Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Am trăit ca pasărea cerului – portul e un părinte mare şi generos care dă de mâncare la toate păsările.

Am trăit ca pasărea cerului – portul e un părinte mare şi generos care dă de mâncare la toate păsările.

Le-am făcut şi am tras ponoasele. Am plătit pentru toate. Că se plăteşte…

Ideea că urma să ne ducem să muncim la construcţia unei căi ferate în MUNŢI, a fost mai mult decît destul […]. În general, pentru omul de pe malul mării muntele înseamna o necunoscută, o altă lume, iar pentru noi, atunci, avea aceeaşi rezonanţă ca Sahara, Hawaii sau pampasul sud-american.

Rolurile pe care le-am făcut le consider ca pe nişte rude moarte, nişte rude de la care în timpul acela, am învăţat sau n-am învăţat ceva, care m-au bucurat sau m-au întristat.

Când mă apuc să scriu, eu vorbesc cu cineva, povestesc cuiva. Şi cum nu îndrăznesc să vorbesc cu cineva real, mă apuc să scriu.

Toate meseriile sunt întâmplătoare, numai oamenii nu recunoasc asta. Ei susţin sus şi tare că totdeauna au visat să fie ceea ce sunt. Pe 95% din ei nu-i cred. De ce-o spun, dracu ştie… Poate de teamă, de ruşine, poate din cine ştie ce complexe…

Dar, nefiind scriitor de meserie, de vocaţie, la început am un fel de senzaţie de jenă; am impresia că îmbrac o haină care nu-mi vine bine. După aceea însă, devin obraznic chiar să le trimit la publicat. Nu ştiu alţii de ce scriu, dar la mine cam aşa se întâmplă…

De mult timp nu mai vorbesc despre mine, despre viața mea. E decizia mea, eu hotărăsc ce se va întâmpla.

Eu am să-ţi spun că meseria care ar fi fost într-adevăr brăţara mea de aur ar fi fost aceea de marinar. În rest, toate meseriile îmi sunt egale. În asta am nimerit întâmplător şi, pentru că este mai interesantă şi mai comodă decât altele, am şi rămas.

De pildă, până acum, cinematografia nici măcar n-a încercat să descopere portretul unui marinar. Marinarii sunt o lume aparte…

Cinematografia de mulţi ani n-a încercat să pătrundă într-altă lume aparte, lumea minerilor. Nişte bărbaţi cu caractere dure, aşa cum sunt şi uneltele lor, şi adâncurile în care muncesc. Şi mă mai gândesc la un personaj care ar reprezenta o tristeţe a zilelor noastre: un personaj al singurătăţii omeneşti.

Scenariul e scris de un om. Regia e a altuia. De îmbrăcat te îmbracă un al treilea. De mişcat te mişti într-un decor făcut de al patrulea. De filmat te filmează al cincilea. Urmând al şaselea, al şaptelea şi aşa mai departe… Rar mi se întâmplă să nu mă simt doar un instrument. (…)

Nu cred că m-aş fi încăpăţânat să rămân actor de cinema, dacă ratam la primele încercări.

La 12 ani am intrat băiat la prăvălie, după care am urmat lunga caravană de meserii: hamal, ţăran cu sapa, tractorist, miner, săpător, tâmplar, şofer, marinar, pescar şi altele.

Ilarion Ciobanu

A fost numit „actorul dintr-o bucată”, „perfect şi diferit în roluri perfect Ilarion Ciobanudiferite”,„norocos într-o meserie unde hazardul îşi face de atâtea ori de cap”.
Cunoscut fie ca Gherasim, cârmaciul “Speranţei” lui Radu Tudoran, fie sub chipul comisarului Mihai Roman, partenerul lui Miclovan, Ilarion Ciobanu rămâne unul dintre cei mai interesanţi actori români de film – şi numai de film, conform alegerii din 1961, care avea să-i determine de timpuriu, dar definitiv, cariera.
Născut la 28 octombrie, 1931, în localitatea Ciucur din judeţul basarabean Tighina, s-a mutat apoi cu familia la Constanţa, unde şi-a petrecut copilăria – o copilărie încheiată la doisprezece ani, când a început să muncească, iniţial ca băiat de prăvălie, lucrând apoi în diverse domenii brute: hamal, agricultor, tractorist, miner, săpător, tâmplar, şofer, pescar, marinar… În paralel, a urmat liceul şi, a practicat jocul de rugby, debutând în 1948, la Ştiinţa Bucureşti, unde l-a avut antrenor pe Gustav Fanella. Consacrarea sportivă a înregistrat-o în anii ’50, la Dinamo Bucureşti, sub porecla “Claris”; juca în linia a doua şi era considerat un înaintaş redutabil, greu de oprit în atac şi aproape imposibil de depăşit în apărare, jucând dur, dar şi corect.

