Tabloul sumbru al țării noastre nu a fost prins în vreo pictură așa de bine cum l-a surprins în litere generatoare de realități Cristian Sima. Plecând de la ideea că ”într-o ţară condusă de hoţi, singurul păcat capital e prostia supuşilor”, oltenițeanul-broker îmbină mărturisiri personale cu fanfaronada ce domină un fost popor comunist, ce nu reușește să iasă din strâmtoarea gândirii lipsite de măreție, mărginite, decât pe alocuri, cu micile excepții care nu sunt suficiente.
Nu știu câți au citit cartea lui Sima, ”Marea Spovedanie a brokerului fugar”, și iarăși nu am habar dacă, dintre cei care au citit cartea, există voci admirative și câte argumente de-a curmezișul povestirilor fac din această carte o lectură foarte comentată.
Meritul lui Cristian Sima la concepția cărții este acela că a avut curajul de a spune lucrurilor pe nume, deși a făcut-o în exil. Nu contează. Dar a făcut-o, iar meritul acesta poate să fie indubitabil un exemplu de urmat pentru toți, adică cine o citește să nu o citească degeaba. Acum veți spune că este foarte greu să dărâmi un nucleu putregăit, iar rețeaua bine sudată de corupți nu mai poate fi detonată. Păi, dintotdeauna românul așa a gândit și tot românul le-a dat voie să se înmulțească, să fure, să păcălească, să se folosească de alegeri în interese de partid sau de grup, să rămână înfipți în propriile lor jocuri politice mizerabile până la moarte: moartea lor sau a noastră. Unii dintre politicieni nu știu că vor muri și atunci devin semi-zei în atitudine, alții probabil că au conștiința morții și tocmai acesta să fie motivul pentru care înrobesc și păcălesc poporul cu…escavatorul de bani, peste prosteala cu…televizorul.

Autorul își asumă rolurile : „<În Drept, cineva e vinovat doar dacă încalcă drepturile altuia; în Etică, el este vinovat doar dacă se gândeşte să facă asta>, spunea Immanuel Kant. Dacă ne-am gândi de fiecare dată când întreprindem ceva dacă nu cumva încălcăm drepturile celorlalţi, sigur am comite mai puţine păcate morale şi sigur nu am favoriza naşterea şi înmulţirea monştrilor corupţiei. Spovedindu-mă, voi încerca să mă gândesc la drepturile tuturor, atât ale călăilor, cât şi ale victimelor.” Așadar, voilà !! Un tip responsabil de faptele lui care, tocmai prin profesia sa de matematician, a calculat foarte bine niște reacții ale celor incluși în jocul său. Brokerajul este un joc, unul ce aduce avantaje, dar care te poate și sărăci, același stil de risc ca la Caritas, dacă vă mai amintiți.
Calculat din fire, ușor revoltat pe sistem, deși o face foarte calm, împăcat cu situația și repercusiunile faptelor din ”caruselul” brokerajului, Sima povestește cum a ajuns să joace la Bursă încă din anii tinereții, pentru ca mai târziu să îi atragă în acest sistem pe cei care ne-au condus țara și încă o conduc.
Cu această ocazie a pătruns nu doar în psihologia personajelor din cercul format, dar a aflat și foarte multe lucruri legate de cei care au devenit slugile banului.
Faptul că un sistem de neresuscitat ca cel actualizat și reactualizat în care se rotește România, constituie prăbușirea unei țări ce nu merita această soartă, reiese cu claritate din cartea Marea Spovedanie, o pânză de paianjen a corupției și minciunii, parșiveniei, înșelătoriei, parvenitismului și inculturii. O parte din milioanele de euro câștigate necinstit i-a fost dată lui Sima pentru a fi înmulțite. Banii s-au întors înzecit la proprietari, dar la un moment dat caruselul s-a oprit și nu a mai mers, astfel că, prins în mijlocul lor, Sima n-a mai avut altă soluție decât să fugă de cei lăsați fără banii atât de iubiți de ei.
Cartea lui Cristi Sima este surprinzător de onestă, ceea ce te face să te întrebi dacă nu cumva este o ficțiune, dacă nu este scrisă de un tip plin de imaginație, căruia nu i s-a întîmplat nimic din cele scrise, doar că ar fi vrut să i se întâmple și astfel a inventat scenariul. Dar nu este așa. Acest tumult de fapte și înșiruiri de personaje politice disperate de a se căpătui la infinit este fascinant, distractiv, surprinzător de plin de efect, poate pe o parte demoralizator, dar și terifiant ori periculos, gândindu-ne ce provoacă ura, răzbunarea care rezultă din astfel de acțiuni.
