Nu luăm cu noi nicio avuţie. Ceea ce ne rămâne moştenire este numai ceea ce am dat.
Nu luăm cu noi nicio avuţie. Ceea ce ne rămâne moştenire este numai ceea ce am dat.
Eu cred că suntem făcuţi din iubire, trăim pentru a primi şi a dărui iubire. Fără iubire, fără dragoste ar fi pustiu în lume. Dragostea poate să umfle pânzele speranţei, dar singură nu poate niciodată să ducă corabia la mal.
Ursitoarele au avut grijă de mine. Mi-au lăsat în leagăn dragul de viaţă şi bucuria de a trăi, iar timpul nu-mi poate atinge zâmbetul, nici de pe chip, nici din suflet, în timp ce tristeţea sosită în scurte escale în vizite de lucru, îşi ia repede tălpăşiţa, plictisită de lipsa colaborării mele.
Mi-a plăcut şi-mi place viaţa în mişcare, colorată, originală, neaşteptată, puternică. Dar fără excese. N-am trăit niciodată cu încetinitorul!
Fericirea mea, este profesia mea, cea care mi-a dăruit afecţiunea publicului. „Băile” mele de mulţime, fie că sunt pe o scenă de teatru sau pe un peron de gară, sunt în apele curate ale sincerităţii şi afecţiunii reciproce.
Până la urma urmei, fiecare moare singur.
Dacă stingi lumina frumuseţea nu se mai vede, ea trebuie să fie aceeaşi dintotdeauna în părţi egale, sentiment, respect, sinceritate şi înainte de toate o definiţie a unui surâs care face mai mult ca orice declaraţie de dragoste. Pentru asta, însă, trebuie să ai dantura şi conştiinţa puse la punct.
Cariera unui artist depinde, în procente diferite, de pasiune, talent, pregătire, sănătate şi de acel altceva, care înseamnă şansa, norocul, recunoaşterea, momentul…
Adevărul este că teatrul de calitate are o putere aparte de a influenţa existenţe, de a schimba atitudini în faţa vieţii.
Forţa şi delicateţea îşi au rolul lor şi pot ieşi la suprafaţă atunci când îţi permite replica sau ai partenerul potrivit. Asta nu înseamnă însă că eu nu sunt un luptător, ci doar că pot să înlocuiesc oricând spada cu o floare.
Vedeţi, eu încă mai cred, continui să cred în Moş Crăciun cel aducător de daruri, în zânele fermecătoare şi bune…
Inima mea este dilatată de iubire.
Eu nu mi-am aşezat niciodată viaţa în nişte etape.
Sportul meu preferat este viaţa. Şi mă antrenez în fiecare zi pentru ea.
Mi-a plăcut şi-mi place viaţa în mişcare, colorată, originală, neaşteptată, puternică… Dar fără excese!
Vorbesc despre Dragostea Nesfârşită pentru Artă, căci acesta este DNA-ul unde mă duc eu să răspund la întrebări care conţin răspunsul în sine.
Norocul meu a fost că am avut dascăli extraordinari care au ştiut ce să-mi ceară, pentru a putea să dau ceea ce trebuia şi că am avut colegi de excepţie, dintre care unii se află acum, din păcate, în stele.
Recunosc, am făcut de multe ori mai multe lucruri deodată şi n-am trăit niciodată cu încetinitorul. Tocmai de aceea mor de râs când mulţi îmi spun că m-am păstrat tânăr. De parcă aş fi un produs la conservă, cu termen de expirare.
Poate pentru unii, aritmetica vârstei reprezintă un motiv de pesimism, de reflecţie. În cazul meu, socoteala asta nu se potriveşte, pentru că niciodată n-am făcut astfel de calcule. Nu am avut timp. Întreaga mea viaţă actoricească – vedeţi că n-am zis „carieră” -, este un mare INEDIT! Nici o zi n-a semănat cu alta.
Credinţa? Credinţa, într-un fel foarte intim, ca şi iubirea, este în fiecare din noi. Nu-mi place să mă dedau la excese publice pe tema asta. Am acolo, în suflet, o mânăstire slujită de un călugăr, care-mi seamănă şi, foarte des, mă opresc şi stau de vorbă cu mine însumi, cu glas tare, ca să fiu auzit de Dumnezeu, căruia însă nu mai îndrăznesc să-i cer nimic, pentru că am primit deja din belşug.