În 1959 s-a transferat la Progresul, unde a continuat să joace până în 1962, când drumul vieţii sale s-a orientat definitiv spre cinema, în urma primirii rolului principal din “Setea” (1961, Mircea Drăgan), care l-a şi silit să aleagă între platoul de filmare şi continurea studiilor la I.A.T.C. “Ion Luca Caragiale” (care l-ar fi propulsat şi spre teatru).
ilarion_ciobanuDe o forţă creativă imensă, original şi cu un farmec aparte, avea o rigoare şi o seriozitate deosebită, apreciată atât de colegii lui de breaslă, cât şi de marele public. Avea 28 de ani si era student la actorie în anul întâi la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti când si-a făcut debutul in cinema cu filmul Setea, regizat de Mircea Drăgan, fiind apoi exmatriculat pentru absentele cauzate de filmări si pentru ca oricum ”nu are talent”, cum considera profesorul său de actorie. În Setea, alături de alţi mari actori, ca George Calboreanu, Amza Pelea sau Ion Besoiu, a realizat o creaţie actoricească memorabilă. De altfel filmul a luat Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova şi a fost nominalizat pentru Marele Premiu în 1961. Au urmat apoi mai bine de 60 de filme în care actorul Ilarion Ciobanu a deţinut roluri principale. A jucat în anii ’80 roluri în filme istorice ca Baltagul, Răscoala, Columna, Mihai Viteazul etc. A interpretat în seria de filme a lui Sergiu Nicolaescu cu comisarul Moldovan rolul Mihai Roman, pentru care a intrat în evidenţa securităţii cu numele de cod „Cora”. Ulterior, în miniseria TV de mare succes Toate Panzele Sus, i-a dat viaţă personajului Gherasim. Şi astăzi ecranizarea romanului lui Radu Tudoran este difuzată pe diferite posturi de televiziune. Printre rolurile importante ale lui Ilarion Ciobanu se numără şi cele din primele westernuri româneşti, în regia lui Dan Piţa şi Mircea Veroiu: Profetul, aurul şi ardelenii, Artista, aurul şi ardelenii etc., filme de un real succes la public.


A fost, de asemenea, regizor al filmelor Omul de lângă tine şi Mara. Singurul actor român care nu a păşit vreodată pe scena unui teatru, după 1989 joacă doar ocazional, rămânând în amintirea cinefililor ca un dur cu inimă, de o modestie şi bun simţ rar întâlnite. Fiul său, regizorul Ioachim Ciobanu, este cel care îi încredinţează ultimul său rol, în filmul Bored (2004), fiind cea de-a cincea peliculă în care joacă după Revoluţie. În acelaşi an, Ilarion Ciobanu a primit un premiu pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Bucureşti.
După ce, în iulie 2008 capătă o nepoţică, pe Clara Ioana, fiica lui Ioachim, avea toate motivele să trăiască, ilarion-ciobanu_dar boala nemiloasă l-a luat cu puţin înainte de a împlini 77 de ani.
A optat pentru “vrabia din mână” – şi n-a greşit, căci tânărul ţăran ardelean Mitru Moţ, prins în toiul frământărilor colectivizării (abordată, desigur, tezist – că astea erau vremurile…) a rămas o figură de marcă a galeriei de personaje cinematografice româneşti. În 1961, a fost distribuit de Horea Popescu în “Omul de lîngă tine”, alături de Victor Rebengiuc, iar după alte patru filme a urmat o nouă revelaţie, cu celebrul Petre Petre din “Răscoala” (1965, Mircea Mureşan), după romanul lui Liviu Rebreanu – compoziţie de forţă, ridicând pe un nou palier dramatic portretul ţăranului revoltat care-i venea ca o mănuşă.

