Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Nu vreau să spun “După mine, potopul!”, chiar dacă îl prevăd.

Nu vreau să spun “După mine, potopul!”, chiar dacă îl prevăd.

Am să vă spun un lucru supărător: la noi s-a dezvoltat mai rău decât oricând, în ultimii 60 de ani de comunism,  hoţia, trişarea, minciuna, furtul! La noi, de la vlădică la opincă, toată lumea fură. Şi de aceea şi copiii fac la fel! Iar dacă nimeni nu mai are moralitate, nu mai au nici copiii.

Anii de comunism au creat acest fenomen: să ajungi să îţi fie scârbă de ţara ta.

Îmi doresc să mor pe un vapor. Când nu voi mai putea să scriu, am să încerc să-mi găsesc un loc pe un vas cu pânze, din acela care face înconjurul lumii. Atunci, dacă mori pe drum, te aruncă în mare. Să terminăm odată cu poveştile astea cu înmormântări complicate, cu alaiuri şi cu discursuri.

Astăzi, dacă s-ar aplica justiţia, ar începe procesul lui Ion Iliescu şi al acoliţilor săi, din cauza cărora au murit la Revoluţie cel puţin o mie de oameni. Or, asta este crimă! Iar această crimă nu este judecată, iar urmaşul lui Ion Iliescu, Victor Ponta, e acum prim-ministru. Aşa că de ce să mă mai implic, dacă toată lumea e din aceeaşi zeamă de murătură?

Istoria a fost şi a rămas dragostea vieţii mele, chiar dacă am profesat în Drept.

Pornind de la parabola cu bogatul nemilos şi sărmanul Lazăr, din Evanghelia după Luca: dacă, în urmă cu două mii de ani, se puteau face corespondenţe între Iad, Rai şi Pământ, vă închipuiţi că acum, cu Internet-ul, sigur o să ştiu după moarte dacă mai sunt citit sau nu!

Cioran chiar era convins că societatea noastră se duce la pieire. Pesimismul lui e trăit.

Rând pe rând sau deodată, ţaratul bulgar, imperiul bizantin, regatul ungar, apoi despotatele sârbeşti, regatul polon, turcii otomani, austriecii, la urmă şi ruşii au jucat un rol în destinul neamului nostru.

Câteva amănunte care mă supără zilnic, de pildă, că românul este singurul cetăţean din Europa care scuipă pe stradă.

Nu cedezi un petic de pământ fără să tragi un foc de armă.

Pe vremea când eram la liceu, în Franţa, în fiecare joi după-amiază eram liberi de la cursuri. Şi, în loc să mă duc să mă distrez sau să mă relaxez, eu mă repezeam la o bibliotecă publică, să citesc istorie!

Lucrul care place la mine e că nu vorbesc o limbă savantă. Transpun istoria pe înţelesul omului elementar.

Dintre intelectualii tineri care prind o bursă Fullbright, nu se mai întorc în România decât 1%. E o tragedie. Nu putem să ieşim din bârlog dacă această fugă a creierelor continuă.

Testamentele sunt făcute ca să fie stricate.

Sunt, cum îi plăcea lui Ceauşescu să fie ţara, multilateral dezvoltat!

Indoeuropenii care reprezintă majoritatea populaţiei din Europa sunt pe ducă fiindcă nu mai fac copii.

O naţiune în ascensiune poate profita de mediocrităţi; o naţiune în declin nu mai ştie să-şi folosească geniile.

Uitându-mă în istorie, descopăr că, pe măsură ce eşti mai lăudat când trăieşti, cu atât eşti mai uitat după moarte.

Arabii, oricât ar fi de agresivi acum pe plan general, nu pot progresa dacă nu adoptă civilizaţia occidentală. Din punct de vedere economic, social, tehnic ei nu mai inventează nimic, doar copiază ceea ce fac germanii sau americanii pentru a putea să mai facă un pas înainte. Ei nu sunt creatori.

Dragostea mea de la 15 ani pentru o tânără poloneză. Un amor.

Ca să vezi că la 99 de ani îmi vin lacrimile-n ochi când mă gândesc la fata asta pe care-am iubit-o la 15 ani. Nu m-am mai întâlnit cu ea. Ne-am scris ani de zile. Ea nu putea să nu știe că e marea mea dragoste, asta trebuie să-o fi simțit. Pe vremea aceea nu vorbesc de amour cu grand A, ești prieten.

Am trăit iubirea pe franțuzește, dar acum o scriu și pe românește.

