Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Puterea nu corupe. Teama corupe… probabil teama de a pierde puterea.

Puterea nu corupe. Teama corupe… probabil teama de a pierde puterea.

Un adevăr care nu e crezut răneşte pe om mai mult decât o minciună.

Timpul este singurul critic fără ambiţie.

Dacă ai un necaz, sau eşti rănit sau în nevoie – mergi la oamenii săraci. Ei sunt singurii, dar singurii, care te vor ajuta!

Un suflet trist ucide mai repede decât un microb.

Nevoia este îndemn către idee, şi ideea, îndemnul către acţiune.

Ideile sunt precum iepurii. Iei o pereche şi înveţi să-i creşti şi în curând vei avea o duzină.

Bunătatea omului se măsoară după lucrurile la care ar putea renunţa cu inima curată.

Epoca pe care o trăim e plină de primejdii; ce plicticos ar fi dacă nu ar fi aşa.

Dorinţele îţi aduc doar dezamăgiri binemeritate.

Un bărbat care ştie totul despre femei nu ştie nimic despre una singură.

În cea mai profundă singurătate, scriitorul încearcă să explice inexplicabilul.

Hrăneşte un om, îmbracă-l, instalează-l într-o casă bună şi va muri de disperare.

Te am pe tine ca să-mi porţi de grijă, mă ai pe mine ca să-ţi port de grijă.. Ne avem unul pe celălalt, doar asta contează.

Nu ar trebui să încercăm să privim prin lumina raţiunii unele lucruri, ca să nu le întunecăm…

Nu-ţi fie teamă de suferinţă!

Ne petrecem timpul în căutarea securităţii şi o detestăm atunci când o obţinem.

O călătorie este asemeni unei căsătorii. Calea cea mai sigură de a greşi este să crezi că ai controlul asupra ei.

Nu oamenii călătoresc, călătoriile îşi fac loc în oameni.

Cred că un scriitor care nu crede cu pasiune în perfectibilitatea omului, nu are dedicare şi nici vreun loc în literatură.

Adio are un sunet dulce de repulsie. Rămas bun este scurt şi definitiv, un cuvânt cu dinţi ascuţiţi ce muşcă cordonul care leagă trecutul de viitor.

John Steinbeck

A câștigat Nobelul pentru literatură în 1962 și l-a și acceptat, deși declara singur că nu-l merită. The New York Times John Steinbeckscria despre John Steinbeck că „talentul lui limitat, chiar și din cărțile lui cele mai bune, e diluat de filosofii de mâna a șaptea”, iar scriitorul multipremiat n-a mai scris apoi niciun rând toată viața. La șase ani după ce-a luat Nobelul a murit, fără să mai fi publicat niciun rând de ficțiune. Steinbeck și-a început cariera literară în forță. „Cartierul Tortila”, „Fructele mâniei” și „Șoareci și oameni” au fost toate publicate când avea 20 sau 30 și ceva de ani. Câteva decenii mai târziu, când și-a încercat norocul cu „La răsărit de Eden”, criticii l-au desființat, numind romanul „o porcărie pretențioasă”. Cum s-a ajuns acolo?
Născut pe 27 februarie 1902 în Salinas, regiune care avea să devină punctul central al cărților sale, John Ernst Steinbeck Jr. a avut tot felul de slujbe în timp ce încerca să devină un autor publicat.
Ca să le facă pe plac părinților, s-a înscris la Universitatea Stanford în 1919, pe care n-a absolvit-o însă. „Era scriitor, dar doar atât și nimic altceva”, spunea despre el președintele Clubului de engleză de acolo. Apoi Steinbeck și-a încercat norocul în New York dar, refuzat pe rând de editori, s-a întors din New York în California natală și, în 1930, s-a căsătorit cu Carol Henning. Cei doi au trăit într-o casă a familiei Steinbeck, rudele ajutându-l cu bani pentru ca el să se poată axa pe scris. A debutat în 1929, dar „Cartierul Tortilla”, publicat în 1935 a fost primul său succes comercial. Istoria unei comunități fictive de vagabonzi tineri din Monterey l-a propulsat în atenția criticilor.
John_SteinbeckCea mai apreciată operă a sa rămâne însă „Fructele mâniei” (1939), care are la bază o călătorie alături de fermieri săraci din Oklahoma, care migrau spre vest în căutare de lucru. A fost cartea care s-a vândut cel mai bine în America anului 1939, care i-a adus lui Steinbeck Pulitzerul pentru ficțiune și a fost adaptată pentru marele ecran de John Ford. „Dacă există magie în scris, și cum convins că există, nimeni n-a reușit să o reducă la o formulă”, le-a transmis celor care aspiră la o carieră de scriitor.

