Nu lucrurile, ci eu însumi am puterea de a mă face fericit sau nefericit astăzi. Eu am alegerea.

Ieri a murit, mâine încă n-a venit. Am doar ziua de azi şi am de gând să fiu fericit.

Asta numeşti tu petrecere? Berea e caldă şi femeile sunt reci.

Vă rog să mă iertaţi dacă vă numesc gentlemeni, dar nu vă cunosc prea bine.

Înţelegi? E aşa de simplu că şi un copil de patru ani înţelege. Repede, să dea cineva fuga şi să-mi aducă un copil de patru ani.

Găsesc televiziunea foarte educativă. De fiecare dată când cineva porneşte televizorul, mă duc în camera cealaltă şi citesc o carte.

De ce ar trebui să mă preocup de urmaşi? Ce au făcut urmaşii pentru mine?

O cunosc pe Doris Day dinainte de a fi virgină.

Eu mi-am croit drum de la nimic, la sărăcia extremă.

Politica este arta de a căuta necazurile, de a le găsi peste tot, a pune un diagnostic greşit şi a aplica remediile necorespunzătoare.

Nu politica uneşte tovarăşi ciudaţi de pat, ci căsătoria.

Nu m-aş înscrie într-un club care mi-ar da voie să-i devin membru.

Acestea sunt principiile mele. Dacă nu îţi plac, am altele.

Cauza principală a divorţurilor este căsătoria.

Nu, domnule, nu mă sărutam cu fiica dumneavoastră. Doar îi şopteam ceva la gură.

Cui ai de gând să dai crezare, mie sau ochilor tăi?

Nu uit niciodată un chip, dar în cazul tău aş face bucuros o excepţie.

Cred că femeile sunt mai sexy îmbrăcate. Dacă mai târziu se dezbracă… este un triumf!

Secretul vieţii constă în onestitate şi o abordare cinstită. Dacă te poţi preface că ai aceste calităţi, ai reuşit.

Unii oameni pretind că în dragoste intervine căsătoria. Nu-i nici o îndoială asupra acestui lucru. De fiecare dată când ai o poveste de iubire, nevasta se simte obligată să intervină.

Groucho Marx

Născuți într-o familie de artiști, talentul muzical al Fraților Marx a fost valorificat de timpuriu. Harpo era deosebit de talentat, putând cânta la aproape orice instrument; totuși marea sa atracție a fost harpa, de unde i se trage și numele de scenă. Chico era un pianist excelent, iar Groucho cânta la chitară. Și-au început cariera în vodeviluri, unde unchiul lor juca deja ca Al Shean din Gallagher and Shean. Groucho a debutat în 1905, predominant ca și cântăreț. Pe rând au primit roluri Gummo (1907), Harpo (1908), apoi mama și mătușa lor Hannah în 1910. Trupa și-a luat numele de „Cele șase mascote”.
Considerat unul dintre „părinţii“ comediei, Groucho Marx şi-a trăit întreaga viaţă precum personajele interpretate pe scenă sau în film: cu ironie şi cu foarte multă dezinvoltură.
Julius Henry „Groucho” Marx s-a născut pe 2 octombrie 1890. Potrivit mărturiei proprii, Groucho Marx s-a născut într-o cameră situată deasupra unei măcelării de pe 78th Street, în New York. Fraţii Marx, cinci la număr, au crescut în cartierul cunoscut sub numele de Carnegie Hill, populat, la începutul secolului XX, de emigranţi proveniţi din toate zonele lumii. Familia lui Groucho era de origine evreiască, cu rolul de „superstar“ atribuit unchiului din partea mamei, Al Schoenberg, transformat, ulterior, în Al Shean. Actor într-un spectacol de vodevil, extrem de popular la vremea respectivă, Shean obişnuia ca, înainte să-şi viziteze familia, să le arunce câteva monede celor aflaţi la intrarea în clădire, în aşa fel încât cel care-i deschidea uşa să fie impresionat de fanii ce-l urmăreau peste tot. Mama lui Groucho, Minnie Marx, nu avea nicio legătură cu industria de divertisment, însă îşi dorea enorm ca fiii ei să cucerească scena, asemeni fratelui Shean. Cel mai mare dintre fraţi, Leonard, a fost trimis la lecţii de pian. Lui Groucho i-a descoperit calităţile unei voci de soprană şi, deşi băiatul îşi dorea enorm să devină doctor, la vârsta de 12 ani a fost retras din şcoală şi trimis spre zona de divertisment.
În public și în afara camerelor de filmat, frații săi Harpo si Chico erau greu de recunoscut de către fanii lor, fără peruci și costume, dar le era aproape imposibil să-l recunoască pe Groucho, fără ochelarii săi și fără mustața și sprâncenele sale false.
De-a lungul vieţii, Groucho avea să compenseze această retragere de pe băncile şcolii printr-o autoeducaţie aproape fanatică, ce avea să-l transforme, la final, într-unul dintre cei mai cultivaţi comedianţi din istoria spectacolelor de divertisment. Groucho lua cu asalt scena newyorkeză în 1905, ca actor într-un spectacol de vodevil. Alături de el se aflau fraţii Milton (Gummo Marx), Arthur (Harpo Marx) şi un alt tânăr cântăreţ, Lou Levy. Cei patru au făcut turul Americii, fără prea mare succes însă. La finalul reprezentaţiilor, familia a decis să se mute în La Grange, statul Illinois. Într-unul dintre aceste spectacole avea să apară revelaţia. Se întâmpla la o reprezentaţie din Nacogdoches, Texas, la finalul căreia Groucho, Milton şi Arthur au început să facă glume pe scenă, pentru propriul amuzament. Spre surpriza familiei, reacţia publicului a fost una fenomenală. Din acel moment, totul avea să se schimbe. Pentru început, fraţii au inclus în repertoriu un scheci celebru al acelei vremi, aparţinându-i lui Gus Edwards şi intitulat „School Days“. Apoi, au intrat în scenă „rolurile etnice“. Leonard a devenit italian, Arthur şi-a tras o perucă roşie şi a devenit „Patsy Brannigan“, irlandezul stereotip. Groucho, care jucase deja în scheciul „School Days“ rolul unui german, s-a gândit să-şi transforme accentul în personaj de sine stătător. Reacţia publicului a fost atât de ostilă, încât a renunţat însă imediat, reinventându-se în „Domnul Ştie Tot“, cel care vorbeşte extrem de rapid, personaj ce avea să se transforme, ulterior, în alter ego-ul său. Însoţiţi acum şi de Leonard (Chico Marx),

