a făcut școală până în secolul al XX-lea, în special prin compozitorii francezi Emmanuel Chabrier sau Maurice Ravel, sau compozitorul rus Ceaikovski.
Talentul lui Bizet a devenit certitudine odată cu primele sale compoziţii. Nocturna în Fa major, scrisă în 1854, prin subtilitatea sa armonică, dezvăluie caracterul remarcabil al compozitorului. Cu prima sa simfonie, Simfonia în Do major, scrisă în noiembrie 1855, când avea doar şaptesprezece ani, ca temă pentru cursurile de la Conservator, se deschide în faţa influenţelor lui Gounod şi Mendelssohn. Această lucrare a rămas necunoscută până în 1933, când Jean Chantavoine a descoperit-o în arhivele bibliotecii Conservatorului din Paris. La prima audiţie din 1935, de la Basel, sub bagheta lui Felix Weintgarner, aceasta a fost imediat salutată ca o capodoperă de tinereţe, ca un bine-venit aport la repertoriul începutului perioadei romantice, devenind ulterior una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Bizet. Simfonia seamănă stilistic cu prima simfonie a lui Gounod, prezentată în primă audiţie în cursul aceluiaşi an şi căreia Bizet îi făcuse o transcripţie pentru două piane. Ascultătorii pot descoperi asemănări şi cu muzica lui Franz Schubert. Orchestra are aceeaşi componentă ca şi prima simfonie a lui Gounod. Elegantă şi plină de culoare, aceasta ne pregăteşte pentru ceea ce vom descoperi mai târziu în L’Arlésíenne (Arleziana – Fata din Arles).


Suita orchestrală L’Arlésíenne reprezintă, cu siguranţă, un momen decisiv al carierei lui Bizet. Bizet s-a transformat într-un muzician excepţional care a descoperit cum să folosească sursele de inspiraţie folclorică. Pe scurt, trecerea de la talent la geniu.
Bizet participă, în 1856, la concursul pentru Prix de Rome (Premiul Romei), obţinând doar locul secund, poziţie care îi va acorda, totuşi, un statut privilegiat în teatrele lirice din Paris. Bizet compune Le docteur Miracle (Doctorul Miracol), având un libret scris de Leon Battu şi Ludovic Halévy. În 1857, această operetă într-un act, Le docteur Miracle, i-a adus lui Bizet o parte din premiul oferit de Jacques Offenbach. Parodia şi verva debordantă a spectacolului o fac să se apropie mai mult de opera buffa clasică. Ariile sunt spumoase, pline de haz şi, de multe ori, picante, iar ansamblurile amintesc, uneori, de Rossini. Claritatea orchestraţiei este folosită cu un gust desăvârşit. Chiar dacă, în mod evident, Le docteur Miracle nu este o capodoperă, totuşi, intenţia de a parodia o grand opera o prevesteşte pe Carmen care, cincisprezece ani mai târziu, va exploda pe scenele teatrului burghez, ce a înflorit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
În 1857 câştigă Prix de Rome, premiul incluzând obligativitatea de a studia la Roma timp de trei ani, în celebra Villa Medici. Gounod a fost primul care l-a întâmpinat acolo.

Din noiembrie 1871 până la moartea sa, Bizet a fost membru al comisiilor de examinare pentru compoziţie, contrapunct şi fugă, respectiv pentru pian şi harpă, la Conservatorul din Paris. Tot în această perioadă, Bizet a scris Jeux d’enfants (Jocuri de copii) pentru două piane, în 1871, care urma să fie transformată într-o suită orchestrală în cinci părţi (Marche, Berceuse, Impromptu, Duo, Galop). Această suită poate fi considerată drept una dintre realizările majore ale creaţiei sale simfonice. 
Bizet şi-a reintrat în formă şi a început să scrie opera Djamileh. Pe 22 mai 1872 are loc premiera acestei
operei comice într-un act, care este adesea considerată precursoarea lui Carmen.

