Vremea se schimbă radical din 5 septembrie. Prognoza meteo pentru două săptămâni
Vremea pe 5 septembrie se schimbă dramatic faţă de zilele trecute. Prognoza meteo anunţă ploi şi vijelii în majoritatea covârşitoare a regiunilor, iar temperaturile sunt în scădere.
NOAPTEA DE MARŢI SPRE MIERCURI: Va ploua torenţial în mai multe regiuni, în special în Banat, Crişana, vestul Transilvaniei, Oltenia şi nordul Moldovei. În restul ţării, precipitaţiile vor fi pe suprafeţe restrânse, şi vor fi semnalate spre dimineaţă. Temperaturile pornesc de la 9 – 10 grade în depresiunile intramontane, până la 19 de grade pe litoral.
Vremea va fi instabilă la noi și în capitală pe 5 septembrie. Cerul va fi noros, iar condiţiile de ploaie sunt ridicate, mai ales după-amiaza şi seara. Sunt prognozate ploi torenţiale, ce pot avea caracter de furtună şi care vor fi însoţite de descărcări electrice. Temperatura în schimb va fi la valorile normale ale perioade. Maxima va fi între 26 – 28 de grade, iar minima între 15 – 17 grade.
LA MARE: Atenţie, turişti, vremea este instabilă şi pe litoral şi se răceşte. Sunt anunţate averse şi descărcări electrice, cu intensificări ale vântului în timpul nopţii, dar şi atunci când plouă. Temperaturile maxime vor fi între 23 – 24 de grade, iar cele minime între 18 – 19 grade. Apa mării va avea valori de 23 – 25 de grade.
LA MUNTE: Vremea va fi în ploioasă miercuri în zonele montane. Precipitaţiile vor fi frecvente şi însemnate cantitativ. Condiţii de furtună sunt semnalate şi în unele regiuni din Carpaţi. Temperatura e în scădere în majoritatea zonelor de munte.
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru intervalui 2-15 septembrie, pe regiuni.
MUNTENIA
În primele două zile, vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime de 34 de grade, după care în zilele de 4 și 5 septembrie se va răcori ușor, iar media va scădea spre 30 de grade. Ulterior, în 6 și 7 septembrie, valorile diurne vor crește, în medie, spre 31…32 de grade, apoi vor marca o scădere treptată, spre medii de 26 de grade în perioada 10-15 septembrie, când vor caracteriza un regim apropiat de cel normal. Media minimelor termice se va situa în general la 14…15 grade, exceptând nopțile de după data de 10 septembrie, când aceasta va tinde spre 12 grade. Ploi slabe vor apărea pe spați mici în 4 septembrie, iar în intervalul 8-11 septembrie, temporar, vor fi averse și izolat este posibil să se cumuleze cantități de apă mai însemnate.
LA MUNTE
Regimul termic va marca o scădere ușoară și treptată de-a lungul celor două săptămâni. Prin urmare, media temperaturilor maxime va coborî de la 20…21 de grade, în primele două zile, spre 14…15 grade în perioada 10-15 septembrie, iar temperaturile minime vor ajunge de la valori în medie de 10…12 grade în primele nopții, până la 6 grade spre sfârșitul intervalului. În cea mai mare parte a intervalului, temporar se vor semnala averse și local se vor cumula cantități de apă mai însemnate, în special în perioada 6-12 septembrie.
Pentru celelalte zone, vedeți aici