Autorul cărții este ca un saltimbanc, un clown cu un ochi ce râde în timp ce altul plânge. Râde de hilarul situațiilor, de faptul că cei mai mulți au meritat ce li s-a întâmplat și plânge pentru că nu ar fi vrut să se întâmple așa. Cristian Sima folosește nume de persoane din serviciile de informații și din instituții de stat, evenimentele sunt ușor de înfățișat, iar pasajele ce inserează aspecte plăcute de viață culturală sunt nelipsite.
Și totuși el a observat ce ține acest sistem corupt viu și în picioare, știe ce îl alimentează, însă nu ne dă o soluție convingătoare cum putem scăpa de el. Probabil tocmai din cauza faptului că Sima cunoaște psihologia românului, acelui român fără norme și demnitate morală. Iar cei care au norme și coloană vertebrală stau deoparte tocmai pentru că le lipsește curajul, sunt plini de o cumsecădenie dubioasă până la amorțirea simțurilor dreptății. Un simț al dreptății cu care te naști se evaporă dacă nu-l folosești când trebuie și cum trebuie.
Cartea este un melanj între scenele copilăriei cu amintirea unui tată dur dar care și-a pus amprenta în educația lui, și un roman polițist cu efecte relaxante de experiențe de viață, între o povestire și tratate de economie. Unele secvențe sunt pline de umor. Într-una dintre ele povestește cum s-a simțit nevoit să achite o notă de plată exorbitantă, în locul lui Patriciu.
„Marea spovedanie a brokerului fugar“ este o carte care te pune pe gânduri. Multe dintre dezvăluirile făcute de Sima sunt cunoscute sau parțial cunoscute, altele sunt surprinzătoare, o parte dintre ele sunt detaliate cu informații de interior.
Ceea ce am înțeles eu din carte este că autorul, deși a trăit un eșec prin pierderile la bursă, nu suportă că într-un fel a pierdut, deși lecția a fost învățată de ambele părți. Apoi am înțeles, deși nu este o surpriză, că politicienii români, clasa politică românească este ca un deșert care, dacă ajungi să intri, te înghite prin furtunile de nisip. Și asta numai dacă nu-i respecți regulile, reguli nu tocmai normale și sănătoase, o cloacă împărțită în găști, pusă doar pe câștiguri și avantaje, fără să-i pese de cei care îi aleg nici măcar un grăunte, fără a fi dornici de a dezvolta țara, ci doar de a suge din ea până la anihilare. De asemenea, vedem cum șefii serviciilor de informații nu sunt preocupați decât de afaceri, nicidecum de apărarea țării sau de a lucra la integritate, la a se opune amenințărilor străine, la a fi adevărați apărători de patrie.
Este un tablou impresionist dar și realist de cuvinte, care ar arăta mohorât pe pânză și ulei, ridicol și disproporționat cu nuanțe de egoism exacerbat individual dacă ar fi fost în mâna unui pictor, închis în sine și chinuit de degringolada morală a unei nații fără principiu și morală pentru un caricaturist, într-o țară care ar fi putut avea un destin frumos după 1989 dacă ar fi respectat niște coduri etice.
Sima aduce în atenția cititorului atmosfera anilor ‘80 din România ceaușistă. El subliniază că nu și-a trădat prietenii. Autorul își asumă un eșec, regret ce este mai mult decât uman, chiar dacă vorbim de un joc al banilor. Este foarte relevant pentru pierderile de la Bursă dar și o lecție pentru cei care nu mai au echilibru interior și financiar.
Cristian Sima s-a spovedit, a mărturisit. S-a închis în camera sa de lectură iar condeiul său a lucrat neîncetat de când și-a propus să mărturisească în fața sa în primul rând, apoi în fața celor ce îl citesc, cum merg treburile în afara regulilor de umanitate. Cine o citeşte se întreabă dacă este adevărat ce spune, fiindcă Sima este de o nonșalanță zguduitoare în dezvăluiri ca și când ar fi un ”science fiction”. Oamenii ce dețin frâiele uită de fapt de omenie, reguli morale, de cinste, dar mai ales uită că sunt muritori de rând, votanții fiind cei care le dă curaj și rampa de lansare pentru a deveni acerbi exploatatori. Povestind lucruri ce nu vă vine să credeți că se întâmplă (mai ales pentru un om crescut prin bun simț și educație frumoasă), despre oameni ai puterii de ieri şi de azi, Cristian Sima devine un controversat confesor, un abil jucător, tocmai pentru că este un fin psiholog și un tip extrem de realist și sigur pe el.