Vă spun adevărat: o mare plăcere a mea este să stau la soare, pe plaja Mediteranei din Ţara Sfântă, să înot, să mă bucur de mare…
Florin Piersic
Când rostești numele lui Florin Piersic trebuie imediat să faci o pauză. Pentru că nu știi cum să cuprinzi în cuvinte tot ce înseamnă acest mare actor – talent, carismă, o carieră impresionantă, temperament, sensibilitate, putere, energie, drag de artă și de oameni. Nu-i place să i se spună ”maestre”. Preferă să i se spună simplu, Florin. Pentru că are sufletul tânăr. Crede că maeștri pot fi numiți Alexandru Finți — pe care îl consideră părintele său spiritual—, Grigore Vasiliu Birlic, George Calboreanu, Radu Beligan și lista sa poate continua cu multe nume mari.
Născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj, din părinți bucovineni (mama originară din Valea Seacă, tatăl — medic veterinar, originar din Corlata), Florin Piersic și-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta și Cajvana, apoi în Cernăuți și, ulterior, la Cluj-Napoca, unde a urmat Liceul de băieți nr.3 (în prezent, Colegiul Național ”Emil Racoviță”).
Când vorbește despre copilărie, spune că a fost un semn al destinului său faptul că a hotărât să vină pe lume în timp ce părinții săi erau la… cinematograf.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1957, iar spectacolul de absolvire a fost ”Peer Gynt” de Henrik Ibsen.
La doi ani după absolvire, a debutat pe scena Teatrului Național din București obținând rolul principal în ”Discipolul diavolului”. Au urmat ”Tragedia optimistă”, ”Oameni și șoareci” sau ”Orfeu în Infern”, piese care au scos în evidență talentul și naturalețea actorului. De-a lungul anilor a interpretat zeci de roluri pe scena Naționalului bucureștean, în piese ca ”Act venețian”, ”Zbor deasupra unui cuib de cuci”, ”Gaițele”, ” Idiotul”, ”Logodnicele aterizează la Paris”, „Cartea lui Ioviță”. Căldura cu care a fost înconjurat de public l-a făcut întotdeauna fericit.
Celebritatea și popularitatea actorului a venit nu doar din rolurile de pe scenă, ci și din cele de pe marele sau micul ecran, el având o bogată activitate în cinematografie, unde a jucat în peste 55 de filme. Debutul în film s-a produs cu ”Ciulinii Bărăganului”, în 1957, interpretând rolul lui Tănase. Și-a evidențiat talentul în ”Neamul Șoimăreștilor” (1965) regizat de Mircea Drăgan, apoi în filmul care l-a făcut foarte cunoscut — ”De-aș fi Harap Alb” (1965), regizat de Ion Popescu-Gopo.
Printre filmele în care marele actor a interpretat roluri cu diferite valențe — de la film de acțiune ori film istoric, la comedie sau film muzical — se numără ”Celebrul 702” (1961), ”Răscoala” (1965), ”Tunelul” (1966), ”Șapte băieți și o ștrengăriță (1967), ”Columna” (1968), ”Mihai Viteazul” (1971), ”Aventuri la Marea Neagră” (1972), ”Explozia” (1973), ”Frații Jderi” (1974), ”Un August în flăcări” (1974), ”Ștefan cel Mare — Vaslui 1475 (1975), ”Elixirul tinereții” (1975), ”Pintea (1976)”, ”Cuibul salamandrelor” (1976), ”Eu, tu și… Ovidiu” (1978), ”Regăsire” (1977), ”O lebădă iarna” (1983), ”Rămășagul” (1985), ”În fiecare zi mi-e dor de tine” (1988), ”Fix alert” (2004), ”Eminescu versus Eminem” (2005). Rolurile sale celebre din filme rămân cele de haiduci — Anghel Șaptecai sau Grigore Pintea—, dar rolul cel mai cunoscut și îndrăgit, cu care aproape s-a confundat în conștiința publicului, este Mărgelatu din seria filmelor regizate de Doru Năstase și Gheorghe Vitanidis, în care făcea un cuplu greu de egalat cu personajul Buză, interpretat de bunul său prieten Szobi Cseh.
Știe că e un actor iubit, pentru că simte asta la tot pasul. Cum își explică? Probabil a fost darul ursitoarelor….
”Ursitoarele au avut grijă de mine. Mi-au lăsat în leagăn dragul de viață și bucuria de a trăi, iar timpul nu-mi poate atinge zâmbetul, nici de pe chip, nici din suflet, în timp ce tristețea, sosită în scurte escale în vizite de lucru, își ia repede tălpășița, plictisită de lipsa colaborării mele. (…) Cred că am devenit Florin Piersic datorită dragostei mele pentru oameni și respectului pentru profesia aleasă. Lecția iubirii și a omeniei am învățat-o mai întâi de acasă, de la părinți, din familie, iar iubirea pentru teatru n-a intrat în viața mea personală ca o străină. Avea ‘cheia casei’. Astăzi zilele mele curg printre repetiții, spectacole, filmări, drumuri prin țară și reîntoarcerea acasă, bucuria serilor petrecute cu cei dragi în micul meu univers, unde sunt împărat, unde sunt iubit, pentru că am puterea — și acasă, și pe scenă, și în fața camerelor de filmat — să fac oamenii să zâmbească, să se simtă iubiți”, spune artistul într-un interviu.
