Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Nu există nicio coroană nobilă, bine sau chiar rău purtată, dar este o coroană de spini.

Nu există nicio coroană nobilă, bine sau chiar rău purtată, dar este o coroană de spini.

Dragostea este întotdeauna începutul cunoaşterii, aşa cum focul este începutul luminii.

Cine poate privi moartea în faţă nu se sperie de umbre.

În nici o împrejurare omul nu are voie să spună minciuni.

Numai sentimentul nedreptăţii este nesuferit oricărui om.

Egoismul este izvorul şi sâmburele tuturor greşelilor şi nenorocirilor de orice fel.

Un om mare îşi dezvăluie măreţia prin modul în care îi tratează pe oamenii mici.

O persoană care are un scop cert în viaţă va realiza tot ce şi-a propus, în ciuda obstacolelor pe care le are de întâmpinat. O persoană care nu are niciun scop în viaţă nu va realiza nimic, chiar dacă drumul pe care îl urmează este uşor de străbătut.

Vorbirea aparţine timpului, tăcerea aparţine veşniciei.

Muzica este descrisă cu exactitate ca fiind limba îngerilor.

Fă-te om cinstit, şi aşa poţi fii sigur că e un ticălos mai puţin pe lume.

Nu te plânge de timpul tău; dacă-l găseşti rău, întreabă-te ce ai făcut ca să-l faci mai bun?

E sânge de poet în inimile tuturor.

Muzica începe unde se termină vorbele.

O persoană are, de regulă, două motive pentru a face ceva: un motiv bun şi unul real.

În trândăvie zace o deznădejde permanentă.

Binecuvântat este cel care şi-a găsit fericirea în muncă.

Cred că cel mai mare defect este să nu fii conştient că ai avea vreunul.

Omul este un animal care foloseşte unelte. Fără unelte este un nimic, cu unelte este totul.

Toate revoluţiile sunt concepute de idealişti, implementate de fanatici, iar roadele lor sunt furate de ticăloşi.

Curajul pe care-l preţuim şi căutăm cu toţii nu este curajul de a muri omeneşte, ci de a trăi bărbăteşte.

Singurul nostru duşman pe lume este prostia, întunecimea de minte.

Geniul este capacitatea de a suporta dureri infinite.

Nicio minciună nu poate vieţui veşnic.

Sarcasmul, îl văd acum, în general, ca fiind limba diavolului.

Thomas Carlyle

A avut o mare influență asupra gândirii juridice. Părinții nu aveau prea mulți bani, așa că de șapte ani a fost trimis să studieze în școala parohială. La vârsta de zece ani, a fost transferat la liceul Annan. Aplecarea sa pentru lupte a condus la probleme cu mulți studenți în școală, dar el a arătat în curând un interes puternic față de învățare, ceea ce l-a determinat pe tatăl său să-l învețe să se închine. În 1809 a intrat în Universitatea din Edinburgh. Nu a fost foarte interesat să studieze, cu excepția cursului de matematică al lui Sir John Lasley, care mai târziu a devenit bunul său prieten. De asemenea, a citit foarte mult. Cu toate acestea, cea mai mare influență asupra lui a fost nu clasic literatura, ci munca contemporanilor săi. Câțiva băieți care sunt cu el într-o poziție, l-au
văzut ca lider intelectual, iar corespondența lor reflectă gusturile literare generale. În 1814, încă pregătit să devină preot, a primit o diplomă de
masterat în matematică de la școala lui Annan, care i-a permis să economisească puțini bani. În 1816 a fost numit profesor la școala din Kirkland.
Thomas Carlyle s-a născut la 04 decembrie 1795 la Ecclefechan, Dumfries and Galloway, Regatul Unit. A fost scriitor, eseist, istoric și filozof, popularizator, unul dintre fondatorii stilului artistic și filosofia literaturii istorice, a cărui operă a fost foarte apreciată în epoca victoriană. În timp ce se afla la Universitatea din Edinburgh, și-a pierdut credința creștină; însă valorile calviniste au rămas valabile pentru el.
Această combinație de temperament religios și lipsă de încredere în creștinismul tradițional a fost pe placul multor victorieni, care se temeau că inovațiile științifice și schimbările politice ar putea amenința ordinea socială tradițională.
A fost puternic influențat de calvinism. După absolvirea Universității din Edinburgh, Carlyle a devenit profesor de matematică, la început în Annan și apoi în Kirkcaldy, unde s-a împrietenit cu misticul Edward Irving. Între 1819-1921, Carlyle s-a întors la Universitatea din Edinburgh, unde a suferit o criză intensă de credință, ce va fi inspirația pentru „Sartor Resartus”. A început de asemenea să studieze în profunzime literatura germană. Gândirea lui Carlyle a fost puternic influențată de transcendentalismul german, în special de opera lui Fichte. Și-a
câștigat renumele de expert în literatura germană prin seria de eseuri publicate în Fraser’s Magazine și prin traducerea operelor unor scriitori germani, dintre care se remarcă Goethe. Rezidența sa în cea mai mare parte a vieții a fost o casă frumoasă în Dumfrieshire (Scoția), unde și-a scris majoritatea operelor. Despre viața sa acolo, a scris : „It is certain that for living and thinking in I have never since found in the world a place so favourable…. How blessed, might poor mortals be in the straitest circumstances if their wisdom and fidelity to heaven and to one another were adequately great!” („Este clar că pentru a trăi și a gândi n-am găsit un loc mai favorabil în toată lumea… Cât de
binecuvântați ar putea fi bieții muritori și în situațiile cele mai apăsătoare, dacă înțelepciunea lor și fidelitatea lor față de ceruri ar fi îndeajuns de
mare
 !”).
În 1821, Carlyle deja abandonase preoția și își îndrepta eforturile spre a-și câștiga existența ca scriitor. Prima lui încercare de a scrie literatură de ficțiune a fost „Cruthers and Jonson”, una din încercările sale eșuate de a scrie roman. În urma traducerii „Uceniciei lui Wilhelm Meister” de Goethe, Carlyle a ajuns să displacă forma romanului realist și să se concentreze pe dezvoltarea unei noi forme de ficțiune. Pe lângă eseurile privind literatura germană, a scris despre cultura modernă în general, în eseurile sale apreciate „Signs of the Times” („Semnele timpului”) și „Characteristics”.

