Românii vor primi zilele acestea câte 250 de lei pentru masa de Paște. Care sunt categoriile vizate
În scopul de a ajuta românii să își pregătească masa de Paște, au fost alocate fonduri suplimentare pentru tichetele de masă. Astfel, cea de-a doua tranșă de ajutoare alimentare în valoare de 250 de lei va fi încărcată pe cardurile beneficiarilor, iar aceștia vor putea face cumpărăturile necesare până pe data de 16 aprilie sau mai devreme.
În total, în acest an, peste 2,4 milioane de persoane nevoiașe vor primi șase tranșe de ajutoare alimentare și mese calde în valoare de 250 de lei fiecare.
Banii pentru români înainte de Paște
Decizia a fost luată ca urmare a declarațiilor oficiale făcute de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), care au confirmat alocarea de fonduri pentru cea de-a doua tranșă de tichete de masă, în vederea sprijinirii celor care se califică legal pentru aceste ajutoare.
„Vouchere de alimente primesc aproape 2,4 milioane de români. Ne respectăm astfel promisiunea față de oameni, aceea de a avea grijă de nevoile lor imediate. Pe lângă voucherele sociale pentru alimente, vom continua distribuirea pachetelor cu produse alimentare și în acest an, cu o nouă tranșă în luna aprilie. De asemenea, românii din medii vulnerabile primesc 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie. Adăugând la acestea sprijinul pentru rechizite și îmbrăcăminte acordat elevilor, trusourile pentru mamă și nou-născut, voucherele pe care le pregătim pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit și pentru achiziționarea de electrocasnice, putem vorbi în 2023 despre un amplu pachet de măsuri sociale finanțat din fonduri europene – 1,8 miliarde de euro într-un singur an”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

„Avem un pachet de servicii pe care îl oferim pentru trei categorii de beneficiari: familiile sărace cu mulți copii, persoanele vârstnice care locuiesc singure și care au vârsta peste 60 de ani şi plafonul de venit până în 2.000 lei, dar şi persoanele cu dizabilități. Este vorba de un pachet de servicii sociale care include și componenta aceasta de reparare a locuințelor, în special locuințele sociale care sunt proprietatea unităților administrativ-teritoriale, dar și proprietatea acestor categorii de beneficiari pe care le-am menționat.”, a anunțat Marcel Boloș, potrivit ziare.com.