Trebuie să cinstim libertatea celuilalt. Orice se întâmplă cu forţa nu rezistă nici în timp, nici în veşnicie.

O trăsătură a dragostei celei mari către Hristos este aceea că nu poate coexista cu desfătările trupeşti în general şi, mai întâi de toate, cu cele mai puternice decât toate, cele erotice. Mintea omului, sub acţiunea dragostei celei către Dumnezeu, se desprinde de pământ şi renunţă la orice imagine pământească, în timp ce legătura trupească răneşte profund sufletul tocmai prin aceste imagini. Cunoaştem că mulţi abordează acest subiect într-un mod cu totul diferit. Dar oare cuvântul Scripturii: „Nu va rămâne Duhul meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup” nu se referă la ei?

Omul care iubeşte nu moare.

Nu există scrieri ale sfintelor femei. Asta nu se întâmplă pentru că ele ar fi sfinte mai mici decât bărbaţii, şi sunt chiar mai multe, însă femeile sfinte au o viaţă ascunsă, îşi pot păstra viaţa lor tainică. Maica Domnului a primit un mare har de la Dumnezeu. Nu avem nicio descoperire care să provină de la Maica Domnului, dar ştim că are un mare har, şi Biserica îl simte, ea şi toţi cei ce i se roagă.

Pentru ca cineva să facă misiune în mod ortodox trebuie să aibă înăuntrul lui pe Duhul Sfânt. Dar trebuie să deţină şi cultura locului în care se găseşte. Atunci se poate dărui celorlalţi.

La a Doua Venire a lui Hristos, drepţii vor fi foarte uimiţi, însă şi păcătoşii vor fi uimiţi. Primii, pentru că nu se aşteptau să fie mântuiţi, iar ceilalţi, că nu se aşteptau să fie osândiţi.

Descoperirea lui Dumnezeu nu este în vedenii, ci în înrâurirea dumnezeiescului har, care se manifestă gradual, treptat.

Cel căsătorit, atunci când nu preţuieşte şi nu lucrează fecioria duhului (curăţia inimii), nu trăieşte bine nici ca om căsătorit, deoarece viaţa în căsătorie se hrăneşte din această curăţie a inimii.

A trăi creştineşte este cu neputinţă. Creştineşte se poate doar muri!

Naiv este cel ce crede că va putea străbate calea, urmând lui Hristos, fără lacrimi.

Prin plâns fierbinte se curăţă mintea noastră de chipuri pătimaşe. Printr-însul se pogoară în sufletul nostru bărbăţia cea duhovnicească şi omul se pune mai presus de înspăimântări şi de frici. Cu cât mai adânc plânsul nostru de pocăinţă, cu atât mai temeinic ne slobozim de un întreg şir de nevoi aparent fireşti, de astfel de patimi nimicitoare precum mândria şi mânia. Înlăuntru se sălăşluieşte bucuria, până atunci necunoscută, a slobozeniei.

Smerenia este acea calitate a iubirii dumnezeieşti care se dă celui iubit, fără întoarcere asupră-şi.

Pentru un smerit purtător al iubirii, e preferabil să fii ucis decât să ucizi.

Nu este nimic mai sfânt, mai înţelept, mai minunat contemplării, decât Hristos.

Vorbind cu voi, să ştiţi că nimic altceva nu pretind, fără numai a vă împărtăşi bătaia inimii.

Plânsul duhovnicesc, prin firea sa, este cu totul altul decât plânsul sufletesc. El ţine de o neîntreruptă gândire la Dumnezeu şi de o dureroasă întristare pentru despărţirea de El. Plânsul sufletesc, pătimaş, ucide trupul, îi stinge vioiciunea, atunci când cel duhovnicesc curăţă omul de patimi purtătoare de moarte şi prin aceasta îl învie pe de-a-ntregul.

Părintele Sofronie Saharov

A fost ucenicul şi biograful Sf. Siluan Athonitul, precum şi cel ce a compilat şi îngrijit scrierile Sf. Siluan; aîntemeiat Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Tolleshunt Knights, Maldon, Essex, Anglia. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 11 iulie.