Carmen este cea mai cunoscută lucrare a lui Bizet şi se bazează pe nuvela omonimă scrisă, în
1846, de către Prosper Mérimée, care nu avusese succes cu creaţia sa, la momentul respectiv.

Carmen a avut premiera pe 3 martie 1875, la Opéra Comique din Paris, şi nu a fost, iniţial, bine primită, deşi s-au susţinut 37 de spectacole în următoarele trei luni, cu o medie de trei reprezentaţii pe săptămână; era cel mai mare succes de până atunci al lui Bizet. Acesta investise fiecare gram al geniului său în Carmen şi primirea călduţă a reprezentat o deziluzie. Laudele au apărut, în cele din urmă, de la contemporani faimoşi, inclusiv de la Debussy, Saint-Saens şi Ceaikovski. Brahms a asistat la peste douăzeci de spectacole cu Carmen şi a
considerat-o cea mai mare operă produsă în Europa, de la războiul franco-prusac încoace. Părerile acestor compozitori s-au dovedit profetice, Carmen devenind una dintre cele mai îndrăgite opere din întreg repertoriul liric mondial. Carmen conţine două dintre cele mai faimoase arii ale lui Bizet, „Habanera“ şi „Aria toreadorului„, care concurează pentru popularitate cu duetul tenor-bariton „Au fond du temple saint“ din Pescuitorii de perle.


Pentru contemporani, trăsăturile veristice ale operei au stârnit la început indignare, întrucât intriga operei are loc într-un mediu de țigănci cu moravuri ușoare, muncitoare la o fabrică de țigarete, dezertori, contrabandiști. Doar toreadorul corespunde idealului unui erou de operă.


Bizet nu a mai apucat să vadă succesul lui Carmen. În noaptea de 3 iunie a murit în urma unui atac de cord,
la vârsta de 36 de ani. S-a sugerat că Delaborde ar fi indirect responsabil de moartea lui Bizet, întrucât el ar fi iniţiat o întrecere de înot între cei doi. La acea vreme, s-a vehiculat chiar ipoteza unei crime sau a unei sinucideri, spunându-se că i-ar fi apărut pe partea stângă a gâtului o „rană provocată de o armă de foc“. Cel mai probabil era vorba de un ganglion limfatic care s-a inflamat şi a perforat. Având în vedere antecedentele sale medicale, a decedat aproape sigur din cauza unei infecţii sistemice cu streptococ. Astăzi, reuşim să infirmăm variantele
fanteziste privind ultimele zile din viaţa muzicianului.

Bizet s-a stins în ziua celei de-a şasea aniversări a nunţii sale, la exact trei
luni de la premiera operei Carmen. Moartea a survenit tocmai atunci când îşi găsise stilul de maturitate. A fost înmormântat în cimitirul Pére Lachaise din Paris, lângă alţi mari compozitori, precum Chopin şi Rossini.
Reprezentaţiile cu Carmen au fost imediat întrerupte pe scena Opera Comique. Cu toate acestea, în trei ani, spectacolul a ajuns la Viena, Bruxelles, Londra, New York şi, la scurt timp, în Germania şi în Rusia. Cinci ani mai târziu, Carmen s-a întors la Paris, unde a fost primită cu ovaţii, începându-şi cariera de succes.
Astăzi este una dintre operele cele mai iubite din lume.


Surse:
istoriiregasite.wordpress.com
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

 

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

2 octombrie 2019

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

Laura Suzeanu Primarul Petrică Țone este în continuare generos cu echipa de fotbal din spatele Asociației Club Sportiv Municipal Oltenița. Este generos, dar pe banii oltenițenilor, în timp ce profesorii care se mai încumetă să organizeze activități școlare, caută surse externe pentru premii și diplome. Deși jucătorii provin din alte zone, altele decât Oltenița, din bugetul local vor pleca din nou 150.

Corespondenta la redactie