Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Prognoză meteo ANM. Fenomenele extreme lovesc în mai multe zone

Se strică vremea în țara noastră. A fost emisă o nouă prognoză meteo ANM. Fenomenele meteo extreme lovesc în mai multe zone din țară.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), marți, 18 august, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, dar va deveni în general instabilă în regiunile vestice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales spre seară şi noaptea, când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie, pe arii relativ extinse în Banat, Crişana şi Maramureş, local în Oltenia şi vestul Transilvaniei şi doar izolat în rest.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25…35 l/mp. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia şi Moldova, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade.

La noi vremea se va menţine în general frumoasă, dar călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

Miercuri, 19 august, în vestul, sud-vestul, nordul, centrul ţării şi în zona de munte, vremea se va răci faţă de ziua precedentă, iar instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate şi pe arii extinse averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, ce pot lua şi aspect de vijelie.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor fi izolat însemnate. Vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, vremea se va menţine călduroasă, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse, îndeosebi seara şi noaptea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 24 şi 34 de grade, iar cele minime între 12 şi 21 de grade.

În zona noastră spre seară şi noaptea va creşte probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă de 18…20 de grade.
Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie