Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Viaţa trece, nu lăsa să-ţi scape fericirea ce-ţi iese în cale, bucură-te de ea.Fericirea o atingi arareori, dar merită să alergi după ea toată viaţa.

Viaţa trece, nu lăsa să-ţi scape fericirea ce-ţi iese în cale, bucură-te de ea.

La adevăr am ţinut. Dar pe unde-o fi umblând? Peste tot numai ipocrizie sau cel puţin şarlatanie, până şi la cei mai virtuoşi, ba chiar şi la cei mai mari.

Există oameni care, mânați de dorința de a cunoaște totul, uită să iubească.

Pentru a aprecia pasiunea unui om, ar trebui să cunoaştem ce preţ au pentru el toate lucrurile pe care le sacrifică pasiunii sale.

Dragostea pornită din cap este, fără dar şi poate, mai plină de înţelepciune decât cea izvorâtă din inimă, dar n-are decât clipe de înflăcărare; ea se cunoaşte prea bine, se cercetează neîncetat; în loc să zăpăcească mintea, e clădită numai pe raţiune.

Aproape toate nefericirile vieţii ne vin de la ideile greşite pe care le avem despre ceea ce ni se întâmplă. A cunoaşte profund oamenii, a judeca în mod judicios evenimentele înseamnă aşadar a face un pas important spre fericire.

Asta e treaba cu femeile; ceva e mereu defect la maşinăriile astea complicate.

Cel mai rău lucru la puşcărie e că nu poţi încuia tu uşa.

Din ce nimicuri efemere îşi ţese dragostea fericirea!

Pretutindeni meritul simplu şi modest a fost părăsit pentru ceea ce străluceşte.

Pasiunea este tot ce poate fi mai interesant pentru ca in ea totul este neprevazut, iar purtatorul ii e victima.

Femeia e ca jambonul; e mai bună dacă are puţină grăsime.

Să iubeşti înseamnă să doreşti, să vezi, să atingi, să simţi, cu toate simţurile deodată.

Curăţia sufletească, lipsa oricărui simţământ de ură prelungesc, fără doar şi poate, durata tinereţii.

Ori faci avere în lumea aceasta, ori în cealaltă; cale de mijloc nu există.

Un gram de pasiune întăreşte spiritul; prea multă îl înnăbuşă.

În Franţa, bărbaţii care şi-au pierdut nevestele sunt trişti; văduvele, dimpotrivă, sunt vesele şi fericite.

Cine ar fi crezut că o să-mi placă să lăcrimez! Că-l voi iubi pe cel ce îmi va dovedi că nu sunt decât un prost!

Fericirea o atingi arareori, dar merită să alergi după ea toată viaţa.

Trebuie să recunoşti că bărbaţii sunt prea aspri.

Numai minţile strălucite îşi pot permite stilul simplu.

Ce iubire e asta dacă te face să caşti?…

Îi admir frumuseţea, dar mă tem de inteligenţă.

În viaţă, pasiunile sunt nişte accidente, dar ele se întâlnesc numai la spiritele superioare.

Atât de mare este efectul graţiei desăvârşite, atunci când e firească unei femei şi mai ales când fiinţa pe care o împodobeşte nu se gândeşte dinadins să fie graţioasă.

Să muncim, căci munca este mama plăcerii; dar să nu ne întristăm niciodată. Să ne gândim serios înainte de a lua o hotărâre, dar, odată hotărâţi, să nu ne răzgândim. Cu perseverenţă învingem totul.

Diavolul nu-şi pierde niciodată din însuşiri.

Perversitate de femeie! Ce plăcere, ce instinct le împinge să ne înşele?

Din laşitate, nu din lipsă de pricepere nu citim în inimile noastre.

În acest deşert de egoism care se numeşte viaţă, fiecare se gândeşte la sine.

