Cum se denaturează forma sau înțelesul unui cuvânt

În limba română, rădăcina cuvântului soare este latinescul sol, -lis, cuvântul om provine din lat. hommo, prieten, din sl. prijateli, drag, din sl. dragu, etc

Fenomenul lingvistic prin care se denaturează forma sau înțelesul unui cuvânt mai puțin cunoscut (de regulă împrumuturi neologice), se numește etimologie populară. Acest lucru se întâmplă din cauza că unii vorbitori ai limbii respective nu cunosc sensul cuvântului, dar sesizează asemănarea formală cu un cuvânt cunoscut. Exemple nenumărate sunt prezentate de Ion Luca Caragiale în comediile sale, cel care a exploatat la maxim această sursă a comicului de limbaj.

Există și în limbajul curent, nenumărate exemple de etimologii populare., dintre care :

Brusculada (incorect)/ busculada (corect), cu sensul de înghesuială, aglomerație – primul termen (incorect) a apărut prin asocierea cu un cuvânt cunoscut – brusc – etimologia populară fiind favorizată de atracția/confuzia paronimică.

Filigram (incorect)/ filigran (corect) – filigram a apărut ca urmare a asemănării cu gram. Forma corectă – filigran – înseamnă lucrătura artistică din fir de aur și argint, în giuvaergie.

Arcoladă (incorect)/ acoladă (corect) – etimologia populară are ca suport asemănarea fonetică a primei părți a cuvântului acoladă cu arc.

Revindecări (incorect)/ revendicări (corect) – primul termen a apărut sub influența cuvântului vindecare, fără a avea ceva în comun cu acesta, ca sens, revendicare însemnând cerere, solicitare, acțiunea de a revendica.

A ştrangula (incorect)/ a strangula (corect) – prima formă, hibridă, este urmare a contaminarii cu substantivul ştreang. În realitate, a strangula nu este un derivat de la ştreang, ci provine din lat. strangulare (a sugruma, a înăbuși).

« Cei trei muşchetari » (incorect)/ « Cei trei muschetari » (corect) – cei mai mulți vorbitori de limba română pronunță greșit titlul romanului lui Alexandre Dumas, făcând o conexiune fonetică între muşchi și muschetari (soldați din Evul Mediu, înarmați cu muschetă).

Etimologia populară stă și la baza unor jocuri de cuvinte, frecvente în limbajul colocvial, utilizate cu intenție umoristică, dar care nu intră în categoria greșelilor. Ele arată o anume inventivitate lingvistică inspirată sau nu: reciporc (reciproc), scrumbieră (scrumiera), scârbici (serviciu), tembelizor (televizor), lipsus (lapsus) etc.