Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Nu există ocupaţie mai rodnică decât aceea care ne ajută să ne cunoaştem pe noi înşine.

Nu există ocupaţie mai rodnică decât aceea care ne ajută să ne cunoaştem pe noi înşine.

Din cauză că simţurile ne înşală uneori, nu există niciun lucru care să fie aşa cum ele ne fac să ni-l imaginăm.

Există două feluri de mânie şi anume: una care este foarte iute şi se manifestă puternic în exterior, dar totuşi are un efect redus şi poate fi uşor potolită;cealaltă, care nu apare atât de clar la început, dar care roade mai mult inima şi are efecte mai primejdioase.

Principala perfecţiune a omului este de a avea un liber arbitru, care îl face demn de laudă sau de dispreţ.

Obişnuiesc să adorm şi să-mi imaginez în vise aceleaşi lucruri pe care şi le imaginează lunaticii în stare de trezie.

Numerele perfecte, ca şi oamenii perfecţi – sunt foarte rare.

Dorinţa este o frământare a sufletului care îl determină să voiască pentru viitor lucruri pe care şi le reprezintă ca fiindu-i convenabile. Dorinţa pe care o avem când năzuim spre un anumit bine este însoţită de iubire şi apoi de speranţă şi bucurie, în timp ce aceeaşi dorinţă atunci când năzuim să ne depărtăm de răul contrar acestui bine, este însoţită de ură, teamă şi tristeţe, din care cauză este socotită contrarie sieşi.

Regretul este şi el un soi de tristeţe având o amărăciune deosebită prin aceea că este totdeauna legat de o anumită desperare şi de amintirea plăcerii pe care ne-a dat-o delectarea. Căci nu regretăm niciodată decât binele cu care ne-am delectat şi pe care l-am pierdut în asemenea măsură încât nu mai avem nici o speranţă de a-l redobândi la vremea şi în felul în care îl regretăm.

Sub numele de Dumnezeu înţeleg o substanţă infinită, eternă, imuabilă, independentă, atotcunoscătoare, atotputernică şi prin care eu însumi, şi toate celelalte lucruri care sunt au fost create şi produse.

Cum se face că pasiuni foarte diferite concordă prin aceea că sunt forme ale iubirii? Nu este necesar nici să deosebim tot atâtea feluri de iubiri câte obiecte diferite există pe care le putem iubi. Căci de exemplu, cu toate că, pasiunile pe care un ambiţios le are pentru glorie, un avar pentru bani, un beţiv pentru vin, un brutal pentru o femeie pe care vrea s-o violeze, un om de onoare pentru prietenul său sau pentru iubita sa şi un tată bun pentru copiii săi, se deosebesc mult între ele, totuşi, prin aceea că sunt forme de manifestare ale iubirii, ele sunt asemănătoare.

În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristeţea, cum sunt iubirea sau dorinţa, iar uneori şi ura. Căci aceste pasiuni, încălzind sau agitând sângele, care vine din ficat, din intestine şi din alte părţi interne, împing sângele spre inimă şi de acolo, prin artera cea mare, spre venele feţei, fără ca tristeţea, care strânge din toate părţile orificiile inimii, să poată împiedica aceasta. 

Căldura şi mişcarea membrelor provin de la corp;gândurile de la suflet. Astfel, din pricină că nu concepem ca trupul să gândescă în vreun fel, avem dreptate să credem că toate felurile de gânduri care sunt în noi aparţin sufletului.

De ce oamenii pe care mânia îi face să roşească sunt mai puţin de temut decât pe cei pe care-i face să pălească. Astfel, vedem că unele persoane pălesc sau tremură când se mânie, după cum vedem altele care roşesc şi uneori chiar plâng la mânie. Se crede îndeobşte că mânia celor care pălesc este mai de temut decât a celor care roşesc.

Caută mai bine să te învingi pe tine decât soarta şi să-ţi schimbi mai degrabă dorinţele decât ordinea lumii.

Raţiunea este lucrul cel mai bine distribuit în lume, căci fiecare se crede atât de bine înzestrat cu ea încât chiar şi cei mai greu de mulţumit în oricare altă pri­vinţă nu-şi doresc să aibă mai multă decât au.

Ori de câte ori cineva m-a ofensat, am încercat să-mi înalţ sufletul atât de sus încât ofensa să nu ajungă la el.

Aş da tot ce ştiu pentru jumătate din ce ignor.

Iubirea este o pasiune care poate să fie excitată intens în noi, fără ca să ne dăm seama, absolut deloc, dacă obiectul sau fiinţa umană care o cauzează este bună sau rea.

Mă îndoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist. Exist, deci Dumnezeu este.

Aceia care merg foarte încet, dacă ţin drumul drept, pot înainta mult mai departe decât cei care merg repede, dar se abat de la acest drum.

