Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Un popor ignorant este instrumentul orb al distrugerii sale.

Un popor ignorant este instrumentul orb al distrugerii sale.

Este mai greu să eliberezi o națiune de servitute decât să înrobești o națiune liberă.

Națiunile vor merge spre vârful măreției lor în același ritm cu educația lor. Națiunile vor urca dacă educația lor se va dezvolta; ele vor regresa dacă educația lipsește. Națiunile vor cădea și se vor scufunda în întuneric dacă educația va fi coruptă sau complet abandonată.

Să ne unim şi vom fi invincibili!

Şahul este un joc util şi onest, indispensabil în educarea celor tineri.

Arta de a câştiga se deprinde din eşecuri.

Cei trei mari naivi de pe Pământ au fost: Iisus Hristos, Don Quijote şi eu.

Arta de a învinge o învăţăm din înfrângeri.

Continuarea autorității a demonstrat frecvent înlăturarea guvernelor democratice. Alegerile repetate sunt esențiale pentru sistemul guvernelor populare, pentru că nu există nimic atât de periculos încât să sufere puterea de a fi încredințată de multă vreme unui cetățean. Oamenii se obișnuiesc cu ascultarea față de el, el se obișnuiește să poruncească, urmând uzurparea și tirania.

Fugiți de țara unde un singur om deține toată puterea: este o națiune de sclavi.

Poporul care iubește libertatea va fi la final liber.

Nu comparați forțele voastre cu cele ale inamicului. Spiritul nu poate fi comparat cu materia. Sunteți ființe umane, ei sunt niște animale. Voi sunteți liberi, ei sunt sclavi.

Columbieni! Ultima mea dorință este pentru fericirea patriei. Dacă moartea mea va contribui la sfârșitul fanatismului și consolidarea unirii, voi coborî în pace în mormântul meu.

În unitatea națiunilor noastre se află viitorul glorios al popoarelor noastre.

Ignoranța oamenilor îi determină să comită greșeli împotriva fericirii lor.

Prima datorie a unui guvern este să ofere educație poporului său.

Dumnezeu garantează victorie perseverenței.

Cel care servește o revoluție, brăzdează marea.

Moralitatea și lumina sunt primele noastre necesități.

Dintre sistemele populare și reprezentative de guvernare nu aprob sistemul federal: este prea perfect; și necesită virtuți și talente politice mult superioare față de ale noastre.

Să se întărească întregul sistem de guvernare și să se întărească echilibrul puterii astfel încât să fie permanent și incapabil să se destrame din cauza propriei sale subțirimi.

Este posibil ca un popor nou emancipat să se poată ridica la înălțimea libertății și, spre deosebire de Icarus, nici aripile sale nu se topesc, nici nu cad într-un abis? O astfel de minune este de neconceput și fără precedent. Nu există o probabilitate rezonabilă de a ne susține speranțele.

Simón Bolívar

Fiu al unui aristocrat venezuelan de origine spaniolă, s-a născut într-o familie bogată şi nobilă. După moartea tatălui, când băiatul avea doar trei ani, şi a mamei, şase ani mai târziu, unchiul lui i-a administrat moştenirea şi i-a pus la dispoziţie profesori privaţi. La 16 ani, a fost trimis în Europa pentru a-şi desăvârşi educaţia.
Simón Jose Bolívar Antonio de la Santisima Trinidad, copilul lui don Juan Vicente Bolívar (1726 – 1786), colonel de armată și al donei Maria Conception Palacios, s-a născut în Caracas la 24 iulie 1783, fiind cel ce va duce mai departe neamul întemeiat de primul Bolívar venit în Lumea Nouă în 1590.
Simón Jose Bolívar a moștenit o avere însemnată de plantații de trestie de zahăr, case, ferme, moșii și sclavi, avere strânsă de strămoșii săi care toți au fost venezueleni influenți în corpul de funcționari ai monarhiei spaniole. La nașterea sa, tatăl său avea vârsta de 47 ani de ani. Simón Jose Bolívar era băiatul cel mai mic și toți i se supuneau, dar la vârsta de 3 ani își va pierde tatăl iar la 10 mama, amândoi secerați de TBC.
În 1804, când Napoleon se apropia de apogeul carierei, Bolívar a revenit în Europa. La Paris s-a întâlnit cu unul dintre foştii săi profesori din copilărie, Simón Rodríguez, care l-a instruit în operele gânditorilor raţionalişti europeni, printre care Locke, Hobbes, Buffon, d’Alembert şi Helvetius, dar şi Voltaire, Montesquieu şi Rousseau. În imaginaţia lui Bolívar a încolţit ideea independenţei Americii hispanice şi, în timpul unei călătorii la Roma, pe când se afla pe înălţimile Monte Sacro, a jurat să-şi elibereze ţara.
În 1807 s-a întors în Venezuela prin Statele Unite, vizitând şi oraşele din est.
Până la 10 ani a fost răsfățat și iubit cu pasiune; mama lui considerând că o asemenea avere nu-l obliga pe Simón să aibă prea multe cunoștințe de gramatică ori matematică, îi angajează un profesor – Simón Rodriguez care caută să-i stimuleze aptitudinile, înclinațiile sau dorințele lui firești după metoda filozofului francez Jean Jacques Rousseau. Singurele cărți pe care le-a predat elevului său au fost Robinson Crusoe de Daniel Defoe și Viețile paralele ale lui Plutarh.
După moartea mamei, se termină copilăria prințului creol: surorile lui Juana și Maria Antonia se căsătoriseră cu un an înainte, bunicul Feliciano Palacios murise tot atunci, iar el și fratele său mai mare rămân în grija mătușii Josefa și a unchiului Pedro Palacios. Șocat de dispariția iubitei mame, copilul cade în tristețe și slăbește; pentru a micșora șocul pierderii, tutorii îl trimit cu profesorul său la țară, la moșia San Mateo în valea Araqua. Va rămâne aici până la 15 ani; copilul răsfățat devine un tânăr bărbat cu inteligența ascuțită, fire bună, sensibil și cu simțul dreptății, modest, simplu, intuitiv și meditativ. Se pare că tocmai acești ani petrecuți în natură au împiedicat bacilul T.B.C. să-l ucidă înainte de a ajunge la pubertate.
Conștienți că în ciuda averii sale, Simón nu era decât un sălbatic, necunoscător al ortografiei, preceptelor filozofice ale lumii de rangul său și bunelor maniere, dar era un Bolívar, unchii săi Esteban și Pedro Palacios îl cheamă la ei în Madrid. Pleacă spre târziu și locuiește în casa unchilor săi care-l introduc în cercul aristocraților creoli. În contact cu viața de Curte, prințul creol înțelege carențele sale educative și cere ajutorul marchizului de Ustariz, om cult originar din Caracas, care-i dezvăluie operele lui Homer, Vergiliu, Horațiu, Dante, Cervantes.
Simón Bolívar devine un autodidact ce studiază gramatica, filozofia, citește poezie și învață să respecte conveniențele sociale și să scrie fără greșeli de ortografie. În trepidantul ritm al vieții madrilene, la 17 ani, se îndrăgostește de Maria Teresa Josefa Antonia Jaquina Rodriguez del Toro y Alaysa, fata unui bogat venezuelean. Timp de 20 luni idila lor romantică devine serioasă și pe 30 noiembrie 1800, Simón Bolívar cere consimțământul și autorizația pentru a se căsători.
După luni de așteptare, în mai 1802 Simón și Teresa se căsătoresc la Madrid, apoi pleacă împreună la Caracas și San Mateo. Fericirea de cuplu durează doar până în 23 ianuarie 1803, când Teresa moare de friguri.
Văduv la 20 ani și stăpân al unei imense averi, Simón Bolívar jură să nu se mai însoare niciodată, ce va și face și se întoarce la Madrid. Mai târziu, va spune că moartea Teresei a fost cea care l-a transformat din bogatul latifundiar în generalul Bolívar.
După ce durerea s-a alinat, bărbatul din el iese la iveală: se duce la Paris și, în saloanele aristocrației cunoaște pe Fanny de Villars, soția unui colonel ,careia ii va deveni amant. Tot aici cunoaște și are lungi discuții cu madame de Staël, madame de Recamier, fizicianul Gay-Lussac, geograful Alexander Humboldt, botanistul Aimé Bonpland. Este la Paris și primește invitația de a asista la încoronarea lui Napoleon, dar nefiind de acord cu transformarea acestuia din revoluționar în Cezar, refuză să ia parte.
Educația primită de Bolívar la San Mateo și Madrid conturează clar modul de gândire al Liberatorului.
Indieni, mulatri, metiși, creoli, negri, sclavi ori liberi, pentru Simón Bolívar sunt toți locuitori egali ai Venezuelei. Nu acceptă ideea de sclavie și chiar și-a eliberat pe ai lui când împrejurările i-au permis. Dorea independență și emancipare pentru statele sud americane pe care le vedea prospere într-o federație sub conducerea unui singur om, dar nu voia sa fie el acela. Urăște ideea aducerii unui “rege al Americii”. Admira geniul lui Napoleon și ideile lui militare, dar a fost dezgustat de pretenția lui de fi împărat și de modul tiran în care guverna în Franța și în Imperiul Francez.
Când se întoarce la Caracas, în iulie 1807 bărbatul de 24 de ani nutrește dorința de a rupe lanțurile stăpânirii spaniole, aprobând părerile baronului german că America spaniolă este coaptă pentru a fi liberă; are însă nevoie de un mare bărbat care să înceapă opera. Când Francisco de Miranda pornește în 1806 din New York expediția de eliberare a Venezuelei, crede că acesta este “marele bărbat” dar se înșală; expediția eșuează.
Condițiile politice din Europa au avut repercusiuni asupra statelor din America, iar valul stârnit de Napoleon a generat și dorința de eliberare a coloniilor ca Bătălia de la Ayacucho.

