Posturile de Software Developer, Ingineri și Tehnicieni sunt cel mai greu de acoperit, deși sunt printre cel mai bine plătite
Primele șase luni din 2023 au arătat că recrutorii se confruntă în continuare cu o piață a forței de muncă tot mai competitivă, în special în domenii precum IT, Inginerie și Tehnic.
Lipsa de candidați specializați care îndeplinesc criteriile posturilor din aceste sectoare prelungesc foarte mult procesul de recrutare, astfel că timpul mediu de recrutare ajunge și la 3 luni pentru poziții middle sau 6 luni pentru seniori, conform datelor platformei de recrutare online besjobs. Numai în primul semestru din 2023 au fost publicate pe bestjobs aproape 210.000 de anunțuri (raport), dintre care 27% au fost joburi în aceste domenii. Până în acest moment, angajatorii au contactat în total circa jumătate de milion de candidați prin intermediul platformei, cu 30% mai mulți decât în prima jumătate a anului anterior.
Angajatorii au contactat în primul semestru cu 30% mai mulți candidați decât în 2022.
„Și în 2023, recrutarea continuă să ridice probleme angajatorilor care caută să-și completeze echipele, iar poziții din domenii ca IT, Inginerie sau Tehnic sunt printre cele mai dificil de ocupat. Competiția pentru talentele relevante rămâne o mare provocare, iar un proces îndelungat de găsire și, apoi, de înrolare a angajatului se resimte la nivel operațional și financiar într-o companie. Observăm în ultimul timp cum tot mai multe companii apelează la metode alternative de recrutare, care să le susțină eforturile de angajare. În acest context, noi, la bestjobs, am înțeles această nevoie și ne-am extins portofoliul de servicii pentru a oferi angajatorilor soluții personalizate care să faciliteze atragerea de talente potrivite”, spune Ana Vișian, Marketing Manager bestjobs.
În prezent, IT-ul, Ingineria și sectorul Tehnic se numără printre domeniile cu creșteri constante la nivelul salariilor, înregistrând majorări ale veniturilor de peste 10% față de anul precedent, potrivit datelor înregistrate în platformă de către angajatori. Astfel, din discuțiile cu recrutorii HIRE, care plasează candidați în cadrul proiectelor în desfășurare, în IT, un Inginer software cu experiență a cerut între 2.400 și 2.700 euro net, iar un Automation QA Engineer între 1.900 și 2.500 euro net. În Inginerie, salariile dorite variază între 1.700 și 2.400 euro net pentru un Inginer Constructor senior, 1.500-2.200 euro net pentru un Inginer proiectant instalații și ofertare, 1.600 și 2.200 euro pentru un Inginer rețele hidrotehnice și 1.400-2.000 euro pentru un Inginer electric în domeniul energiei regenerabile. Mecanicii și tehnicienii auto pot câștiga între 1.200 și 1.800 euro net, iar un Electrician de mentenanță ajunge la un venit de 1.300 euro net.
Aceste roluri sunt cu atât mai greu de acoperit, cu cât candidații au la dispoziție foarte multe opțiuni, atât în țară, cât și în străinătate. Totodată, principalul motiv pentru care domeniile cu cel mai mare deficit de specialiști rămân IT-ul, Ingineria și Tehnicul este faptul că formarea academică sau profesională nu ține pasul cu cererea, iar condițiile economice actuale pun o barieră în plus în calea recrutării pentru aceste domenii. Cu toate acestea, peste 2.400 de posturi și-au găsit candidatul-pereche prin proiecte de recrutare HIRE, facilitate de bestjobs pentru angajatorii care doresc suport în recrutare, cu minimum de resurse alocate și rezultate rapide. Rata de succes a fost de 92%, într-un timp mediu de livrare de 23 de zile, care este cu 30% mai mic decât în cazul recrutării clasice.
De când a fost lansat serviciul, recrutorii HIRE au fost implicați în găsirea de candidați potriviți pentru diverse domenii cu deficit de specialiști, în special pentru poziții precum Tehnician Sisteme de Securitate, Technical Advisor, Automation Engineer, Contabil senior, Inginer vânzări, Quality Engineer, Software Developer, Inginer ofertare, Specialist HR, Electrician, Area Sales Manager.
Despre Bestjobs
Bestjobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 22 de ani în domeniu, bestjobs se implică permanent în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație și servicii conexe recrutării. Bestjobs sprijină candidații în găsirea jobului potrivit, oferindu-le informații salariale actualizate constant, și îi susține pe angajatori în procesul de recrutare prin serviciul de tip agenție – HIRE, care contribuie semnificativ la optimizarea costurilor și la reducerea timpului de căutare. În orice moment, pe bestjobs sunt peste 35.000 de joburi și 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii.