Secolul XIX a fost un moment fără precedent în consolidarea Europei. „Statele” și „națiunile” de azi – idei și realități – acolo își au originile. Iar . A răspuns conceptelor vremii și le-a îndeplinit, prin crearea României.

Unirea Principatelor Române (cunoscută și sub numele de „Mica Unire”) a avut loc la 24 ianuarie 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate – la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească.

Întâlnirea istorică în urma căreia Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Țării Românești și în care s-a decis Mica Unire a avut loc la Hotel Concordia din București, astăzi situat pe strada Smârdan, numărul 39.

Realizată sub semnul ideilor Revoluţiei paşoptiste, Unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti a reprezentat un obiectiv comun îndeplinit al elitei de pe ambele maluri ale Milcovului. Debutul anului 1859 avea să aducă împlinirea idealului românilor de la sud şi est de Carpaţi.

Unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
Ideea de unire a Moldovei cu Țara Românească a apărut încă de la finalul războiului Crimeii (1853 – 1856), tema fiind avansată în discuțiile care au avut loc atât în cele două principate, cât și pe plan internațional.
Alexandru Ioan Cuza se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti.

Colonelul Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Unite a fost nu doar o personalitate istorică unificatoare, dar şi, la fel de important, una reformatoare. Reformele lui Cuza au vizat sistemul politic, sistemul sanitar, instituţia Poştei, armata, Biserica, învăţământul, justiţia, fiscalitatea, serviciul vamal etc. Tot în timpul domniei lui Cuza au fost înfiinţate primele două universităţi româneşti: la Iaşi, în 1860 şi la Bucureşti, în 1864.