Venezuela era în fierbere. În martie 1811, la Caracas s-a întrunit un congres naţional pentru a elabora o constituţie. După lungi deliberări, la 5 iulie 1811 a fost proclamată independenţa Venezuelei. Bolívar a intrat în armata tinerei republici şi i s-a încredinţat Puerto Cabello, un port vital pentru Venezuela. În urma trădării unui ofiţer, fortăreaţa a fost deschisă forţelor spaniole, iar Miranda, dictator şi comandant suprem, a început negocierile cu comandantul spaniol. A fost semnat un armistiţiu (iulie 1812) care a lăsat întreaga ţară la mila Spaniei. Miranda a fost predat soldaţilor spanioli – după ce Bolívar şi ceilalţi, care-l considerau un trădător, l-au împiedicat să fugă din Venezuela – şi şi-a petrecut restul vieţii în închisorile spaniole.

Hotărât să continue lupta, Bolívar a obţinut permisiunea de a părăsi ţara şi a mers la Cartagena, în Noua Granada (Columbia de azi). Acolo şi-a publicat prima din marile sale declaraţii politice – Manifestul de la Cartagena(El Manifiesto de Cartagena) – în care a atribuit căderea Primei Republici lipsei unui guvern puternic şi a făcut apel la un efort revoluţionar unit pentru a distruge puterea Spaniei în America. Cu sprijinul patrioţilor din Noua Granada, Bolívar a condus o forţă expediţionară pentru a recuceri Venezuela. Într-o campanie rapidă şi dură, i-a învins pe regalişti în şase bătălii pe muchie de cuţit, iar la 6 august 1813 a intrat în Caracas. A primit titlul de Eliberator şi a instaurat dictatura politică, însă războiul de independenţă era abia la început.
În 1814, Bolívar a fost înfrânt din nou de spanioli, care îi transformaseră pe aşa-zişii llaneros(văcari) conduşi de José Tomás Boves într-o cavalerie nedisciplinată, dar foarte sălbatică şi eficientă, căreia Bolívar nu a reuşit să-i facă faţă. Boves s-a purtat atroce cu patrioţii creoli, iar momentul în care a cucerit Caracasul şi alte oraşe principale a pus capăt celei de-a doua republici venezuelene.
Foarte aproape de a avea aceeaşi soartă ca Miranda, Bolívar a fugit în Noua Granada, apoi în Jamaica. În exil, Bolívar a scris cel mai important document al carierei sale – Scrisoare din Jamaica(La Carta de Jamaica) în care a schiţat o panoramă grandioasă, din Chile şi Argentina până în Mexic. „Legăturile”, scria Bolívar, „care ne-au unit cu Spania au fost retezate”.
A propus înfiinţarea unor republici constituţionale în toată America hispanică, iar pentru fostul viceregat al Noii Granade şi-a imaginat un guvern construit după modelul celui din Marea Britanie, cu o Cameră superioară ereditară, o Cameră inferioară aleasă şi un preşedinte pe viaţă. Ultima prevedere, asupra căreia Bolívar a insistat de-a lungul întregii cariere, reprezenta cea mai îndoielnică idee a gândirii sale politice.
La sfârşitul anului 1821, Ecuadorul era eliberat. În acea campanie, Bolívar a fost ajutat de cel mai strălucit ofiţer al său, Antonio José de Sucre. În timp ce Bolívar a atras armata spaniolă în munţii care apărau accesul nordic către Quito, capitala Ecuadorului, Sucre a mers de pe coasta Pacificului către interior. La 24 mai 1822, la Pichincha, a obţinut victoria care a eliberat Ecuadorul de sub stăpânire spaniolă. În ziua următoare, capitala a căzut, iar la 16 iunie Bolívar şi-a unit armatele cu cele ale lui Sucre.
