La data de 18 ianuarie 1847, Franz Liszt concertează la Iaşi, în casa vistiernicului Alecu Balş, unde face cunoştinţă cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negri. Marele muzician a făcut un turneu în orașe românești în perioada 2 noiembrie 1846 – 24 ianuarie 1847, susținând 19 concerte în săli de festivităţi şi palate din Timişoara, Lugoj, Arad, Sibiu, Cluj, Aiud, Bucureşti şi Iaşi.”Publicul l-a aclamat îndelung şi l-a tratat ca pe un rege. Pianistul însuşi era uimit: «Am fost atât de fantastic sărbătorit cum nu poate visa niciun artist» […]

La sfârşitul primei decade a lunii ianuarie 1847, însoţit de Guido de Karácsony, Franz Liszt a luat drumul Moldovei şi a ajuns la Iaşi. Ajuns acolo, va fi găzduit în casa vistiernicului Alecu Balş, boier cu vederi liberale, loc unde «tinerimea începuse a se aduna în fiecare lună, ca să petreacă seara în convorbiri şi critici literare» (1). În această casă va avea Liszt ocazia să-i cunoască pe Gheorghe Asachi şi pe Costache Negri şi tot în acest loc va susţine el primul concert, la 18 ianuarie, celelalte două, din 21 şi 24 ianuarie – dată simbol – fiind susţinte în sala Teatrului Nou.[..]” Repertoriul concertelor din 21 și 24 ianuarie  ”a cuprins lucrările: Uvertura operei ”Wilhelm Tell” de Rossini [transcripție pentru pian], Invitaţie la vals de Weber, Fantezie [proprie] pe motive din opera Somnambula [de Bellini],Serenadă, Regele ielelor [de Schubert], Galopul cromatic [Grand Galop chromatique de Liszt], elementul de noutate reprezentându-l piesa lui Alexandru Flechtenmacher, dirijorul orchestrei simfonice a Teatrului Naţional, Uvertura moldavă, piesă figurând în programul celei de a treia reprezentaţii.

Comentariile revistei «Albina românească» sunt mai mult decât elogioase, autorul cronicilor muzicale, nimeni altul decât Gheorghe Asachi, prezentându-l pe Liszt drept «un meteor din cele mai briliante ce se înfăţoşează pe orizontul artistic şi ţinteşte în ist moment toată a noastră luare aminte şi admiraţie… Manevrele claviaturii sale sunt non plus ultra al acestui instrument. În salturile sale cele mai sumeţe, în păşirile şi trecerile cele mai grele şi sunetele cele mai delicate, mâna stânga rivalizează cu cea dreaptă, se confundă cu ea şi fără o vederată opinteală aşa-i nasc sunetele care răpesc pe ascultători, spre durere, bucurie şi duioşie, după pornirea sentimentelor acestui mare maestru.» (2).” 

Andrei Căpușan, Historia.ro