Am fost foarte norocos. Eram un anti-Don Juan, pentru că nu eram îndrăzneț cu femeile, așa că cele câteva succese pe care le-am avut au fost pentru că m-a vrut aia pe mine, nu eu pe ea.

Nici scrisorile bătute la mașină nu-mi plac. Ce-i aia o scrisoare de dragoste bătută la mașină? E rece și impersonală. Când scrii de mână e ca un sacrificiu de sine. Iar când primeai o scrisoare de la o femeie și-i simțeai parfumul impregnat în pagini… ce mare lucru!

Dar ce mă îngrijorează pe mine este că am intrat deja într-un nou Ev Mediu. Adică moare definitiv civilizaţia occidentală. Încet, dar sigur.

Clasa noastră politică se poartă de parcă ar fi descendentă din marii boieri.

Aş fi preferat să am soarta lui Van Gogh, căruia nu i s-a cumpărat aproape niciun tablou cât a trăit şi acum e unul dintre cei mai bine vânduţi pictori din lume.

Nu trebuie să fii Mafalda ca să îţi dai seama când, de pildă, vizitezi Franţa, că populaţia este formată, într-o mare proporţie, din oameni de lumea a treia. O spun şi statisticile.

Cioran, cu toate că sunt convins că îşi dădea seama de valoarea lui, o sfida! Era, mai întâi, de o inteligenţă sclipitoare, dar era şi nemilos. Pe cine nu-l iubea, îl atingea de nu se vedea!

O să crească proporţia ţiganilor. Apoi, vin turci foarte mulţi. Şi vor veni chinezi! O ţară care are un miliard şi trei sute de milioane de locui­tori e musai să invadeze tot restul continentelor.

Primele cărţi care m-au pasionat au fost romanele istorice. Am citit încă de la vârsta de 10 ani. Îmi aduc aminte, în franţuzeşte, o serie de volume despre epoca napoleoniană a doi autori alsacieni.

Ce-i aia o scrisoare de dragoste bătută la maşină? E rece şi impersonală. Când scrii de mână e ca un sacrificiu de sine. Iar când primeai o scrisoare de la o femeie şi-i simţeai parfumul impregnat în pagini… ce mare lucru!

Îndârjirea mea a fost de a fi un bun student toată viaţa. Şi când am plecat la pensie la vârsta de 68 de ani am venit la Paris şi m-am inscris la şcoala de limbi orientale, am făcut o licenţă în sârbo-croată. Între 68 şi 72 de ani!

Sunt conştient că sunt român de când bunicul meu s-a supărat că vorbeam prea mult în franţuzeşte. Aşa că am luat măsuri. Am cumpărat o carte cu poeziile lui Eminescu şi am cărat-o cu mine peste tot, inclusiv în cei 22 de ani de şedere în Africa! Peste graniţe, i-am avut alături pe Eminescu şi Biblia, şlefuită de Gala Galaction.

Ultimii şase ani de scriere a cărţii “Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor” i-am făcut în Africa, unde cu greu îmi procuram cărţile de care aveam nevoie. Din fericire, francezii, când au părăsit colonia Niger, au făcut un centru cultural aliniat cu Biblioteca Naţională Franceză şi, prin acest sistem, puteam să capăt cărţi pentru câteva luni la Niamei. Scriam mereu în cameră, sub ventilator, pe nişte călduri năstruşnice. Aveam un ceainic alături şi scriam doar sâmbătă după-amiază şi duminica, fiindcă sâmbătă dimineaţa munceam. Scriam şi foarte încet. Nu mai mult de o pagină pe zi. Reciteam de o sută de ori, ciopleam fraza.

Bunicul meu, Trandafir, era foarte zgârcit, dar pe mine mă iubea. Eram isteţ, eram obraznic, jucam table cu el… Aşa că a hotărât că îmi plăteşte el liceul în Franţa!

Dacă aş avea 20 de ani mai   puţin, aş candida la Preşedinţia ţării, iar MRU  să fie premier.

Curând, China se va revărsa peste noi!

Curte prin telefon se făcea şi pe vremea mea, dar chestia asta cu SMS-urile… Ce poţi să transmiţi realmente? Situaţia asta e şi o expresie a lenii de care suferă majoritatea tinerilor. Probabil că ei nici nu pricep ca să vezi scrisul adevărat al celeilalte persoane e cu totul altceva.

Pe Emil Cioran l-am iubit, ce mai tura-vura! Tipul e genial! De aceea mă supără că în România e mai puţin venerat decât Mircea Eliade.

Îmi lipsește dansul. Am fost un pătimaș al dansului. Faptul că la 99 de ani nu mai pot, de altfel, nu mă mai poftește nimeni ca să mai dănțuiesc în momentul de față, este lipsa cea mai mare pe care o resimt acum. Dansul era o nebunie.

