Care este pluralul corect al substantivului “defileu” – defileie/defilee sau defileuri?

Căutând, pe internet, informaţii despre diverse locuri din ţară, frumoase destinaţii de vacanţă, am găsit, printre altele, descrieri de felul acestora: “Valea Bistriţei montane prezintă aspecte foarte diferite, sectoarele de vale largă alternând cu defileiele înguste.” (carpaţi.org), “Drumul şerpuieşte în continuare prin defileiele munţilor, spre Livadia” (neamul-romanesc.com), “Cele două văi transversale cu defileiele lor; Defileul Oltului în estul grupei şi Defileul. Jiului în vestul grupei”( unibuc.ro), “Prin Defileele Lăpuşului şi Cavnicului” (sites.google.com), “Chei şi defilee din România” (academia.edu) etc. Surprinzător este şi faptul că multe dintre aceste surse de informaţii (din care am luat exemplele citate anterior) sunt specializate pentru domeniul geografiei sau se leagă de prestigioase instituţii de învăţământ şi ştiinţifice, ceea ce ar trebui să excludă, din start, orice fel de greşeală, inclusiv pe cele de natura lingvistică.
Substantivul defileu, cu sensul de vale transversală îngustă, adâncă și lungă, cu versanți abrupți, săpată de o apă curgătoare în regiunile muntoase (DEX), este un împrumut din limba franceză (fr.défilé).
În limba română, substantivele neutre terminate la nominativ singular în diftongul -eu, se împart în trei categorii, din punctul de vedere al formelor de plural:

• substantive din fondul lexical vechi (puţine la număr), care formează pluralul nearticulat în -ie: curcubeu – curcubeie, heleşteu – heleşteie, zmeu – zmeie, jujeu – jujeie etc.
• substantive împrumutate din alte limbi, care fac pluralul în -e, în loc de –ie: liceu- licee, muzeu- muzee, trofeu – trofee etc.
• substantive împrumutate, care fac pluralul în –uri: defileu – defileuri, antreu – antreuri, careu – careuri etc.

Aşadar, singura formă corectă de plural a substantivului defileu este defileuri (articulat – defileurile).
Este un adevăr evident că fiecare vorbitor de limba română trebuie să fie preocupat de utilizarea corectă a acesteia, în orice împrejurare, şi cu atât mai mult specialiştii din diverse domenii, care sunt responsabili nu numai pentru corectitudinea şi claritatea informaţiilor, dar şi pentru stăpânirea limbajului. Cum îşi pot oare impune prestigiul ştiinţific instituţii precum cele citate la începutul articolului (Universitatea Bucureşti, Academia.edu etc.), ignorând reguli elementare de exprimare?