Din amintirile sale aflăm amănunte seducătoare despre viaţa sa. Din primii bani câştigaţi în port îi cumpără mamei sale o blană de astrahan, drept pentru care aceasta o îmbracă şi se plimbă mândră pe faleză, într-o după-amiază de august. Mama sa îi aducea de la bucătăria spitalului unde lucra morcovi, măduvă din oase, caimac de lapte, ca să aibă ce mânca. Angajându-se ca brigadier pe şantierul Bumbeşti-Livezeni, devine fruntaş şi primeşte o medalie. Ca şofer de basculantă transporta piatră din localitatea Ovidiu pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră. Avea 20 de ani când mama sa, care nu împlinise 39 de ani, moare, iar la înmormântare a dus sicriul la cimitir cu basculanta.
Un capitol important din viaţa actorului l-a reprezentat sportul de performanţă. A debutat ca rugbist în 1948 la clubul „Ştiinţa” Bucureşti, iar consacrarea a cunoscut-o la clubul „Dinamo”, pentru ca ultimii ani din sport (1959-1962) să-i petreacă la „Progresul”. Jucător de „linia a doua” ca înaintaş de temut, prietenii îl botează Claris.
mari-actori-de-cinemaDupă moartea mamei, la 20 de ani, se însoară cu o profesoară de franceză, mariaj care nu ţine mult timp. După divorţ, ea pleacă definitiv la Paris. Înflăcărat de iubirea pentru o dansatoare din anasamblul „Ciocârlia”, Tamara Barna, care devine între timp asistentă medicală, o ia de nevastă de două ori, divorţând tot de atâtea ori, până în 1965. În 1972 se căsătoreşte cu Marion, adoptând-o pe pe Natalia Doina, fata din prima căsătorie a soţiei, iar în 1978 se naşte Ioachim, care a absolvit tot I.A.T.C., dar Facultatea de Film, secţia Multimedia (Scenaristică). Marion Ciobanu este cea care l-a lansat pe criticul de film Andrei Gorzo (coleg de facultate cu Ioachim), observându-i calităţile deosebite privind comentarea filmelor văzute, iar acesta i-a dedicat prima sa carte despre cronicile sale de film.

Evoluează în luminile orbitoare şi în forofota distrugătoare de nervi a platourilor de filmare, apoi, sfios, chinuit de îndoieli şi vise, le exteriorizează pe hârtie. Ilarion Ciobanu era fericit când scria. Visa să aibă o barcă cu pânze, să hălăduiască cu ea pe mare şi să scrie. A publicat poezii în Revista „Cinema”, care sunt pline de pescăruşi, colibe de pescari şi Marea Neagră. Considera actoria profesie, iar scrisul vocaţie. A mai publicat proză scurtă: „Un far la pensie”, în 1980 la Editura „Junimea”. Toată viaţa l-a chinuit “dorul după îndepărtata copilărie”.

După 1989 este distribuit în prea puţine filme, iar în pragul pensionării se constată că doar 17 ani erau trecuţi pe cartea de muncă. Un cancer faringian i-a înnegurat ultimii ani de viaţă şi i-a periclitat inconfundabila voce pe care publicul a auzit-o în cele 50 de roluri jucate în filmele: „Setea”, „Răscoala”, ultimul-cartus„Cartierul veseliei”, „Golgota”, „Columna”, „Mihai Viteazul”, „Pruncul, petrolul şi ardelenii”, serialul “Toate pânzele sus” etc.
A debutat în scurtmetrajul lui Manole Marcus “Într-o dimineaţă după ploaie” şi s-a despărţit de film după ce a jucat rolul Dumnezeu, în filmul fiului său, „Bored”. Dumnezeu joacă şah până se plictiseşte, iar piesele de şah îşi continuă singure partida.

La Prima ediție a Festivalului Internațional de Film București, BiFEST, în 2004, actorul a primit Premiul de Excelență pentru contribuția sa în arta cinematografiei, moment în care cei prezenți l-au aplaudat în picioare minute in șir.

În 1996 a primit Medalia Centenarului Cinematografiei Româneşti.

ilarion-ciobanu_Ilarion Ciobanu a decedat în dimineața zilei de 7 septembrie 2008, răpus de cancer faringian. Potrivit propriei dorințe, corpul său a fost incinerat la Crematoriul Vitan Bârzești, iar cenușa a fost aruncată în Marea Neagră.
Cei care l-au iubit, nu-l vor uita niciodata.
Impozant și parcă purtând după sine, o trenă a tăcerii și resemnaării, Ilarion Ciobanu ESTE și pe mai departe o figură reprezentativă a cinematografiei românești. S-a stins în tăcere dar demn, așa cum doar un Scorpion adevărat o poate face.

Surse:
taifasuri.ro
botosaninecenzurat.ro
ziarulmetropolis.ro
cinemagia.ro
ro.wikipedia.org
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 4 =

+ 56 = 65

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

Corespondenta la redactie