Din Stanford a plecat la New York, unde a încercat să trăiască din scris ca gazetar. Nereușind, s-a întors în California unde a lucrat ca laborant chimist, zidar și muncitor agricol, pribegind din loc în loc. Un timp a trăit pe o ambarcațiune proprie, câștigându-și existența din pescuit. Locuind în Pacific Grove cunoaște pe conducătorul unui laborator de biologie, Ed Ricketts, care devine un prieten apropiat și sfătuitor al lui Steinbeck. Împreună ei au publicat în 1941 o carte: Sea of Cortez (Marea lui Cortez), în care romancierul și-a expus în mod sistematic opiniile asupra literaturii și asupra destinului uman, văzute dintr-o perspectivă biologistă, organicistă.
Primul roman al lui Steinbeck, Cup of Gold (Cupa de aur), fusese publicat în 1929, fiind o povestire romantică de aventuri care, ca și următoarele două cărți Pastures of Heaven (Pășunile Raiului), culegere de nuvele publicată în 1932, și To a God Unknown (Unui Dumnezeu necunoscut, 1933), nu s-a bucurat de succes sau de atenția criticii. De remarcat totuși, că în Pășunile Raiului, scriitorul se oprește asupra obiceiurilor și miturilor regiunii în care a trăit și a peregrinat, ceea ce a constituit apoi filonul întregii sale epici. Cu noua sa carte, Tortilla Flat (Cartierul Tortilla), din 1935, istorisire a aventurilor unei fictive comunități de vagabonzi excentrici din Monterey, Steinbeck devine un nume cunoscut în literatura americană. Scrisul romancierului se maturizează în anii marii depresiuni, oamenii mărunți și muncitorii agricoli migratori devenind eroii principali al cărților sale. Viața umiliilor paisanos din Monterey sau a fermierilor săraci din Salinas Valley sau Oklahoma este descrisă cu cald umor și culoare regionalistă, tehnica realistă a narațiunii alunecând uneori într-un naturalism brutal, în care protestul social este atenuat de frecvente implicații mistice.
Succesul acesta devine stabil şi îi aduce celebritatea odată cu romanul The Grapes of Wrath (Fructele mâniei), Steinbeck-Johnpublicat în 1936. De acum încolo – şi mai ales din 1940, când primeşte Premiul Pulitzer, după ecranizarea romanului -, Steinbeck va fi până la sfârşitul vieţii un scriitor tot mai bine cotat şi mai citit. Roma­nele îi apar unele după altele, multe inspirate din evenimente personale. Viaţa sa cunoaşte în aceşti ani o perioadă de relativă instabilitate. Divorţează în 1942 şi se recăsătoreşte, un an mai târziu, cu Gwyndolyn Con­ger. Pe parcursul a patru ani, cu începere din 1944, se mută din Pacific Grove în Mon­terey, iar de aici curând la New York, după care se întoarce în Pacific Grove. În sfârşit, divorţează şi de Gwyndolyn, în 1948. Făcuse între timp şi o călătorie în URSS, în 1947, pentru New York Herald Tribune. La întoarcere, publicase un jurnal unde îşi exprima îndoielile cu privire la au­tenticitatea realităţilor care-i fuseseră prezentate de oficialităţile comuniste.
Din 1950, se stabileşte definitiv la New York şi se căsătoreşte cu Elaine Anderson Scott. Se manifestă acum ca un critic virulent al mccarthismului, care transformase vigi­lenţa împotriva infil­tră­rii comunismului într-o sursă de abuzuri instituţionale în viaţa publică şi privată, cu iz de totalitarism. Dar, concomitent, este un polemist la fel de redutabil şi atunci când denunţă agresivitatea comunismului internaţional.
În 1962 vine consacrarea supremă: este distins cu premiul Nobel pentru întreaga operă, în centrul căreia se află Fructele mâniei. Din acest an, până la moarte (1968), mai este de consemnat sprijinul pe care l-a acordat preşedintelui Johnson în războiul din Vietnam.
El a fost autorul a douăzeci și șapte de cărți. După ultimul său roman, The Winter of Our Discontent (Iarna vrajbei noastre), care examinează declinul moral al Americii, a primit Nobelul. N-a fost însă o decizie unanim acceptată, unii vorbind chiar de „cea mai mare greșeală a Academiei suedeze”. Dar când a murit în 1968, Steinbeck era unul dintre cei mai populari scriitori americani cu 16 romane, o colecție de nuvele, patru scenarii de film și mai multe eseuri jurnalistice publicate.
JohnSteinbeckJohn Steinbeck nu a fost pentru contemporanii săi un autor comod. Poate din acest motiv, când i-a fost decernat premiul Nobel, New York Times l-a atacat cu duritate, susţi­nând că nu merita să-l primească. Chiar de la primele cărţi publicate, scriitorul se distinge printr-o francheţe care nu poate lăsa indiferent pe nimeni şi, cu atât mai puţin, pe cei care fac obiectul ei. Astfel, în Păşunile Raiului (1932), povestirile inspirate din viaţa oraşului Monterey nu sunt deloc idilice. Locuitorii au ţinut minte, aşa că în 1944, când Steinbeck a încercat să se stabi­lească în oraşul lor, l-au primit cu ostilitate. Tot aşa, capodopera Fructele mâniei – unde Steinbeck descrie suferin­ţele unei familii de fermieri în timpul crizei din 1929 – a fost inter­zisă în mai multe oraşe californiene.
Mai puţin directă, dar nu mai puţin impresionată este drama Of Mice and Men (Şoareci şi oameni), în centrul căreia se află destinul tragic al unei prie­tenii care uneşte doi singuratici, Lennie şi George. “Visul american”, în viziunea lui Steinbeck, se apropie deseori de coşmar.

Surse:
clubdiverta.ro
librariaromanilor.com
autori.citatepedia.ro
youtube.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − 13 =

− 2 = 1

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Este corectă expresia “în principal”? În limbajul actual, expresia în …
Corespondenta la redactie