Nimeni nu are dreptul la prea mult, atâta vreme cât aproapele său nu are strictul necesar.

Publicat 27 iulie 2015

Nimeni nu are dreptul la prea mult, atâta vreme cât aproapele său nu are strictul necesar.

Lumea îşi schimbă părerea tot atât de uşor pe cât se entuziasmează şi îi place să aibă dreptul de a călca în picioare ceea ce mai înainte urcase în slăvi.

Într-o zi sau alta, mai curând sau mai târziu… toţi îşi găsesc naşul.

Bunul gust – dovada totdeauna sigură de spirit ales.

Ca să iubeşti trebuie să fii cinstit.

În nenoroc, a fi demn înseamnă să ai întotdeauna un suflet ales.

Opulenţa are dezavantajul că îndeamnă la trândăvie, că nimic nu o mai interesează, nimic nu o pune la adăpost de resentimente dureroase. Nefiind nevoită să se preocupe de problemele viitorului, ea rămâne în întregime pradă marilor mâhniri morale. Putându-şi procura tot ce se poate avea cu preţul aurului, ea doreşte sau regretă cu o pasiune fără seamăn, ceea ce numai aurul singur nu-i poate da.

Ambiţia omului este atât de fără margini şi de ciudată în pretenţiile ei nemăsurate.

La unii oameni, deprinderea cu suferinţa şi nenorocirea e atât de înrădăcinată, încât judecata lor refuză să admită posibilitatea unui viitor care, pentru un număr însemnat din ei, ar constitui o existenţă demnă de invidiat.

Procedeul şiret al femeilor: pentru a înteţi focul dragostei soţilor sau amanţilor lor, pretind că li se face mereu şi insistent curte, de către toţi bărbaţii.

A-ţi folosi inima şi mintea pentru a te face adorat de cei care suferă este ca şi cum ai iubi.

Sufletul omenesc este un abis de nepătruns.

Dacă te chinuieşti cu ceea ce nu poţi să schimbi, ajută oare la ceva?

Oamenii sunt făcuţi să se ajute unul pe altul.

Nimeni nu e mai umil, mai slab, decât o femeie voluntară în faţa omului iubit care o domină.

Bucuria le face atrăgătoare şi pe cele mai puţin frumoase.

Fericirea e atat de rară!

Inimile generoase se apropie atât prin serviciile pe care le aduc, cât şi prin cele ce li se fac.

Niciodată o femeie nu e mai drăguţă cu bărbatul ei decât atunci când are de ascuns ceva.

Un om, cu atât mai afectuos şi mai bun, cu cât e mai puternic şi intransigent, nu îngăduie nici o concesie făcută conştiinţei, raţiunii sau demnităţii sale.

Dar oare trecutul se poate uita? Oare căinţa ucide memoria?

E destul să ştii unde să cauţi… ceea ce cauţi.

Să nu îngenunchezi decât în faţa lui Dumnezeu!

E, cel puţin, reconfortant să regăseşti câteva sentimente curate, mai puternice decât corupţia.

E ceva ce nu iert niciodată oamenilor ridicoli… Răutatea.

De ce multe femei îşi iau amanţi care nu valorează cât soţii lor? Fiindcă cel mai mare farmec al amorului e atracţia ademenitoare a fructului oprit.

Cine se da batut, nu-l ucide!

Viaţa cea mai îngrozitoare, cea mai cumplită, nu înseamnă nimic pe lângă moarte.

Eugène Sue

O stradă în districtul 18 din Paris îi poartă numele, strada localizată în vecinatatea stației de metro Marcadet-Poissonniers, nu departe de Montmartre și de basilica Sacré Coeur. De asemenea, o alta, în Mexico City, în zona Polanco, a primit numele scriitorului.

Eugène Sue, pe numele adevărat Joseph-Marie Sue, s-a născut la 26 ianuarie 1804 la Paris, fiul unui distins chirurg în armata lui Napoleon, Jean-Joseph Sue și se spune că Împărăteasa Joséphine ar fi fost nașa lui pe vremea când era soția lui Napoleon. Sue însuși practica chirurgia, exercitându-și această meserie atât în campania franceză din 1823 în Spania, cât și în Bătălia de la Navarino (1828). În anul 1829 moare tatăl său, ca urmare a devenit posesorul unei averi considerabile și se mută la Paris. Experiențele sale maritime i-au furnizat o mare parte din materialele necesare la crearea primelor sale romane : Kernock Le pirat (1830), Atar–Gull (1831), La Salamandre (2 volume., 1832), La Coucaratcha (4 vol., 1832-1834), și altele ce au fost realizate sub influența mișcării romantice de la 1830. Eugène Sue a fost puternic influențat de ideile socialiste ale timpului, idei care au stat la baza faimoaselor sale lucrări, cum ar fi: „Les Mystères de Paris” (un roman îndreptat împotriva tarelor catolicismului și publicat în „Journal des débats” de la 19 iunie 1842 până la 15 octombrie 1843) sau „Le Juif errant” publicat în zece volume, cel mai popular roman publicat sub formă de foileton. Experiența acumulată de Sue în perioada în care a servit în marina militară franceză a constituit izvorul de inspirație pentru opere ca „Kernock, le pirate”, „Atar-Gull”, „La Salamandre” (2 vol.), „La Coucaratcha” (4 vol.) și altele care au fost scrise în plină epocă romantică (1830). În stilul cvasi-istoric a scris Jean Cavalier, ou Les Fanatiques des Cevennes (4 vol., 1840) și Latréaumont (2 volume., 1837). Mathilde (1841) conține prima expresie cunoscută ca proverb popular “La vengeance se mange très-bien froide“ (Răzbunarea este un fel de mâncare servit cel mai bine rece).
Cel care a transformat romanul popular, publicat în foileton, într-o afacere literară pentru toate gusturile a fost Sue. Avea geniu literar acest medic. În numai doi ani Sue a scris cele zece volume din Misterele Parisului. Şi tot în doi ani a scris, şi tot în zece volume, mai puţin cunoscutul roman Evreul rătăcitor. Asta ca să nu mai pun la socoteală alte vreo şapte, opt romane, cu care Sue împărţea popularitatea cu aproape la fel de prolificul Dumas. Misterele Parisului a fost tradus, plagiat şi imitat în epocă, iar formula romanului foileton a făcut carieră. Paul Feval, alt mare autor de romane foileton, a scris Misterele Londrei, pe un calapod asemănător aceluia din Misterele lui Sue. La noi, un scriitor azi uitat, George Baronzi, a scos Misterele Bucureştilor, roman pe care-l citea şi recitea Ziţa din Noaptea furtunoasă, când îi declara Vetei lui Titircă absoluta ei ambetare. Ce cârlige infailibile avea romanul lui Sue, de-i câştiga şi pe cititorii cu pretenţii şi pe cei care se adunau patru, cinci la un ziar ca să poată citi continuarea? Pur şi simplu farmecul naraţiunii şi inspiraţia cu care-şi „desena” personajele. Adică, până la urmă, cîrligele cu care şi romancierii de azi îşi agaţă cititorii. Justiţiarul Rodolphe, când conte, când uvrier travestit, face legătura între lumea palatelor şi aceea a sărăcimii şi a infractorilor periculoşi ai Parisului. Sue, cu vederile lui socialiste, are o explicabilă slăbiciune faţă de cei pierduţi sau pe cale de a se pierde din cauza sărăciei. Dar fie din cauza meseriei sale de bază de medic, fie din pricina indiscutabilului său geniu scriitoricesc, repartizează uniform binele şi răul atât în partea de sus, cât şi în cea de jos a societăţii pariziene. Astfel că, mai presus de conflictele dintre cei buni şi cei răi, în Misterele Parisului urmăreşti un „film” social cu nenumărate răsturnări de situaţie, care chiar dacă uneori nu pare tocmai verosimil, are o impecabilă logică internă.

După Revoluția de la 1848, Eugène Sue a fost exilat din Paris, în 1851, ca urmare a protestului său îndreptat împotriva loviturii de stat de la 2 decembrie 1851. Acest lucru a stimulat însă creativitatea artistică a scriitorului.
Sue a murit la Annecy (Savoy) în 1857. Eugen Sue, alături de Alexandre Dumas și de Honore de Balzac, a fost printre primii scriitori francezi care a exploatat din plin posibilităţile romanului foileton, fiind apreciat ca unul dintre cei mai faimoşi romancieri francezi ai secolului al XIX-lea.