Cristian Sima este tipul care riscă în permanență. Este cunoscut pentru pariurile sale pe bursă primejdioase, care i-au adus și câştiguri enorme, dar și pierderi, jocul său capital pendulând între TOTUL sau NIMIC.
Doctor în matematică, cu câţiva ani de practică pe pieţele de capital din Italia, Franţa şi Londra, Cristian Sima a fost unul dintre primii investitori români care a deschis o firmă de brokeraj, dedicată pieţelor internaţionale. WBS Holding, firma pe care Sima a înfiinţat-o în 1997 la Londra, investea pe bursele internaţionale şi pe piaţa valutară Forex, într-o perioadă când majoritatea brokerilor se concentrau pe bursa locală. În perioada martie – august 2007, el a fost membru în Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB). A fost preşedinte al Bursei SIBEX.
Autorul cărții ”Mare Spovedanie” a plecat din România în octombrie 2012, fiind acuzat de mai mulţi clienţi de-ai săi că le-a blocat accesul la banii din conturi. Sima spune că de fapt le-a pierdut toţi banii pe bursă.
Printre clienţii care şi-au pierdut banii pe brokerajul lui Sima s-au numărat fostul ministru de Finanţe liberal Daniel Dăianu (200.000 de euro), creatoarea de modă Irina Schrotter (100.000 de euro), dar şi Marie Rose Mociorniţă, sau vedete de televiziune ca Andreea Raicu.
Sima cunoaște ca pe propria palmă personajele politicii românești și pe cele ce se cred ca făcând parte dintr-o clasă privilegiată, dar care dau chix la norme de conduită și la examene de omenie.
Indiferent că se va întoarce sau nu în țară, indiferent că va mai lucra la risc, Cristian Sima rămâne un NUME pe piața financiară și implicit ca un cunoscător abil al politicienilor români. Dacă s-ar fi născut în urmă cu 700 sau 800 de ani ar fi fost sigur un Robin Hood, cel care buzunărește bogatul de banii câștigați necinstit sau furați, pentru a-i împărți apoi săracilor, secătuiți la pungă de cei cățărați pe scara socială prin lipsă de probitate.

”…o spovedanie e o mărturisire. Un act de curaj şi în acelaşi timp o uşurare. Nu m-am spovedit niciodată, niciunui preot, nici iubitei, nici măcar propriului meu copil. O voi face acum, public. Nu mă aştept să fiu crezut şi cu atât mai puţin să fiu iertat. Am avut o viaţă agitată, un fel de montagne russe. Nu regret nimic din ce am făcut, regret poate ce nu am făcut, experienţele pe care nu le-am avut, oamenii pe care nu i-am cunoscut suficient. Am fost norocos, pentru că am fost mereu în mijlocul evenimentelor. Am trăit intens şi niciodată nu m-am plictisit şi nici nu am avut sentimentul că trăiesc degeaba. Istoria ultimilor 50 de ani nu a trecut pe lângă mine, am fost binecuvântat să fiu mereu alături de vremuri,chiar şi atunci când m-am împotrivit curentului. Se poate spune orice despre zbuciumul meu din ultimii 30 de ani,în afară de un cuvânt pe care, oricum, l-am detestat dintotdeauna: cool. Nimic nu a fost liniştit şi nimic din ceea ce am trăit nu a fost degeaba. Am dormit puţin toată viaţa, 3-4 ore pe noapte, tocmai pentru că erau atâtea lucruri de trăit pe viu. (…)” scrie Cristian Sima.