Televiziunea l-a adus și în casele oamenilor care nu mergeau la teatru sau la cinematograf să-l vadă, prezentându-l nu doar în spectacole de teatru tv sau în filme, ci și în numeroase emisiuni de divertisment, în care a dovedit că poate cânta la fel de bine cum joacă.
De-a lungul timpului, Florin Piersic a primit titlul de ”Cetățean de Onoare” al mai multor orașe precum: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, Oradea, București sau Galați. La 10 decembrie 2012, actorului i s-a acordat cetățenia Republicii Moldova prin decretul președintelui acestei țări, Nicolae Timofti. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) ”pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. La 30 mai 2002 a fost decorat cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, ”pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
”Am simțul umorului și mă amuză. Vreau să le spun celor care sunt deranjați de faptul că vorbesc mult un singur lucru: bucurați-vă că mai sunt printre voi, că încă mai vorbesc, că mai am ceva de spus! Sunt atâția care s-au dus dintre noi și au tăcut… Ați vrea să vorbiți cu ei, dar nu vă mai răspund. Mi se pare plăcut să vorbesc cu oamenii, poate să spună despre mine oricine orice”, declara actorul.
Întrebat, în același interviu, care e marea lui pasiune, a răspuns sincer: ”Viața! Mă înnebunesc după ea!(…) Pasiunea asta îmi ocupă tot timpul”. De altfel, în Cluj-Napoca, un cinematograf poartă numele actorului. La inaugurarea acestuia, în 2011 de ziua sa, Florin Piersic spunea: ”M-am născut într-un cinematograf și acum un cinematograf îmi va purta numele. Nimic nu mi-aș fi dorit mai mult decât ca mama și tata să fie de față la inaugurarea cinematografului Florin Piersic”.
Florin Piersic a fost de 37 de ori în Ierusalim la Mormântul Sfânt.
În anul 2009 Florin Piersic înregistrează un disc de autor la casa de discuri OVO MUSIC: „Florin Piersic Hoinărind printre amintiri în lumea muzicii lui Dan Iagnov”. Toate cele 10 melodii sunt compuse de Dan Iagnov: „O poveste de o zi”, „Latino lasciv”, „Anemone mii”, „Femeia e secretul”, „Și ploua…”, „Pe cărările vieții”, „Poveste cu un saxofon”, „Viața este o poveste”, „Cînd ninge” și „Un pas pe zăpadă”. Versurile cântecelor „Latino lasciv” și „Anemone mii” sunt scrise de Dan Iagnov. Versurile celorlalte cântece sunt scrise de Andreea Andrei.
În anul 2011, noiembrie, are loc GALA OVO MUSIC ediția I-a, „Șlagărele noastre toate”, spectacol organizat de către Ovidiu Komornyik. În acest spectacol Florin Piersic a cântat cântecul „Pe cărările vieții” compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei. Casa de discuri OVO MUSIC a scos în 2012 un DVD intitulat „Șlagărele noastre toate”, DVD care conține și cântecul amintit mai sus. În anul 2012, noiembrie, în spectacolul „Seara vocilor de aur” din cadrul GALEI OVO MUSIC, Ediția a II-a, organizat de Ovidiu Komornyik, s-a dedicat un moment „In memoriam Dan Iagnov”. Florin Piersic a cântat melodia „O poveste de o zi” compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei.
„Florin Piersic senior, pe lângă faptul că are o carismă extraordinară, a fost suficient de prezent, din fericire, pe micile ecrane şi este un personaj greu de uitat, un remarcabil povestitor, de care nu te plictiseşti niciodată. Întruneşte frumuseţe, talent, este un orator desăvârşit, a jucat în filmele care trezesc mari nostalgii şi în plus piesa recentă pusă în scenă de maestrul Beligan «Străini în noapte» l-a readus la teatru, unde îi este în egală măsură locul. Singurul regret: că nu a făcut filme cu Noul Val, unde se preferă lansarea numelor noi, şi subliminal ca să nu se împartă gloria cu megavedete.” declară criticul de film Irina Margareta Nistor.
Surse:
agerpres.ro
wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com
Lasă un răspuns