Pastila de gramatică
Cum este corect – alineat sau aliniat?
Alineatşi aliniat sunt paronime, adică două cuvinte, ambele corecte, foarte asemănătoare ca formă (în acest caz, diferă printr-o singură literă – e/i), dar diferite ca sens şi ca origine.
Alineat (din fr. alinea) denumeşte : 1. un rând mai retras, în redactarea unui text, prin care se marchează trecerea la o altă idee ; 2. un fragment dintr-un text care începe cu un astfel de rând ; 3. Pasaj în articolele de legi (DEX). Forma de plural este alineate.
Aliniat (din fr. aligne) este un adjectiv, variabil (plural, masculin – aliniaţi, plural feminin – aliniate) care are două sensuri de bază : 1. care este aşezat în linie dreaptă ; 2. (despre tari) care aparţine unei grupări constituite pe baza unui tratat.
Aşadar, se va spune corect, de exemplu : Logica acestui text este uşor de urmărit, în funcţie de alineate/Am marcat o nouă idee, în textul pe care l-am scris, cu alineat/ Alineatele 2 si 3, din Art. 2, din Legea Protejarii mediului, clarifica problema care ma intereseaza/Membrii echipei de fotbal s-au prezentat perfect aliniaţi în teren România este aliniată reglementărilor Uniunii Europene etc.
Lasă un răspuns