Un spaţiu este vid, când nu conţine nimic sensibil.

Ca să cunoşti ceea ce gândesc oamenii în realitate, uită-te la cum acţionează mai degrabă decât la ce spun.

Omul este un lucru imperfect ce tinde fără încetare la ceva mai bun şi mai mare decât el însuşi.

René Descartes

De mic copil și-a manifestat curiozitatea pentru fenomenele naturii. În 1604, la vârsta de 8 ani, este încredințat noului așezământ al iezuiților din La Flèche, bastion al gândirii aristotelice. Aici studiază latina și greaca, precum și matematica, fizica, logica, morala și metafizica. Îl cunoaște pe polimatul Marin Mersenne, cu care va purta o vastă și variată corespondență și va întreține o relație îndelungată de prietenie intelectuală. La 14 ani a început să compună lucrări de matematică și filozofie. În 1612 a plecat la Paris unde, încurajat de prietenul Mersenne, în 1615 s-a dedicat matematicii. Între 1614 și 1617 își ia bacalaureatul și licența în drept la Universitatea din Poitiers. În 1616 a obținut licența în Drept la Universitatea din Poitiers.
René Descartes s-a născut la 31 martie 1596 în La Haye en Touraine, Franța, fiind al treilea copil al cuplului Joachim și Jeanne Descartes, o familie de mici nobili din regiunea Touraine, Franța. La numai un an de la nașterea lui René, mama sa se stinge din viață ; Descartes va fi crescut de o doică și se pare că a fost contaminat de boala de plămâni care a cauzat moartea acestuia.
Un profesor l-a îndrumat să urmeze un curs de  matematiciă aplicată și unul de logică pentru a înțelege lumea naturală. Aceaste cursuri l-au ajutat pe filosof să înțeleagă mai bine natura existenței umane și să formuleze faimoasa sa  observație: „Gândesc, deci exist”.
Descartes a adăugat, pe lista sa de studii, teologia și medicina. Dar a renunțat la toate acestea „ încercând să caute cunoașterea ce nu poate fi găsită decât în sine. Cum de altfel și scria acesta mult mai târziu în lucrarea „Discurs asupra metodei motivației corecte și cautarea adevărului în științe” (Discourse on the Method of Rightly Conducting the Reason and Seeking Truth in the Sciences), publicată în anul 1637.
Așadar, acesta a călătorit, s-a înrolat în armată pentru o scurtă perioadă de timp, a văzut câteva bătălii și i-a fost prezentat unui savant și filosof olandez, Isaac Beeckman, care a devenit un foarte influent profesor. La un an după de a terminat cursurile de la  Poitiers, Descartes a avut o  serie de trei vise sau viziuni puternice care l-au determinat pe acesta să-și hotărască cursul studiilor pentru tot restul vieții.
Descartes este privit de mulți oameni ca fiind părintele filosofiei moderne din cauza ideilor sale foarte diferite față de curentul de la începutul secolului al VII-lea, care era bazat mai mult pe simțiri. În timp ce elementele filosofiei sale nu erau cu totul noi, abordarea sa  asupra acestora  era nouă. Descartes credea în înlăturarea tuturor  noțiunilor preconcepute și transmise din generație în generație. Trebuia să  o iei de la capăt, punând cap la cap lucrurile certe, care pentru el începeau cu propoziția „Eu exist”.