Prima lui operă importantă, „Sartor Resartus” (1832), a fost scrisă cu intenția de a constitui o noutate : în
același timp bazată pe fapte și pe ficțiune, serioasă și satirică, speculativă și istorică. În ea autorul face comentarii ironice privind structura formală a propriei cărți, forțându-l în același timp pe cititor să descopere ce este „adevărat”. A fost publicată inițial în Fraser’s, între 1833 și 1834. Textul se autoprezintă ca încercarea unui editor anonim de a-l introduce publicului britanic pe Diogenes Teufelsdröckh, un filozof german al hainelor, în realitate un personaj fictiv creat de Carlyle. Având în vedere natura enigmatică a lui „Sartor Resartus”, nu este de mirare că la început nu s-a bucurat de mult succes. Popularitatea ei a crescut în următorii ani, fiind publicată sub formă de carte la Boston în 1836, cu o prefață scrisă de Ralph Waldo Emerson, influențând evoluția transcendentalismului american. Prima ediție
englezească a fost publicată în 1838.
Ultima lui operă importantă a fost o operă epică despre viața lui Frederic al II-lea al Prusiei (1858-1865). În aceasta Carlyle a încercat să arate cum un lider eroic poate funda un stat și ajuta la crearea unei noi culturi morale pentru o națiune. Pentru Carlyle, Frederic era simbolul tranziției de la idealurile liberale ale Iluminismului secolului XVIII, la o cultură modernă a dinamismului spiritual, reprezentată deGermania, prin gânditorii și politicienii săi. Cartea este cunoscută în primul rând pentru redarea animată a bătăliilor lui Frederic, prin care Carlyle a încercat să transmită viziunea sa de haos aproape copleșitor, stăpânit însă de comanda unui geniu. Cu toate acestea, efortul depus în scrierea cărții l-a făcut pe Carlyle să intre într-o depresie din ce în ce mai accentuată, tratată probabil cu medicamente psihosomatice. Succesul ei doar parțial a fost unul dintre motivele scăderii ritmului de lucru pentru Carlyle.


Ultimele scrieri sunt în general eseuri scurte, care indică radicalizarea poziției politice a lui Carlyle. În faimosul său eseu rasist „Un discurs ocazional privind chestiunea negrilor”, el sugerează că sclavia nu trebuia să se fi abolită. Sclavia, după părerea lui Carlyle, a menținut ordinea și i-a obligat să muncească pe cei care altfel ar fi fost leneși și neproductivi. Acest eseu, precum și suportul declarat pentru măsurile represive ale guvernatorului Edward Eyre în Jamaica, l-au îndepărtat pe Carlyle de vechii săi aliați liberali.
Guvernatorul Eyre fusese acuzat de linșaje brutale, în vederea înăbușirii unei rebeliuni. Carlyle a organizat un comitet pentru a-l apăra pe Eyre, în timp ce Mill a organizat un comitet de acuzare.
Carlyle este de asemenea important pentru contribuția sa la familiarizarea literaturii romantice germane în Regatul Unit. Deși Samuel Taylor Coleridge încercase să-l introducă pe Schiller publicului britanic, eforturile lui Carlyle privindu-i pe Schiller și Goethe vor da rod. Carlyle le-a lăsat de asemenea o impresie favorabilă unor deținători de sclavi din sudul Statelor Unite. Conservatismul său și criticile aduse capitalismului au fost aduse de multe ori în discuție de către cei care voiau să apere sclavia ca o alternativă la capitalism, precum George Fitzhugh.
Reputația primelor opere ale lui Carlyle a rămas ridicată de-a lungul secolului al XIX-lea, dar a intrat în declin în secolul XX. Reputația lui în Germania era bună, datorită promovării gândirii germane și biografiei lui Frederic cel Mare. Friedrich Nietzsche, ale cărui idei sunt asemănătoare cu cele ale lui Thomas Carlyle pe alocuri, l-a criticat pentru moralismul său, numindu-l „gafeur insipid” în cartea sa „Dincolo de bine și rău”. Dezgustul lui Carlyle pentru democrație și credința sa în lideri carismatici a fost pe placul lui Adolf Hitler, care citea biografia lui Frederic în timpul ultimelor sale zile din 1945.
Asocierea cu fascismul nu a ajutat reputației lui Carlyle în anii postbelici, dar de curând „Sartor Resartus” a fost recunoscută ca o capodoperă unică, care a anticipat numeroase curente filozofice și culturale, de la existențialism la postmodernism.

Surse:
ro.wikipedia.org
olnafu.ru
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal un miliard jumate, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

2 octombrie 2019

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal un miliard jumate, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

Laura Suzeanu Primarul Petrică Țone este în continuare generos cu echipa de fotbal din spatele Asociației Club Sportiv Municipal Oltenița. Este generos, dar pe banii oltenițenilor, în timp ce profesorii care se mai încumetă să organizeze activități școlare, caută surse externe pentru premii și diplome. Deși jucătorii provin din alte zone, altele decât Oltenița, din bugetul local vor pleca din nou 150.

Corespondenta la redactie