Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Am intrat într-o perioadă când totul este pentru viaţa materială, foarte puţini se mai gândesc la cea spirituală.

Am intrat într-o perioadă când totul este pentru viaţa materială, foarte puţini se mai gândesc la cea spirituală.

Paradoxul poporului român este că e, deopotrivă, nefericit şi uşuratic.

Nu ne va fi nicicând mai bine, dacă nu ne cunoaştem istoria.

Zâmbetul meu este protejat de această gropiță. Frumusețea te ajută, dar ea trebuie ajutată și de alte lucruri. Trebuie ajutată de frumusețea asta interioară.

Nu prea îmi stătea capul la băieţi… eram îndrăgostită de teatru şi film. Când în sfârşit l-am găsit pe Nicolae al meu, el a fost… şi totul a fost clar şi limpede.

Meseria de actor te expune slavei deşarte. E normal să vrei să ai succes, dar e periculos să ţi se urce la cap. Totuşi, noi aducem multă bucurie oamenilor, care vin la teatru şi pleacă foarte fericiţi, mai ales dacă spectacolul este unul pozitiv, care te luminează. Dacă îţi alegi şi nu joci orice, faci teatru de bună calitate, spre zidirea omului.

Am avut o viaţă ca o poveste, demnă de film aş putea spune. M-am născut în judeţul Bacău, pe Valea Berheciului, într-o zonă mioritică absolut superbă, cu dealuri şi văi.

Toate se rezolvă prin rugă.

Starea de iubire te vindecă. Te vindecă de boli fizice.

Eram aşa de împătimită de teatru că mâncam teatru pe pâine.

Nu ne va fi nicicând mai bine, dacă nu ne cunoaştem istoria.

Am avut o copilărie mai chinuită că am muncit, am trudit, am treierat, dar şi frumoasă pentru c am crescut in mijlocul naturii.

Se pare că atunci când eşti numai tu şi cu Dumnezeu, fără mâncare şi toate grijile astea lumeşti, rugăciunea devine foarte puternică.

Valori sunt, dar sunt ignorate. Şi cu bună ştiinţă sunt ignorate. Uitaţi-vă ce se întâmplă cu teatrul. Este inadmisibil să nu se recunoască faptul că aceea care împinge neamul mai departe, care îl face să se afirme, e cultura.

Sunt ignorate valorile şi, totuşi, omul de cultură nu este cel care iese cu barda în mână să-şi facă dreptate. El ştie să se dea la o parte şi să-şi vadă de viaţa lui spirituală şi altfel, având exemplul românilor care s-au jertfit în închisori, în închisorile în care unii au rezistat, alţii n-au rezistat. Având exemplul lor, ar trebui să fim şi noi altfel. Am devenit blazaţi şi nu e drept, nu e normal, nu e firesc.

Înainte, la IATC-ul meu, erau puţine locuri, se intra foarte greu şi aveam profesori foarte buni. Când terminai patru ani de artă teatrală, ieşeai actor. Acum sunt locuri multe, intră oricine, profesori nu sunt decât nişte colegi de-ai mei care nu s-au afirmat profesional şi care n-au experienţa scândurei şi care ştiu să povestească câte ceva din cărţi, dar atât. Pentru anul I, să zicem că ştiu să se descurce, dar apoi?

Sunt multe lucruri pe care îţi face plăcere să le faci. Eu descopăr acum şi zic, Doamne, dar parcă viaţa e prea scurtă pentru câte sunt de făcut…Când poţi să faci teatru, faci teatru, când nu, faci altceva, în primul rând ca să poţi supravieţui, dar şi ca să ai satisfacţia că eşti bun la ceva, că nu-ţi trece timpul.

Când poţi să faci teatru, faci teatru, când nu, faci altceva, în primul rând ca să poţi supravieţui, dar şi ca să ai satisfacţia că eşti bun la ceva, că nu-ţi trece timpul.

La Şcoala Populară de Artă m-am pregătit timp de doi ani la clasa Mariei Potra, lucru care m-a ajutat enorm. Maria Potra era o actriţă foarte bună, un om erudit, un om cult. Ea mi-a făcut cunoştinţă cu foarte mulţi scriitori, iar exerciţiul de a desţeleni poezia, de a lucra monologul, de a sta singur şi de a lucra a fost pentru mine cea mai grozavă pregătire.

Mama mea semăna cu mama lui Ion Creangă. Ei îi plăcea să muncească pe câmp, dar pentru noi avea alte planuri. Aşa că m-au dat pe mine, dar şi pe sora mea, Cristina, care a ajuns la o altă mătuşă. Spre deosebire de mama noastră, nouă ni s-a dat posibilitatea să alegem, să facem ceea ce visam.

La facultate însă n-am intrat de prima dată, am picat în primul an. Am avut emoţii uriaşe, erau doar cinci locuri pe ţară pentru fete şi cam 30 de persoane pe un loc. 

Mă consider fericită şi privilegiată, pentru că am putut să fac ceea ce am vrut, în timp ce atâţia oameni se duc cu groază la locul de muncă şi au o viaţă atât de monotonă.

E foarte frumos să ai noroc de regizori care te reinventează, te redescoperă. 