Fraţii Marx în 1915. De la stânga la dreapta: Groucho, Gummo, Minnie (mama), Zeppo, Frenchie (tatăl), Chico şi Harpo

cei patru fraţi au luat cu asalt Broadway-ul, un loc în care spectacolele umoristice nu apăruseră încă. Succesul a fost fulminant. Aproape imediat, Hollywood-ul îşi deschidea porţile, iar fraţii Marx deveneau primii actori care ajungeau în „Cetatea Filmului“ direct din ipostaza de mari staruri ale scenei.

Un deceniu mai trâziu însă, fraţii Marx îşi transformau spectacolele şi personajele de pe Broad­way în câteva filme considerate, de atunci, adevărate capodopere ale genului comic: „Agenţi secreţi“, „La colegiu“, „Supa de raţă“ sau „O noapte la operă“. Succesul fenomenal avea să vină însoţit şi de critici ale unor colegi de breaslă. Un exemplu celebru este cel al

Frații Marx în ”Supă de Rață”

schimbului de replici dintre Groucho şi regizorul filmului „O noapte la operă“, Sam Wood. „Nu poţi face actori din lut“, declara cineastul, la care Groucho replica, acid: „Nici regizori din lemn“ (n.r. – joc de cuvinte în limba engleză, unde „Wood“, din numele regizorului, înseamnă „lemn“).

În 1947, Groucho a fost ales să prezinte la radio un concurs intitulat „You Bet Your Life“, transmis ulterior şi la televiziune. Filmat în direct, spectacolul consta în chestionarele pe care Groucho le adresa participanţilor, însoţite, invariabil, de o serie de poante absolut delicioase, uneori chiar răutăcioase. Un exemplu în acest sens este cel al unei femei, mamă a nouă copii, participantă la una dintre ediţii. La întrebările lui Groucho, în care acesta se arăta nedumerit de numărul impunător al odraslelor, întrebări la care femeia răspundea invariabil cu „Îmi iubesc soţul“, Groucho a replicat: „Şi eu îmi iubesc trabucul, dar, din când în când, îl mai şi scot din gură“. Un alt semn distinctiv al emisiunii consta în momentele în care Marx devenea înduioşat de soarta unui concurent eliminat prematur din concurs, căruia îi adresa aceeaşi întrebare: „Ce culoare are Casa Albă?“, pentru a nu-l lăsa „să plece acasă crezând că este cu adevărat prost“.

La începutul anilor 1950, comicul descria femeia perfectă: „Cineva care arată ca Marilyn Monroe şi vorbeşte ca George S. Kaufman (n.r. – regizor şi director de teatru, laureat al premiului Pulitzer). Există zeci de anecdote construite pe viaţa personală a lui Groucho. Una, devenită celebră, şi recunoscută şi de comic, se lega de acele momente în care îşi scotea familia la cină şi, odată ajunşi la restaurant, se loveau de o coadă enormă de oameni aşteptând un loc la masă. „Spune-le cine suntem!“, îl îndemna soţia. Groucho se ducea la patronul restaurantului şi-i spunea: „Bună seara, domnule. Numele meu este Jones. Aceasta este doamna Jones, iar aceştia sunt micii Jones“. Când soţia devenea fu­rioasă şi-i cerea să-i spună patronului adevărul, Groucho revenea: „Numele meu este Smith. Iat-o şi pe doamna Smith, iar aceştia sunt micii Smith“. Acest stil al lui Groucho de a-şi pune partenerii în situaţii stânjenitoare este confirmat de toţi apropiaţii săi. Există o anecdotă, legată de un alt moment la restaurant. Groucho fusese recunoscut de către unul dintre fanii săi. „O vedeţi pe femeia de acolo?“, l-a întrebat acesta. „E soţia mea. Vreau să vă rog ceva. Insultaţi-o, vă rog!“ Groucho a privit înspre direcţia unde se afla femeia şi i-a spus admiratorului: „Domnule, dacă soţia mea arăta aşa, n-aş fi avut nevoie de ajutorul cuiva ca să o pot insulta“.