De pildă, eu cu Sofia – poloneza de care am fost îndrăgostit trei ani și despre care cred și acum, la bătrânețe, că ea a fost femeia care-mi fusese hărăzită mie, soția mea ideală pentru toată viața, vreo 3-4 ani ne-am scris regulat și, închipuiți-vă că am păstrat toate scrisorile, într-o fostă cutie de bomboane, legată împrejur cu panglică roșie!

Neagu Djuvara

Vorbeşte cea mai frumoasă limbă română care se poate auzi în zilele noastre, deşi, uneori, cu un uşor neagu-djuvaraaccent franţuzesc. Povesteşte, de altfel, că şi în familia sa, ca şi în alte mari familii de boieri de acum un secol, în casă se vorbea mai ales în franceză. Româna a „căpătat-o” abia după vârsta de 4 ani şi pentru că bunicul său, diplomatul Trandafir Djuvara, „mare patriot român”, nu suporta că nepoţii vorbesc „mai cu seamă” franţuzeşte. Insomniac de copil, îşi recită poezii din Eminescu, Arghezi şi Victor Hugo ca să poată adormi, unele învăţate acum 80 de ani. Citează de altfel spontan versuri, fără greş, şi-şi aminteşte cu precizia unei minţi exersate de istoric date, nume şi întâmplări peste care au trecut decenii.
În 1937 devine licențiat la Sorbona (istorie), iar în 1940 își ia doctoratul în drept la Paris. Avea să reia mai târziu studiile de filozofie la Sorbona, unde obține în 1972 doctoratul de stat, sub îndrumarea cunoscutului sociolog și filosof Raymond Aron, cu o teză de filozofie a istoriei. În 1987 a obținut Diploma Institutului Național de Limbi și Civilizații Orientale (INALCO) din Paris. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a participat la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie-noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odessa.
Istoricul și diplomatul Neagu Djuvara s-a născut la 18 august 1916, în București, într-o familie de origine aromână așezată aici la sfârșitul secolului al XVIII-lea și care a dat țării mai mulți oameni politici, diplomați și universitari.
neagu-djuvara-foto-mamaTatăl său, Marcel Djuvara, șef de promoție la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, căpitan de geniu în armata română, a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Grădișteanu, mama sa, aparținea ultimei generații dintr-un neam de mari boieri munteni.
Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineața zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, reprezentată de doamna Kollontai. Numit secretar de legație la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniștii preiau și acest minister. Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăște să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizații ale exilului românesc (secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundației Universitare „Carol I”).


În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci și trei de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine și, concomitent, profesor de drept internațional și de istorie economică, la Universitatea din Niamey.
Între timp, reluase studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, obține doctoratul de stat (docența) la neagu_djuvara_Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub conducerea cunoscutului sociolog și filozof Raymond Aron; mai târziu, obține și o diplomă a prestigiosului Institut național de limbi și civilizații orientale de la Paris (INALCO). Din 1984 este secretar general al Casei Românești de la Paris, până după decembrie 1989, când se întoarce în țară. Din 1991 în 1998 este profesor – asociat la Universitatea din București. E membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași și al Institutului de Istorie „N. Iorga” din București
A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinul național „Serviciul Credincios” și cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofițer.
Neagu Djuvara a primit, marți, 30 Octombrie 2012, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat începând cu ora 10.00, în Sala Stoicescu a Palatului Facultății de Drept. Titlul de Doctoris Honoris Causa i-a fost atribuit și de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în urma ceremoniei din 5 decembrie 2012.


Preocupat în mod special de filosofia istoriei și de istoria României, Neagu Djuvara a semnat mai multe lucrări de referință, dintre care: ”Le droit roumain en matiere de nationalité” (teza de doctorat) (Paris, neagu-djuvara-la-tinerete1940); ”Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations” (”Civilizații și tipare istorice. Un studiu comparat al civilizațiilor”) (Paris, 1975), carte premiată de Academia Franceză în 1976; ”Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la premiere moitié du XIXe siecle” (”Între Orient și Occident. Țările Române la începutul epocii moderne”; ”O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” (2008); ”Mircea cel Bătrân și luptele cu turcii”; ”De la Vlad Țepeș la Dracula Vampirul” (ediția I — 2003, ediția a II-a — 2007), cu o traducere în engleză apărută în 2011; ”Însemnările lui Georges Milesco” (roman); ”Amintiri din pribegie” (2005, în 2012 apărând cea de-a zecea ediție), versiune franceză: ”Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil” (1948-1990); ”Există istorie adevărată?” (2004); ”Thocomerius-Negru Vodă, un voivod de origine cumană la începuturile Țării Românești” (2007); ”Războiul de șaptezeci și sapte de ani (1914-1991) și premisele hegemoniei americane”. Eseu de istorie-politologie” (2008); ”Ce au fost ‘boierii mari’ în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele XVI-XX)” (2010); ”Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 și unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări” (2012); ”O scurtă istorie ilustrată a românilor” (2013) (apărută, în 2014, și în traducere în limba engleză — ”A Brief Illustrated History of Romanians”).
Neagu Djuvara și-a lansat, la 26 noiembrie 2011, în cadrul Târgului Gaudeamus, volumul “Răspuns