Eu inițial m-am numit Giugaru, acesta a fost numele de familie, dar înfiată fiind de mătușa mea, sora tatălui meu, m-am numit Ploae, așa cum se numea soțul ei, papa. A lui a fost și ideea de a pleca de la țară și de a deveni copilul lor. 

Papa se numea Ploae. El provenea din zona Olteniei, dintr-un sat în care mai toți se numeau Ploaie, nume care la început avea un accent înainte de ultima literă. Mai pe urmă el a dispărut și a rămas Ploae, fără i.

Am simțit mereu o permanentă nevoie de a mă exprima.

Dacă reușești să te afirmi, contează foarte mult să rămâi credincios limitelor tale umane, contează să nu te simți urcat pe un piedestal atunci când ai noroc și joci.

Avem un har pentru care trebuie să fim recunoscători și pentru care mulți îl pierd din cauza faptului că se cred buricul pământului. E important să rămâi modest. Modestia e foarte importantă în meseria noastră.

Cotescu era un profesor genial, avea o carismă extraordinară ca actor şi era foarte iubit şi popular. Iar ca profesor era foarte devotat studenţilor.

Mi-a fost ruşine că am primit un premiu de la Ion Iliescu. L-am acuzat răspicat de genocid.

Maria Ploae

A fost Maria Rosetti și Veronica Micle în La răscrucea marilor furtuni (1980, r. Mircea Moldovan), respectiv în Un bulgăre de humă (1989, r. Nicolae Mărgineanu), a fost Cecilia, una dintre iubitele lui Ștefan Luchian în filmul cu același nume datorat lui Nicolae Mărgineanu sau Ioana, o mamă nepregătită pentru dramele vieții cotidiene în Promisiuni, al Elisabetei Bostan (1985). Și a venit maturitatea, cu inevitabilele urme ale vârstei săpate pe chip, dar din care actrița a știut ceea ce nu multora le este la îndemână: să le transforme într-un adevărat blazon, al demnității suferinței în fața adversităților istoriei. Începând cu Și va fi, al lui Valer Jereghi (1991) cu personajul simbolic al Femeii sortite să îndure blestemul Apocalipsei dar să și spere, trecând apoi, după o oarecare pauză, la filmele universului concentraționar ale lui Nicolae Mărgineanu, actrița va fi ceea ce am putea numi o Mater dolorosa în cinematograful nostru.
Pe Maria Ploae am descoperit-o, ca mai noi toți, în Dincolo de pod (1975, r. Mircea Veroiu). Desigur, o mai văzusem în câteva treceri, dintre care ne-o amintim pe orășanca purtătoare a unei spectaculoase pelerine cu glugă din Toamna bobocilor (1974, r. Mircea Moldovan), dar de descoperit, atunci s-a întâmplat, odată cu apariția Sidei, fiica aprigei Mara, întruchipare a purității tulburate de amenințarea unui posibil viitor al constrângerilor, într-o lume a urâtului. Este greu de înțeles cum, la vârsta la care nici cel mai dificil operator nu poate găsi un cusur unui obraz de femeie, cu foarte puține excepții, cineaștii noștri nu au avut în vedere scrierea unor roluri anume pentru Maria Ploae.
O tulburătoare întruchipare a purificării prin suferință, a puterii de a rămâne drept și curat în oroare: Binecuvântată fii, închisoare (2020), Poarta albă (2013), Cardinalul(2019). Mă bucur că o tânără cineastă încă studentă, Lucia Chicoș, de curând selecționată la secțiunea Cinefondation a festivalului de la Cannes cu filmul Contraindicații, a intuit forța dramatică a unui chip atât de frumos liniștit cum este cel al Mariei Ploae.


S-a născut pe 19 februarie 1951 în localitatea Dealu Perjului, din județul Bacău, şi a fost primul copil din cei cinci ai familiei Tache Giugaru şi Victoria Pavelia. Încă de pe la 5-6 ani recita şi cânta prin casă, căci a moştenit talentul mamei sale, care juca diverse roluri pe scena Căminului Cultural, unde venea tot satul să o admire. Părinţii ei s-au gândit la binele ei şi la 12 ani este luată la Bucureşti de sora mamei ei, Elena, şi de soţul acesteia, Ion Ploae, care mai târziu o şi înfiază, numele ei devenind Maria Ploae. Ajunsă la şcoală în Bucureşti, părinţii adoptivi o cresc şi o educă cu multă dragoste şi o fac săiubească teatrul şi poezia.