Din moment ce Descartes credea ca toate adevărurile sunt legate între ele, el a căutat să descopere sensul lumii printr-o abordare rațională, prin știință și matematică – în cateva aspecte fiind o extensie a abordării lui Sir Francis Bacon pe  care acesta a susținut-o cu câteva decenii mai devreme. Pe lângă „Discurs asupra Metodei” Descartes a publicat și lucrarea „Meditații asupra filosofiei și principiilor filosofiei” printre alte tratate.
El a inventat geometria carteziană care includea algebra;prin prisma legilor sale ale refracției, a dezvoltat o înțelegere empirică a curcubeielor;și  a propus o abordare naturalistică a formării sistemului solar. Cu  toate acestea, Descartes, deși era încrezător în ideile sale a simțit că trebuia să suprime multe dintre aceste teorii îngrijorat fiind de soarta lui Galileo care era urmărit îndeaproape de Inchiziției. Grijile sale nu erau nefondate deoarece Papa Alexandru al VII-lea a adăugat lucrările lui Descartes în Indexul Cărților Interzise.
Descartes nu s-a căsătorit niciodată, dar a avut o fiică, Francine concepută cu o servitoare, care s-a născut în Olanda în anul 1635. În iunie 1637 apare la Leyda, fără semnătură, Le Discours de la méthode, în franceză, urmat de eseurile DioptricaMeteorii și Geometria. Urmează reacții vii la aceste tratate, mai ales din partea lui Roberval și Fermat, la care se adaugă tatăl lui Pascal. Tot în această perioadă se va declanșa și conflictul dintre Descartes și Fermat.
Acesta s-a mutat în Olanda în 1628 deoarece viața sa în Franța era prea zbuciumată pentru el și îi afecta concentrarea asupra muncii,   mama lui Francine fiind servitoare în casa în care acesta locuia. El plănuise ca fetița să studieze în Franța, aranjase deja pentru ea să locuiască cu rudele acestuia, dar  fetița a murit de febră la vârsta de 5 ani.
În 1640, în septembrie moare fiica sa Francine iar în octombrie moare tatăl său. Descartes e foarte afectat. În 1641 publică, la Paris, în latină, Meditationes metaphysicae, (Meditații metafizice), opera sa capitală; traducerea franceză apare în 1647, la Paris, revăzută de Descartes însuși. Descartes trimite tratatul, înainte de publicare, prin intermediul lui Mersenne, unor intelectuali de seamă (printre care Pierre Gassendi și Thomas Hobbes) și unor iezuiți (printre care tânărul teolog Antoine Arnauld) pentru ca aceștia să-și exprime obiecțiile la pozițiile sale metafizice. Așa iau naștere ‘Obiecțiile și răspunsurile’, care vor fi publicate odată cu tratatul și fac corp comun cu acesta, având un important rol explicativ.
Descartes a locuit în Olanda mai bine de 20 de ani, dar a decedat în Stockholm, Suedia la 11 februarie 1650. Se mutase acolo cu mai puțin de un an înainte, la cererea reginei Christina, pentru a-i fi meditator la filosofie.
Între 1645 – 1646, la solicitarea prințesei palatine Elisabeta de Boemia, scrie Les Passions de l’âme (Pasiunile sufletului), publicată abia în 1649. Descartes întreține o semnificativă corespondență cu prințesa Elisabeta de Boemia.
Descartes acceptă în 1649 invitația din partea reginei Cristina a Suediei pentru a se deplasa în îndepărtatul și frigurosul ținut nordic. Se stinge din viață pe 11 februarie 1650 în urma pneumoniei contractate în timpul deplasărilor de la reședința sa la palatul regal pentru a preda filosofia, la orele cinci ale dimineții – singurul moment al zilei în care regina considera că avea “mintea limpede”. Avea 53 de ani. Rămășițele pământești sunt transportate, în 1667, în Franța la Saint-Etienne-du-Mont. Abia în 1792 au fost transferate la Jardin Elysee.

Rămășițele au fost mutate în timpul Revoluției Franceze și au fost aduse înapoi – cu toate că legendele urbane spun că doar inima sa este acolo, iar restul corpului este înmormântat în Panthéon.
Abordarea lui René Descartes de a combina matematica si logica împreună cu filosofia pentru a explica lumea fizică transformată în metafizică atunci când se confrunta cu întrebări  teologice;  l-a condus la contemplarea naturii existenței și a dualității minte-corp, identificând punctul de contact dintre corp și suflet în glanda pineală (epifiza). De asemenea, Descartes a definit ideea de dualism: materia întâlnind non-materia. Sistemul său filosofic a cauzat multe controverse. Din fericire, Descartes însuși a inventat scepticismul metodologic, sau  îndoiala carteziană, așadar, făcându-ne pe toți filosofi.

În timpul campaniilor sale, și-a concretizat ideile de bază pe care s-au bazat marile sale descoperiri. A fondat liniile mari ale științei noi sub forma matematicii universale, a reformat algebra, a fondat o nouă geometrie, numită “geometrie analitică”. În 1630 începe descrierea meteoriților după observațiile făcute la Roma cu un an înainte. A descoperit ovalele care îi poartă numele (ovalele lui Descartes).
Descartes este primul matematician care a introdus utilizarea calculului algebric pentru studiul proprietăților geometrice ale figurilor, ceea ce a condus la apariția geometriei analitice. A găsit aplicația numerelor complexe în geometria analitică. A introdus utilizarea numerelor negative. În ceea ce privește teoria numerelor, a studiat numerele perfecte și a descoperit anumite proprietăți ale acestora. De asemenea, a elaborat metoda de determinare a rădăcinilor întregi ale unei ecuații, prin descompunerea în factori a termenului liber.
O altă descoperire importantă a lui Descartes o constituie regula semnelor la ecuațiile algebrice.
În 1638 a dedus cuadratura cicloidei și a studiat reprezentarea funcției {\displaystyle x^{3}+y^{3}=axy,} numită foliul lui Descartes.
Prin ideile sale îndrăznețe și novatoare, Descartes a contribuit la dezvoltarea mecanicii. Astfel, s-a ocupat de teoria ciocnirii corpurilor, a întreprins cercetări asupra căderii corpurilor. În optică, a enunțat legile refracției luminii într-un mediu omogen.

Surse:
historia.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

Corespondenta la redactie