Stendhal

Nu a fost agreat de contemporanii săi (Chateaubriand, Hugo), iluştri reprezentanţi ai romantismului. Târziu, după Stendhal 1câteva generaţii, când dorinţa i s-a împlinit („Nu preţuiesc decât să fiu retipărit în 1900”), este inclus şi el în valoroasa pleiadă a scriitorilor secolului XIX. Îndrăgostit de Italia, de muzica italiană, a fost mai întâi cronicar muzical (la ziarul „Jurnal” din Paris). Mulţi ani a scris şi cronică plastică sau lucrări de istorie, biografii (Viaţa lui Rossini), eseuri (celebrul De l’Amour, 1822). A publicat, de asemenea, note de călătorie (Roma, Neapole, Florenţa) şi studiul Racine şi Shakespeare, în care unii istorici literari au văzut un adevărat manifest al Romantismului.
Marie Henri Beyle (zis Stendhal) se naşte la 23 ianuarie 1783, în Grenoble, Franţa, într-o familie burgheză, ale cărei convingeri regaliste şi catolice vor constitui pentru el foarte curând un prilej de revoltă. În şcoală se distinge ca foarte bun matematician, dar nu urmează politehnica. Devine ofiţer în campania dusă de generalul Bonaparte în Italia (1800). Odată demisionat din armată, începe să frecventeze saloanele literare din Paris, unde este primit cu răceală, ca un intrus. Din 1806 până în 1814 devine intendent în armata imperială, urmându-l pe Napoleon în campaniile sale din Germania, Austria şi Rusia. După pensionare; se va stabili pentru un timp la Milano (1814-1821), apoi la Paris (1821-1830) şi, în cele din urmă, la Trieste (1830-1831) şi la Civita-Vecchia (1831-1841), în calitate de consul al Franţei.
A dat apoi într-un singur deceniu trei capodopere: Roşu şi negru (1830), Lucien Leuwen (1834-1835), Mănăstirea din Parma (1839). Scrieri cu caracter autobiografic, Viaţa lui Henri Brulard (1835) şi Amintiri egotiste (1832), sunt prefigurări ale spiritului introspectiv şi ale discursului subiectiv caracteristice romanului modern. În aceeaşi linie, prin luciditatea şi sinceritatea sa, un mare interes stârneşte astăzi Jurnalul (1801-1823) lui Stendhal. În ce priveşte cele trei romane, ele sunt expresia unei viziuni despre viaţă fundamentată pe cultul eului individual. Julien Sorel, Fabrice del Dongo, Lucien Leuwen sunt nişte tineri energici şi ambiţioşi, luptând cu prejudecăţile şi obstacolele vieţii pentru a ajunge la fericire. Arivismul şi parvenitismul specific burgheze îi caracterizează. Prin ei Stendhal încearcă să-şi compenseze sau să exorcizeze propriile eşecuri. Adevărul e că în timpul vieţii Stendhal n-a fost deloc un autor iubit. Gloria lui va fi postumă. Moare subit, în urma unui atac de apoplexie, survenit în timpul unui concediu petrecut la Paris, la 22 martie 1842.
Portretul lui StendhalStendhal a gândit o anumită estetică realistă înainte de a o “aplica” în scriitură, realismul său specific provenind din dorința de a crea un roman-oglindă, simplă reflexie a realității sociale și politice a epocii dure pe care o traversa. În Racine și Shakespeare, scriitorul afirmă că datoria artei romantice este de a răspunde gustului și tendinței populare. Realismul lui Stendhal înseamnă în primul rând voința de a prezenta evenimente și fapte care îi interesează pe contemporani (Monarhia din Iulie în Lucien leuwen, Restaurația în Roșu și Negru, înfrângerea și retragerea austriecilor în Mânăstirea din Parma). În schimb, Stendhal este foarte preocupat de a reda sentimentele personajelor centrale cu tot realismul psihologic de care e capabil. El se inspiră din teoriile privind iubirea conținute în tratatul său Despre dragoste, încercând să fie un psiholog riguros. Sentimentul iubirii este descris cu exactitate: naratorul insistă îndelung asupra începutului pasiunii și aventurii care îi urmează: cf. D-na de Rênal – Julien, Julien – Mathilde de la Mole, Lucien Leuwen – D-na de Chasteller, Fabricio – Clélia.