”M-am născut într-o familie modestă, la ţară, cu cinci copii, dar chiar şi acolo, la grădiniţa aceea modestă la care mergeam, exista o scenă şi, de pe scenuţa de o jumătate de metru, mi-a plăcut să recit poezii, deşi aveam o emoţie teribilă. Am rămas cu această emoţie şi astăzi. Sunt foarte emotivă. În general, actorii sunt foarte emotivi, asta este sensibilitatea cu care ne înzestrează Dumnezeu şi care ne ajută să fim şi tari şi puternici”, povestea Maria Ploae în cadrul unui interviu pentru publicaţia “Mesagerul” din Neamţ.
Maria Ploae se înscrie la Şcoala Populară de Artă, unde urmează cursurile de actorie cu actriţa Maria Potra. În 1972 intră la I.A.T.C A. A absolvit în 1975, la clasa profesorilor Octavian Cotescu și Ovidiu Schumacher. A fost colegă de grupă cu Dan Condurache și Horațiu Mălăele, respectiv de generație cu Vlad Rădescu, Radu Gheorghe, Ion Chelaru, Mircea Constantinescu, Șerban Cellea. ”Am fost o generaţie bună, sigur, erau vremurile acelea, şi cu rele, şi cu bune, din punct de vedere profesional, pentru că intram puţini actori la Institut şi, atunci, sistemul nu era depăşit ca acum, cum se spune astăzi, că din cauza sistemului nu reuşesc studenţii să înveţe mai nimic, pentru că sunt extrem de mulţi. (…)  Pe atunci, elevii luau mult de la profesorii lor”, mărturisea actriţa în acelaşi interviu.

Încă de când era studentă a fost descoperită de Sergiu Nicolaescu, care-i oferă un rol în pelicula “Un Comisar acuză”. În același an a apărut în Frații Jderi, iar publicul urma să fie cucerit de farmecul ei în Toamna bobocilor (1975). După absolvirea facultăţii, în 1975, joacă în “Pintea” şi în “Dumbrava minunată”.
Sălile de cinema s-au umplut la Promisiuni (1985), filmul Elisabetei Bostan pentru care Maria Ploae a câștigat Premiul de interpretare la Costinești. Cinefilii i-au urmărit ascensiunea în filme de Mircea Veroiu, precum Dincolo de pod (1976) sau Mânia (1977), și în cele regizate de Nicolae Mărgineanu, începând cu rolul Veronicăi Micle în pelicula Un bulgăre de humă (1989).


Cel care avea să-i devină partener de viață i-a oferit roluri și în Ștefan Luchian (1981), Undeva în Est (1991), Faimosul Paparazzo (1999), Binecuvântată fii, închisoare (2002), Logodnicii din America (2007) și Cardinalul (2019).

A strălucit în roluri memorabile și a jucat de-a lungul celor patru decenii de carieră în peste 40 de lungmetraje. Acum s-a dedicat teatrului. În paralel cu cele peste 30 de filme în care a fost distribuită, Maria Ploae a interpretat numeroase personaje pe scena Teatrului de Comedie şi a Teatrului Mic din Bucureşti, în spectacole precum: “Să îmbrăcăm pe cei goi” de Luigi Pirandello, “Diavolul şi Bunul Dumnezeu” de J.P.Sartre, “Doi pe un balansoar” de William Gibson, “Nu pot să dorm” de Ion Brad, – “Lewis şi Alice” de Michel Suffrau şi Martine Berteuil, “Fără aprobare” de Petre Ispas, “Piaţeta” de Carlo Goldoni, “Fazanul” de Georges Feydeau, “Sfârşitul Troiei” de Walter Jens, “Biloxi Blues” de Neil Simon. Mai mult de atât, actriţa a susţinut şi recitaluri de poezie, iar un exemplu ar fi Shakespeare: Sonete de la Teatrul Act.

Maria Ploae se căsătoreşte în 1976 cu regizorul Nicolae Mărgineanu şi au împreună trei copii: Ana Margineanu, regizor de teatru şi film, care a lucrat cu mama sa la Teatrul Foarte Mic, Nicolae Margineanu Jr., specializat în Multimedia şi care activează şi el în lumea artistică, şi Oana Maria Mărgineanu, actriţa care a debutat în filmul tatălui ei, “Logodnicii din America”. Cel mai recent rol din film al Mariei Ploae a fost în “Pop Up”, în 2015, însă până în prezent are la activ peste 30 de filme.
Maria Ploae continuă să joace şi în prezent în filme şi pe scena teatrului românesc şi să susţina recitaluri de poezii. Cele mai recente proiecte ale sale sunt legate de domeniul teatrului, actriţa jucând în stagiunea 2016-2017 pe scena Teatrului Mic alături de Gheorghe Visu în spectacolul “Anul dispărut. 1989”, regizat de fiica sa, Ana Mărgineanu.
În 2002, a fost decorată cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler, “pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.
Recent, a fost sărbătorită la cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, unde a fost distinsă cu Premiul de Excelenţă TIFF pentru întreaga carieră.
Pentru ”Binecuvântată fii, închisoare” a obţinut în 2003 Premiul AUR – Best Actress.
Maria Plaoe a fost distinsă cu un premiu special, trofeul Grand Prix Nova, oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic şi înmânat de însăşi Principesa Moştenitoare Margareta. Acest premiu a fost decernat în prezenţa unei alte mari actriţe, Jacqueline Bisset.
Surse:
stiri.tvr.ro
adevarul.ro
cristinstanciulescu.ro
aperitiff.tiff.ro
okmagazine.ro

autori.citatepedia.ro
youtube.com
Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum se scrie corect Mall-ul sau Mallul Potrivit Dicţionarului ortografic, ortoepic …
Corespondenta la redactie