Părintele Sofronie Saharov s-a născut pe 30 septembrie 1896, în Moscova, Rusia. Părintele Sofronie a trăit mai mulți ani în Sfântul Munte Athos și a trecut la cele veșnice în ziua de 11 iulie 1993, la vârsta de 97 de ani, în Mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, din localitatea Tolleshunt Knights, aflată în apropiere de orașul Maldon, în regiunea Essex, Anglia. Monah, pustnic, preot, duhovnic, părinte duhovnicesc, întemeietor de mânăstire, iconograf, autor liturgic, scriitor, epistolar, misionar, darurile părintelui Sofronie au fost nenumărate.
Arhimandritul Sofronie a fost ucenicul Sfântului Siluan Athonitul, precum și biograful și cel care a coordonat tipărirea cuvintelor acestuia. La rândul său, Cuviosul Sofronie a fost părintele duhovnicesc al părintelui Rafail Noica. Prin aceasta se întărește înca o dată faptul că viatț bineplacută lui Dumnezeu se moștenește și se transmite mai departe, din părinte, în ucenic. Având un deosebit talent artistic, Serghie a studiat la Academia de Arte între 1915 şi 1917, iar apoi la Şcoala moscovită de Pictură, Sculptură şi Arhitectură între 1920 şi 1921. Serghei întrebuinţa arta ca pe un mijloc „cvasi-mistic” de „descoperire a vecinicei frumuseţi”, „trecând dincolo de realitatea prezentă… în noi zări ale fiinţării”. Mai târziu, acest lucru îl va ajuta să deosebească între lumina minţii omeneşti şi Lumina cea Nezidită a lui Dumnezeu.
În această perioadă, a studiilor de la Şcoala din Moscova, Serghei vede concentrarea Creştinismului pe dragostea personală ca fiind ceva inevitabil mărginit; cade din Ortodoxia tinereţii sale şi se afundă în mistica religiilor indiene, bazată pe Absolutul impersonal. În 1921, Serghei părăseşte Rusia: în parte, pentru a-şi urma cariera artistică în Europa Apuseană, în parte din pricină că nu era marxist. După ce, iniţial, merge în Italia, se duce la Berlin şi, în cele din urmă, se stabileşte la Paris, în 1922.

Paris

• 1922: Soseşte la Paris. Expoziţii de artă care atrag atenţia presei franceze.

Se simte frustrat de neputinţa artei de a exprima curăţia.

Vede cunoaşterea raţională ca fiind neputincioasă de a da un răspuns la cea mai mare întrebare, problema morţii.

• 1924: Dându-şi seama că porunca lui Hristos de a-L iubi deplin pe Dumnezeu nu era psihologică ci ontologică,
  

  

  fiind singura cale de a te apropia de Dumnezeu, şi că nevoia dragostei de a fi personală, Serghei se întoarce la Creştinism în Sâmbăta Mare. Experiază Lumina Nezidită (cu o putere nemaiîntâlnită până la sfârşitul vieţii sale) şi se distanţează de arta sa.

La Institutul Teologic Ortodox Sf. Serghie acesta debutează. Serghei este printre cei dintâi studenţi. Îi are ca profesori pe Pr. Serghei Bulgakov şi Nikolai Berdiaev; deşi amândoi l-au influenţat pe Serghei, problemele fiecăruia (sofiologia şi respectiv anti-ascetismul) au limitat influenţa avută asupra lui Serghei.

• 1925: Găsind nemulţumitor studiul formal al teologiei, Serghei părăseşte Institutul şi Parisul pentru Muntele Athos.
• 

Paris, din nou

• 1947: Împrejurările (poate şi pentru a publica scrierile Sf. Siluan, poate şi pentru a-şi încheia studiile teologice, poate şi din pricina sănătăţii şubrezite, poate şi din pricina greutăţilor avute în Athos ca ne-grec după al Doilea Război Mondial) l-au silit pe Stareţul Sofronie să se mute la Paris. Balfour îl ajută să primească un paşaport.

Facultatea Sf. Serghie îi îngăduie Stareţului Sofronie să participe la toate cursurile, potrivit nevoilor sale; însă, la sosire, acest lucru este împiedicat de stăruinţele facultăţii asupra Stareţului Sofronie de a-l face să tăgăduiască, fie şi prin tăcere, existenţa harului în Patriarhia Moscovei, lucru pe care refuză să-l facă.

Stareţul Sofronie se stabileşte la Casa Rusească, un azil de bătrâni din St. Genevieve-des-Bois, ajutându-l pe preotul de acolo şi fiind duhovnic. Suferă o operaţie majoră de ulcer la stomac.

• 1948: Stareţul Sofronie publică o primă ediţie şapirografiată a Stareţului Siluan. În ea, Stareţul Sofronie trasează principiile teologiei Sf. Siluan, şi explică multe concepte fundamentale (rugăciunea pentru lumea întreagă, părăsirea de Dumnezeu şi ideea legăturii existente între toţi oamenii).
• 1950: Stareţul Sofronie lucrează împreună cu Vladimir Losski la Messager de l’Exarchat du Patriarche Russe en

  

  Europe Occidentale până în 1957. Losski îi influenţează gândirea Stareţului Sofronie asupra multor probleme contemporane şi completează lucrările Stareţului Sofronie asupra teologiei Treimice şi aplicarea ei la Biserică şi omenire; Losski, însă, nu vorbea despre o fire omenească îndumnezeită, nici despre conceptul părăsirii de Dumnezeu într-un mod pozitiv, aşa cum a făcut-o Stareţul Sofronie.