Copiii lui Marx, în special fiul acestuia, Arthur, a criticat-o vehement pe ultima parteneră de viaţă a tatălui său, actriţa Erin Fleming, pentru ceea ce el considera a fi „împingerea acestuia peste limitele sale fizice şi psihice“. În biografiile despre Groucho Marx, subiectul Fleming este unul extrem de delicat. Pe lângă numeroasele critici, majoritatea venite dinspre familie, există şi voci care o consideră pe canadiancă drept salvatoarea unei cariere intrate de ceva vreme în adormire. Fleming (29 de ani, la momentul întâlnirii cu Marx, atunci în vârstă de 80 de ani) a fost cea care l-a convins pe Groucho să susţină un spectacol de comedie singur, cu încasări uriaşe şi un succes teribil în toată America. În plus, nu puţini consideră că relaţia amoroasă a comicului cu o femeie mult mai tânără decât el l-ar fi revitalizat, redescoperindu-i şi creativitatea intrată într-un con de umbră. Pe 22 iunie 1977, un Grou­cho complet extenuat după turneul din Statele Unite şi bolnav de pneumonie era internat la Spitalul Cedars din Los Angeles. Aproape o lună mai târziu, pe 19 august, se stingea din viaţă. După decesul acestuia, starea mentală a lui Fleming s-a deteriorat treptat, acesta sinucizându-se în 2003. Groucho Marx a fost incinerat. Întregul moment al funeraliilor a fost umbrit de moartea, cu trei zile înainte, a lui Elvis Presley. Groucho glumea, într-un interviu din anii 1950, sugerând ca epitaful său să fie: „Mă scuzaţi, nu pot sta în picioare“. Mausoleul unde se află rămăşiţele sale are înscris doar numele său, Steaua lui David şi anii naşterii şi ai morţii.

Cariera în cinematografie a fraţilor Marx este înpărţită în două, cea la Paramount şi cea la MGM. În perioada în care au fost la Studiourile Paramount au făcut The Cocoanuts (1929), Animal Crackers (1930), Monkey Business (1931), Horse Feathers (1932) şi Duck Soup (1933), probabil cel mai valoros film din filmografia lor. Filmele din perioada Paramount sunt aproximativ egale ca valoare şi îl au în componenţă şi pe Zeppo, singurul din cei patru fraţi Marx care au apărut pe marele ecran fără a avea geniul lui Groucho, Chico ori Harpo. De altfel, după ultimul film turnat de Paramount Zeppo părăseşte nu doar grupul, ci şi lumea filmului. Urmează perioada MGM cand sunt turnate A Night at the Opera (1935), A Day at the Races (1937), At the Circus (1939), Go West (1940) şi The Big Store (1941) unde filmele încep să fie înecate în momente muzicale care ştirbesc trademark-ul Marx Brothers. Cu toate acestea, O noapte la operă (MGM) se bate pentru neoficialul titlu de cel mai bun film al grupului umoristic. În 1938 Fraţii Marx mai apăreau în Room Serice lansat de RKO, iar în 1946 prin United Artist apar în A Night in Casablanca, ultima lor peliculă în care apăreau toţi trei. Toate filmele în care au apărut împreună Chico, Harpo, Groucho nu au reprezentat decât un simplu pretext pentru a da frâu liber muntelui de talent a celor trei, multe filme având o poveste destul de neverosimilă. La o primă vedere perioada Paramount pare să fi fost mai fertilă, dar și perioada MGM are meritul că umorul Fraţilor Marx este mult mai concentrat în lipsa lui Zeppo.
Cineastul Woody Allen spunea la un moment dat, într-unul din filmele sale, că un motiv pentru care merită să trăieşti este chiar Groucho Marx. Fără Groucho Marx probabil că n-ar fi fost apreciat vreodată nici Woody Allen.
Groucho și restul fraților Marx au fost pionierii brandului de umor evreiesc din New York, care, după cel de-al doilea Război Mondial, a devenit unul dintre aspectele definitorii ale comediei americane. Cei doi s-au cunoscut în 1961 și au păstrat o prietenie trainică, în ciuda diferenței de vârstă de 45 de ani. Fraţii Marx răman chiar şi la opt decenii de la Duck Soup cei mai buni reprezentanţi ai umorului absurd.

”Groucho este unic în felul în care Picasso sau Stravinsky sunt, şi cred că va fi la fel de amuzant şi peste o mie de ani. În plus, mă face să râd.” (Woody Allen)

Surse:
adevarul.ro

ziaruldevrancea.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com