Foto Agerpres

Foto Agerpres

criticilor mei și neprietenilor lui Negru Vodă”, considerat de către public ”Cea mai râvnită carte a Târgului”, iar la 10 mai 2012 a fost lansată la standul României de la Salonul Internațional de Carte de la Torino traducerea în italiană a cărții sale ”Între Orient și Occident” (”Tra Oriente ed Occidente. Gli Stati Romeni agli inizi dell’epoca moderna”).
“În umbra civilizației majore, înainte ca aceasta să dispară la rândul ei, câte alte culturi n-au pierit fără urmă! Această imensă dramă e astăzi trăită de mulți cu nespusă intensitate. Trebuie să aparții unei asemenea culturi pe cale de a se stinge, sau care moare chiar înainte de a înflori, pentru a înțelege nesfârșita disperare a acelora care asistă neputincioși la dispariția inexorabilă a celor mai prețioase valori ale lor. Cu fiecare cultură care moare, o floare unică se veștejește pentru a nu mai renaște, o mireasmă incomparabilă se risipește pentru totdeauna. Există comori de înțelepciune și poezie în cele mai mici idiomuri, ca și în concepția despre lume a celui mai mic trib destinat dispariției”, notează Neagu Djuvara în cea de-a șasea ediție a volumului “Civilizații și tipare istorice”, lansată la 29 august 2014.


La ediția din 2010 a Târgului de Carte Bookfest a fost lansat volumul coordonat de Sandra Pralong ‘‘De cede-ce-m-am-intors-in-romania m-am întors în România”, în care se regăsesc și texte semnate de Neagu Djuvara, unul dintre românii celebri care s-a întors și a ales să trăiască în România. În decembrie 2010, a apărut pe piață volumul ”Un secol cu Neagu Djuvara”, semnat de jurnalistul George Rădulescu, prefațat de scriitorul Andrei Pleșu, postfața purtând semnătura lui Mihai-Răzvan Ungureanu.


Neagu Djuvara se numără printre autorii celor 19 povești personale reunite în volumul “Bucureștiul meu”, apărut la Editura Humanitas și lansat la 8 iulie 2016.
neagu-djuvara_Deși unele dintre teoriile sale sunt neacceptate de majoritatea istoricilor români, Neagu Djuvara rămâne unul dintre cei mai importanți istorici români ai secolului XX, încurajând în general o atitudine critică asupra istoriei românilor și a istoriei în general. Opiniile sale legate de glorificarea istoriei naționale au atras la rândul lor critici din partea unor figuri politice naționaliste în România, fiind catalogate ca “antiromânești” și o influență nefavorabilă asupra percepției de sine la români și a românilor în afara granițelor țării.
Istoricul Neagu Djuvara a împlinit anul acesta 100 de ani. 45 i-a trăit în afara ţării, în exil. Abia după 1989 avea să devină cunoscut în țară. Avea deja 70 de ani „Am venit înapoi în țară ca să ofer, nu ca să neagu-djuvara-decorat-iohannisprimesc. Destinul a vrut ca la 70 de ani să fac ceea ce voiam să împlinesc la 30: să fiu universitar, să public cărţi în limba română”, mărturiseşte el. Un singur regret spune că are: nu a studiat mai bine pianul.

În 2006 Neagu Djuvara a fost decorat cu Ordinul Național ”Servicul Credincios” în grad de Mare Cruce. În 2010 a fost decorat de către ambasadorul Franței la București, Henri Paul, cu ordinul Ordinul Artelor și Literelor în grad de Ofițer. La 9 august 2016 istoricului Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Cavaler.


Surse:
ro.wikipedia.org
agerpres.ro
historia.ro
click.ro

autori.citatepedia.ro
youtube.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 5 =

4 + 1 =

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – interregional sau inter-regional, nonvaloare sau non-valoare, …
Corespondenta la redactie