• 1952: Stareţul Sofronie publică o a doua ediţie a Stareţului Siluan. Această carte i-a făcut vestiţi pe Sfântul Siluan şi pe Stareţul Sofronie, şi include o introducere teologică la scrierile Sf. Siluan, din pricina afirmaţiei lui
• Losski că nu găsise nici o valoare teologică în scrierile Sfântului.

Essex, Anglia

• 
• 1958: Mai multe persoane se adună în jurul Stareţului Sofronie, trăind lângă el şi căutând viaţa monahală. Este vizitată o proprietate din Tolleshunt Knights, Maldon, Essex, Anglia.
• 1959: Se alcătuieşte obştea de la Sf. Ioan Botezătorul, sub Mitropolitul Antonie (Bloom) al Surojului. Mănăstirea cuprinde monahi bărbaţi şi femei, în număr de şase.
• 1965: Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, cu binecuvântarea Patriarhului Alexie, trece sub omoforul Patriarhia
• 
• Ecumenică. Mai apoi, Patriarhia Ecumenică va înălţa mănăstirea la rangul de stavropighie.
• 1973: Publicarea unei traduceri mai complete a Monk of Mt. Athos (viaţa Sf. Siluan).
• 1975: Publicarea Wisdom of Mt. Athos (scrierile Sf. Siluan).
• 1977: His Life is Mine este publicată.
• 1985: We Shall See Him As He Is (Vom vedea pe Dumnezeu precum este) este publicată, stârnind reacţii
• 
• amestecate: Apusului i-a plăcut în general cartea, ruşii în general au criticat-o. Unele critici au fost atât de aspre, încât acestea, împreună cu starea de boală, l-au descurajat pe Stareţul Sofronie de la a mai scrie alte cărţi.
• 1987: Patriarhia Ecumenică îl proslăveşte pe Sf. Siluan Athonitul.

În anul 1930 a fost hirotonit diacon, de către Sfântul Nicolae Velimirovici, episcopul Ohridei și al Jicei. Între anii 1932-1946, părintele Sofronie a întreținut o corespondență bogată cu părintele David Balfour, un romano-catolic convertit la Ortodoxie. În aceste scrisori sunt prezentate amplu deosebirile dintre gândirea creștină răsăriteană și cea apuseană.

În data de 24 septembrie 1938, Cuviosul Siluan a trecut la cele veșnice. Urmând îndemnul părintelui său duhovnicesc, părintele Sofronie a ieșit din Mânăstirea Sfântul Pantelimon și s-a îndreptat spre pustia Sfântului Munte. După ce a stat o vreme în Karulia, părintele Sofronie s-a așezat într-o peșteră aflată lângă Mânăstirea Sfântul Pavel.

Din pricina greutăților iscate de al Doilea Război Mondial, precum și datorită îndelungatelor asceze și a rugăciunilor de toată vremea, părintele Sofronie s-a îmbolnăvit.

Întâmplări de la adormirea sa şi ulterioare

Mănăstirea a fost înştiinţată că singura posibilitate de a îngropa persoane pe pământurile ei era de a construi o criptă subterană; au început lucrările la aceasta, Stareţul Sofronie spunând că nu va muri până ce mormântul nu va fi gata. Apoi, spunându-i-se că data preconizată de încheiere a lucrărilor este 12 Iulie, Stareţul Sofronie a zis: „sunt gata”. În data de 11, Stareţul Sofronie a murit; pe 14 a avut loc înmormântarea, la care au luat parte monahi din întreaga lume. Atunci când Păr. Sofronie a murit, în mănăstire erau 25 de monahi, număr care a rămas neschimbat de atunci.

Maica Elisaveta, monahia cea mai în vârstă, a murit la scurtă vreme, pe data de 14. Acest lucru s-a petrecut potrivit cuvintelor Stareţului Sofronie, că el va muri cel dintâi, iar ea va muri după scurtă vreme.

On Prayer (Despre rugăciune), o carte cuprinzând scrieri ale Stareţului Sofronie legate de rugăciune – îndeosebi Rugăciunea lui Iisus – a fost publicată postum.

Surse:
crestinortodox.ro
ro.orthodoxwiki.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com