Roșu și Negru și Lucien Leuwen sunt fresce acerbe ale societății sub regimul Restaurației, așa cum indică sub-titlul din Roșu și Negru : «Cronica anului 1830»; Lucien Leuwen este amplul tablou al Monarhiei din Iulie; Mânăstirea din Parma descrie moravurile politice ale monarhiilor italiene din sec.al XIX-lea. Aceste romane au deci o componentă politică nu prin prezența unor lungi reflecții politice (Stendhal refuză un astfel de procedeu comparându-l chiar în romanul Roșu și Negru cu o împușcătură în timpul unui concert) ci prin relatarea faptelor. Componenta politică în romanul Mânăstirea din Parma este mult mai puțin importantă decât în Roșu și Negru sau Lucien Leuwen. Istoria, în schimb, joacă un rol inseparabil de acțiunea romanescă (bătălia de la Waterloo, intrarea trupelor franceze în Milano în 1796).
Roșu și Negru și Mânăstirea din Parma conțin și o critică aprinsă a poziției de inferioritate a femeii în epocă (cf. interpretării feministe a romanelor lui Stendhal de către Simone de Beauvoir în Sexul al doilea). Descrierea moravurilor în opera lui Stendhal nu se vrea niciodată imparțială ci critică: ea nu este motivată de o voință sociologică ci de dorința de a înlătura aparențele înșelătoare și de a arăta «adevărul, crudul adevăr» (deviza primului volum din Roșu și Negru) societății contemporane. În ciuda realismului său, Stendhal nu descrie în detaliu realitatea materială, locurile care servesc de fundal narațiunii; la începutul romanului, comuna Verrieres e descrisă doar pe o pagină, care servește de introducere unei critici aspre a locuitorilor. Nu ne este descris nici hotelul de la Mole (Roșu Stendhal picturași Negru), nici orașul Milano, nici castelul marchizului del Dongo (Mânăstirea din Parma). Descrierea locurilor este “funcțională”, naratorul recurgând la acest procedeu doar în măsura în care este necesar pentru dezvoltarea intrigii: închisoarea lui Fabrice este descrisă în detaliu fiind teatrul principal al acțiunii romanului Mânăstirea din Parma.
Stendhal descrie sumar personajele: nu știm aproape nimic despre ce purta d-na de Rênal, Mathilde sau Julien, cum arătau Lucien Leuwen sau Fabrice, în afară de culoarea părului sau alte câteva detalii ale aspectului personajelor din scurte mențiuni aduse în trecere. Descrierea sumară a realității materiale este una din particularitățile romanului stendhalian. Tema banilor este adeseori abordată doar în relație cu personajele secundare sau detestabile (Dl.de Rênal, marchizul del Dongo): atenția cititorului este canalizată către personajele principale care nu au astfel de preocupări (Fabrice, D-na de Rênal, Lucien Leuwen). Romanul lui Stendhal este “rapid” (potrivit personajelor, care au doar 20 de ani), iar descrierea punctează o pauză în narațiune. O altă limită a realismului lui Stendhal se referă la figura romanescă a eroilor romanelor sale: personajul lui Julien Sorel este inteligent, își urăște profund contemporanii, este nebun de ambiție, Fabrice este exaltat și pasionat, Lucien Leuwen este un tânăr idealist și plin de sine.
Stendhal (pseudonym for HenriOpera lui Stendhal este profund inspirată din propria sa viață, romanele lui constituind o autobiografie ideală a scriitorului. Julien Sorel, Lucien leuwen, Fabrice del Dongo sunt cei care Stendhal ar fi visat să fie. Există trei tipuri de opere autobiografice la Stendhal: pe de o parte, Stendhal a scris timp de ani și ani un ”Jurnal”, conținând evenimentele din viața sa; pe de alta, marile opere autobiografice intitulate Viața lui Henri Brulard și Amintirile unui egoist. Acestea urmăresc aceeași idee ca Jurnalul, dar și ideea Confesiunilor lui Rousseau, aceea a autocunoașterii, dar se deosebesc de Jurnal fiind scrise a posteriori. În sfârșit, autobiografia ia o formă originală la Stendhal: îi plăcea să scrie pe marginea cărților, (sau chiar a romanelor sale, dar de manieră criptică) sau pe obiecte de îmbrăcăminte (de exemplu pe o curea în Viața lui Henri Brulard). Opera autobiografică la Stendhal nu se deosebește atât de scopul urmărit (Rousseau urmărind aceeași idee) decât prin importanța pe care o dobândește, exprimându-se la fel de bine prin romane ca prin autobiografii propriu-zise, și chiar critica de artă la Stendhal ia forma unei autobiografii.

Surse:
crispedia.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.royoutube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 1 =

87 + = 97

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – interregional sau inter-regional, nonvaloare sau non-valoare, …
Corespondenta la redactie