Criza existențială nu îi este nici dușman și nici prieten, dar uneori o simte : ”Această carte s-a născut cu multe chinuri existenţiale, cu multe întrebări la care am încercat să-mi răspund, dar mai ales cu o luptă continuă a autorului cu propria-i ipocrizie. Rămâne să decodaţi singuri dacă am reuşit să mă lepăd de o ipocrizie care mi-a condus existenţa din 1985 până în 2012. Eu sper ca la sfârşitul acestei spovedanii să pot să spun că nimic nu a rămas nespus. Ipocrizia este ofranda pe care viciul o pune pe masă virtuţii. (La Rochefoucauld). Mă iluzionez că, după ce mă voi uşura de tot ceea ce mă apasă azi, îmi veţi descoperi toate viciile pe care le admiraţi şi toate virtuţile pe care le detestaţi. Intuiesc că după publicarea acestor Spovedanii voi fi întrebat cu preponderenţă de ce am făcut-o abia acum şi mai ales de ce am ales acest moment. Lenin spunea că cele mai importante lucruri la o revoluţie nu sunt nici idealul pe care-l ţinteşte şi nici cauzele şi frustrările pe care se sprijină, esenţial e doar momentul ales pentru a o declanşa. Departe de mine ideea de a declanşa chiar şi o minoră răzmeriţă, dar cred cu tărie că suntem într-un moment de cumpănă şi că o mai bună înţelegere a vechiului sistem va duce cu siguranţă la crearea unuia mai bun.”

Printre altele, Sima dezvăluie faptul că manuscrisul ”spovedaniei” sale a încăput pe mâna unui omniscient în litere, coleg și prieten de liceu, cel care i-a fost apropiat în liceu, iar acum prin susținerea sa la publicarea cărții, grăbindu-i apariția: ”Fusesem o persoană publică timp de peste 8 ani, de la prima apariţie la „Marius Tucă Show“. Mă obișnuisem să-mi public ideile (bune sau rele) și orice fel de elucubraţii politico-economice pe propriul site, adică la HotNews. După scandalul din octombrie 2012, faptul că nu mai aveam unde să strig în piaţa publică (mai ales că în Elveţia se vorbește doar în șoaptă), am fost nevoit, contrar propriilor convingeri, să îmi deschid un cont Facebook. Pe această reţea de socializare am reușit să-mi descarc năduful, să-mi exersez autoironia și, nu în ultimul rând, să-mi descopăr și calitatea de șarmant cavaler al multor doamne. Tot acolo l-am întâlnit și pe actualul meu editor, care e deja în culmea disperării că mai sunt doar două săptămâni și textul final nu e gata. Colegul meu de liceu Marian Ursu, actual profesor de limba română, cel care mi-a corectat textele cu aceeași decenţă cu care în anii adolescenţei îmi corecta stângacele încercări de a intra în inima fetelor, este și el disperat că toată munca se poate duce pe apa sâmbetei pentru că autorul nu se hotărăște să încheie „Spovedaniile“ și, mai ales, nu respectă niciun termen de livrare a textului final. A promite că poţi scrie într-un timp determinat un text valoros este la fel de utopic ca și a promite unei femei că o vei iubi o eternitate.”

Cartea ”Marea Spovedanie a brokerului fugit” surprinde lumea unde barierele dintre bun și rău, exagerat și modest, cult și incult, educat și necioplit, echilibrat și zdruncinat, corupt și curat, sunt foarte clar definite, astfel încât depășirea acestor granițe ar aduce mari suferințe, urmări grave, violență, neîmplinire.
Cartea oglindește perfect viața din România, acolo unde cel care nu se implică în politică și nu ia atitudine din felurite motive, va ajunge să fie condus și să își trăiască viața așa cum o vor impune cei aleși, culmea tot de EL, acel EL obedient și extrem de limitat în acțiunea dreptății.
Sunt oameni departe de a fi perfecți, cu defecte și calități, oameni cărora ai impresia că li se poate întâmpla absolut orice. Personajele lui sunt vii, reale. Le vezi jocul murdar, zbuciumul, le simți revolta, teroarea, lipsa de bun simț. Și poate că de aici vine și dorința de a citi cartea cu nerăbdare.
Într-o țară unde haosul s-a instalat, nu știm nici cine moare și nici cine e vinovatul. Și nici nu aflăm imediat, pentru că minciuna este o boală în România. E fascinant modul în care autorul alternează poveștile ca într-o bucătărie, unde maestrul specialist încearcă rețete și adaugă arome dulci, iuți, sărate ori amare, pentru a vedea care este rețeta perfectă.
Citiți cartea și veți înțelege. Poate că atunci veți și reacționa la fiecare gest jignitor al unui politician, acela care încalcă regulile umane mai mult decât îi permite condiția.