Raţiunea este mâna stângă a sufletului nostru, credinţa este mâna sa dreaptă şi cu acestea două împreună putem atinge divinitatea.

Publicat 4 mai 2021

Raţiunea este mâna stângă a sufletului nostru, credinţa este mâna sa dreaptă şi cu acestea două împreună putem atinge divinitatea.

Nici un om nu este o insulă, de sine stătătoare… Moartea oricărui om mă vlăguieşte, pentru că eu sunt parte a omenirii… de aceea nu căuta niciodată să afli pentru cine bat clopotele… căci bat pentru tine.

Dă-mi, Doamne, o frică de care să nu mă tem aşa cum mi-ai dat o credinţă de care să nu mă pocăiesc.

Omul este un mic fragment din continentul uman, nu o insulă de sine stătătoare.

Eşti scalvul sorţii, şansei, regilor şi bărbaţilor disperaţi.

Marea este la fel de adâncă pe vreme calmă, ca şi pe furtună.

Am neglijat pe Dumnezeu şi pe îngerii Lui pentru bâzâitul unei muşte, pentru ţârâitul unui carcalac, pentru scârţâitul unei uşi.

Iubirea care creşte din frumuseţe, piere la fel de iute ca frumuseţea.

Mă întreb ce fac oamenii înainte de a începe să iubească.

Mai mult decât sărutările, scrisorile întrepătrund sufletele.

John Donne

Fiul unui negustor de fier, a fost nepotul (din partea tatălui) dramaturgului John Heywood. Din partea mamei, a fost strănepotul surorii Elisabeth a lui Thomas Moore. A studiat la Oxford și Cambridge, dar, fiind catolic, nu a putut să își ia licența. După o călătorie în străinătate în 1590, continuă să studieze, de data asta la Inns of Court, dreptul, filologia și teologia. John Donne s-a născut la 21 ianuarie 1572 la Londra, într-o familie romano-catolică, dar a trecut la religia anglicană în anul 1590. A fost un poet englez, cel mai important reprezentant al Școlii metafizice, renumit predicator al secolului al XVII-lea.

La vârsta de 11 ani și-a început studiile la Oxford, unde a învățat trei ani. Conform unor surse, el și-a petrecut următorii trei ani la Cambridge, dar nu și-a finalizat studiile de aici. În 1592, vrând să urmeze o carieră diplomatică sau juridică, a început să frecventeze cursurile universității Lincoln.
Donne a fost secretarul particular al lui Thomas Egerton, în 1598. Căsătoria sa secretă, în 1601, cu nepoata lui Egerton, Anne More, a dus la concedierea sa din această funcție și chiar a fost, pentru o perioada scurtă de timp, la închisoare. În anii următori, Donne, și-a câștigat existența ca avocat. În această perioadă a scris Divine Poems (1607) și Biathanatos (proză postum publicată în 1644), în care el aduce argumente în sensul că ideea de sinucidere nu este în mod intrinsec și păcătoasă.
După o nouă călătorie în străinătate (1594-1596), Donne îl cunoaște prin intermediul prietenului său Henry Wotton, coleg de facultate la Oxford, pe contele de Essex, participând la expedițiile acestuia la Cadiz (1596) și Insulele Azore (1597). În timpul acestei a doua expediții se împrietenește cu Thomas Egerton, al cărui tată, Sir Thomas, era Lord Keeper of the Great Seal, un post extrem de influent în viața publică.
Donne devine secretarul lui Thomas fiul în 1598, dar este dat afară din acest serviciu când se căsătorește în secret cu Anne, fiica lui Sir George More (și nepoata lui Lady Egerton). Între 1602-1606 Donne locuiește, împreună cu familia, în casa prietenului său, Sir Francis Wooley la Pyreford, unde continuă să studieze, de data aceasta dreptul civil și codul canonic. În 1606 mai călătorește o dată în străinătate, de data aceasta ca tovarăș al lui Sir Walter Chute, după care se stabilește cu familia lângă Londra, la Mitcham. Tatăl soției îi iartă într-atât încât îi dă fiicei zestrea în 1608, ceea ce face ca să poată trăi puțin mai bine. O nouă călătorie în străinătate are loc în 1611, ca companion al lui Sir Robert Drury, după care familia Donne se reîntoarce cu domiciliul la Londra.
Trăiește din scrisul pentru prieteni și patroni, ajutându-l de exemplu pe prietenul său Thomas Morton, decan de Gloucester, în controversele acestuia cu catolicii. Acest prieten încearcă să-l convingă să convertească la Biserica anglicană și să-și dacă o carieră acolo. Dar visul lui Donne este de a participa la viața publică. Scrierile lui religioase îl impresionează chiar și pe Regele Iacob. Prin intermediul lui Robert Carr, Visconte de Gloucester și un favorit al regelui, și a Lordului Ellersmere (titlul pe care l-a primit între timp prietenul Thomas Eggerton, cu care s-a împăcat) se duce la rege și îl roagă să-l ajute să-și facă o carieră în viața publică. Dar regele îl convinge să se dedice vieții bisericești, și Donne este hirotonisit în 1615. Cariera sa a evoluat de la a fi capelan regal la Lincoln’s Inn la emis diplomatic în Germania împreună cu Viscontele Doncaster la Decan al Catedralei St. Paul în 1621.
Donne devine preot anglican în 1615. În 1621 el a fost numit decan la Catedrala Sf. Paul. El a fost un predicator desăvârșit, predicile sale fiind cele mai sclipitoare și elocvente din acea vreme.

Orice subiect, tratat în poeziile sale, dezvăluie caracteristici comune cu cele ale poetilor metafizici (surprinzând contraste, analize psihologice complicate, e.t.c.). Dintre temele poeziilor tratate de Donne, pe lângă cele cu subiect religios, amintim: poezia cinică despre inconstanță, poezii despre dragostea sinceră, poeziile unirea mistică a sufletelor, satire și imnuri.
Se îmbolnăvește greu în 1623, dar se reîntoarce să lucreze, de data asta ca vicar la St. Dunstan’s-in-the-West, în 1624. Ultima sa predică a ținut-o în prima vineri a postului Paștilor în prezența regelui Carol I.
Obsedat de ideea de moarte, Donne, a scris o predică pentru propria-i înmormântare(Death\’s Duel) chiar cu câteva săptămâni înainte de moartea sa, pe 31 martie 1631.

Lirica sa este caracterizată prin: ironie, subtilitate, originalitatea imaginilor, asociații neașteptate, versificație complexă. Temele principale ale liricii sale sunt: dragostea, trecutul, moartea, religia.