În Quito, Eliberatorul (în spaniolă: El Libertador) a întâlnit-o pe cea care avea să devină pasiunea vieţii lui, Manuela Saenz, o revoluţionară înflăcărată, care şi-a recunoscut deschis dragostea pentru Bolívar şi l-a însoţit întâi în Perú, apoi în palatul prezidenţial de la Bogota.
Teritoriul Gran Colombia – Columbia, Venezuela, Ecuador şi Panama de azi – fusese recuperat în totalitate, iar noul guvern era recunoscut de SUA. Doar Peru şi Peru Superior rămăseseră în mâinile armatelor spaniole. Problema peruviană i-a unit pe Bolívar şi pe revoluţionarul argentinian José de San Martín. San Martin făcuse în partea sudică a continentului ceea ce Bolívar realizase în nord. Mai mult, intrase în Lima şi proclamase independenţa statului Peru. Însă forţele spaniole se retrăseseră în ţinuturile înalte, iar San Martin, care nu le-a putut urma, a hotărât să se consulte cu Bolívar. La 26 iulie 1822, cei doi s-au întâlnit în oraşul portuar Guayaquil, în Ecuador (Conferinţa de la Guayaquil).
În sfârşit, calea către realizarea celei mai mari ambiţii a lui Bolivar era deschisă. În septembrie 1823 el a intrat în Lima. Armata spaniolă ocupa munţii de la est de oraş şi se considera imposibil de atacat. Bolivar a adunat sistematic trupe, cai, măgari şi muniţie pentru a alcătui o armată, iar în 1824 s-a mutat din capitala temporară de la Trujillo şi a început urcuşul pe masivul muntos. Prima bătălie importantă a avut loc la Junin, iar Bolivar a câştigat-o cu uşurinţă şi i-a încredinţat restul campaniei comandantului său de stat major, Sucre. La 9 decembrie 1824, viceregele spaniol a pierdut Bătălia de la Ayacucho în faţa lui Sucre şi s-a predat împreună cu întreaga armată.
Bolivar devenise preşedintele Gran Colombia şi dictator al Peru. Doar o mică regiune a continentului – Peru Superior – se afla încă sub controlul forţelor regaliste. Eliberarea acestei regiuni i-a revenit lui Sucre, care, în aprilie 1825, a raportat că misiunea fusese îndeplinită.
Noua naţiune a ales să îşi ia numele de Bolivia, după cel al Eliberatorului. Pentru acest copil al geniului său, Bolivar a elaborat o constituţie care i-a scos încă o dată în evidenţă înclinaţiile autoritare: a impus o preşedinţie pe viaţă, un corp legislativ alcătuit din trei camere şi alegeri foarte restrictive.
Bolivar era devotat propriei sale creaţii, însă, ca instrument de reformă socială, constituţia lui s-a dovedit un eşec. Bolivar ajunsese în punctul culminant al carierei. Puterea lui se întindea de la Caraibe până la graniţa argentiniano-boliviană. Trecuse peste o boală gravă, care, în timpul şederii în Peru, îl transformase într-un invalid timp de luni întregi.
Bolivar şi-a dat seama că propria sa existenţă reprezenta un pericol pentru pacea internă şi externă a naţiunilor care îi datorau independenţa, iar la 8 mai 1830 a părăsit Bogota, plănuind să se refugieze în Europa. Când a ajuns pe coasta Atlanticului, a aflat că Sucre, pe care îl instruise pentru a-i fi succesor, fusese asasinat. Durerea lui Bolivar a fost fără margini. Excursia în Europa a fost anulată şi, acceptând invitaţia unui admirator spaniol, Bolivar a mers la moşia acestuia de lângă Santa Marta. Ironia a făcut ca viaţa lui să se sfârşească în casa unui spaniol. Aici, către sfârşitul anului 1830, a murit de tuberculoză.

Surse:
ro.wikipedia.org
istoriiregasite.ro
azquotes.com
youtube.com

 

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Oul lui Columb (în italiană, “Uovo di Colombo”) este o expresie care …
Corespondenta la redactie