Îmi place sublimul, dar nu iubesc decât adevărul.

Publicat 20 septembrie 2016

Îmi place sublimul, dar nu iubesc decât adevărul.

Complimentele se plaseaza ca banii la bursa:urmarind profitul pe care il aduc.

Există oameni atât de plicticoşi, încât vă fac să pierdeţi o zi în cinci minute.

Sub pretext că perfecţiunea nu există pe lumea asta, nu vă păstraţi cu grijă toate defectele.

Averea este fericirea celor săraci cu duhul.

La umbra fiecărui bărbat de succes există întotdeauna o femeie care suferă.

Sunt un om sensibil, pe care viaţa îl răneşte sau îl bucură; n-am sângele rece al observatorului indiferent.

Există oameni care retractează uşor ceea ce au spus, aşa cum ar scoate o sabie din pântecul adversarului.

Viaţa intelectuală este faţă de realitate ceea ce este geometria faţă de arhitectură.

Dacă banii nu aduc fericirea, daţi-i inapoi!

Vreau să trăiesc cu regretele mele, nu cu remuşcările mele.

Prieten ţi-i cel care ghiceşte întotdeauna când ai nevoie de el.

Suferinţa unui om deştept te doare mai mult decât a unui imbecil.

E loc sub soare pentru toată lumea. Mai ales că toată lumea vrea să stea la umbră.

Numai erorile dau preţ adevărului.

În cele din urmă, am aflat ce îl deosebeşte pe om de animale: grijile financiare.

E bine ca atunci când cineva ne îmbrăţişează să ne gândim şi la momentul când ne va pălmui.

Dragostea ucide inteligenţa. Creierul şi inima alcătuiesc clepsidra. Fiecare jumătate se umple pentru o goli cealaltă jumătate.

Dacă un bărbat vreodată mă va face să mor, mă va face să mor de râs.

Orbii ne învaţă să vedem.

Când văd pieptul unei femei, văd dublu.

Caută ridicol peste tot şi îl vei găsi.

Pasărea din colivie nu ştie că nu ştie să zboare.

Nu e greu să fii darnic astăzi. Greu e să nu regreţi mâine.

Adevăratul om liber este cel care poate refuza o invitaţie la cină fără să ofere o scuză.

Ghinionul nu se înverşunează decât împotriva prostiei.

Degeaba mai mori, dacă nu mori la timp.

Jules Renard

Jules Renard s-a nascut in Chalons-du-Maine, in regiunea Mayenne, Franta, la 22 februarie 1864. Este un important scriitor francez, precum si dramaturg si critic literar, faimos pentru aforismele sale.
Dintre cele mai cunoscute lucrari ale sale enumeram Poil de Carotte (Morcoveata, 1894) si Histoires naturelles (Istorii naturale, 1896).
A urmat cursurile de retorică și filozofie ale Liceului Charlemagne din Paris. După bacalaureat, a rămas la Paris unde a început să colaboreze la diverse reviste și să frecventeze cafenelele din Cartierul Latin, locul de întâlnire al boemei literare pariziene. Tot aici a întâlnit-o pe actrița Danielle Davyle, care i-a inspirat personajul Blanche din Le Plaisir de rompre. In timpul liceului citeste si scrie mult, si contribuie la diverse reviste literare. La 4 noiembrie 1884 Renard incepe serviciul militar in Bourges.
În 1889, împreună cu câțiva prieteni, a fondat revista literară Mercure de France, în care a publicat povestiri care au apărut în 1890 sub titlul Sourires pincés. În această perioadă a început să se implice din ce în ce mai mult în viața artistică a capitalei și să frecventeze spectacolele în compania câtorva prieteni, printre care Maurice Barrès, André Gide sau Marcel Schwob. În casa lui Alphonse Daudet i-a cunoscut pe Auguste Rodin și Edmond de Goncourt. I s-a propus să facă parte din comitetul de lectură al Théâtre d’Art.
Din 1890 a publicat în cele mai prestigioase ziare pariziene: Le Figaro, Gil Blas sau L’Echo de Paris, iar în 1894 i-a apărut romanul autobiografic Poil de Carotte, excelent primit de critici, a cărei versiune teatrală a obținut un succes fenomenal în 1990.
Grație lui Edmond Rostand, a întâlnit-o în 1895 pe Sarah Bernhardt. În 1900 a fost ales consilier municipal al comunei Chaumont și a fost decorat cu Legiunea de Onoare, apoi din 1904 până în 1910 a fost primarul orașului Chitry-les-Mines. În 1907 a fost ales membru al Academiei Goncourt.

Alte scrieri ale sale: Le Plaisir de rompre (1898) și Huit jours à la campagne (1906). Jurnalul său intim, o capodoperă de introspecție, ironie și umor, îi domină opera.

Traieste o perioada lunga de timp din scrierile sale, colaborand la „Le Presse”, o revista foarte importanta la nivel national. In aceasta perioada incepe sa lucreze la unele dintre romanele sale.
Pe 28 aprilie 1888 se casatoreste cu Marie Morneau. Sotia sa este amintita in aproape toate jurnalele sale cu urmatoarele nume: Marie Marinette, Marinoni si Rinette.
Anul 1889 este unul foarte important pentru viitorul autor al celebrului „Morcoveata”. Este anul in care a fondat impreuna cu cativa prieteni revista literara Mercure de France, care devine foarte importanta la nivel national.
Intre 1888 si 1890 Renard scrie celebra colectie de povestiri scurte intitulata “Crime de village” si colectia de cantece “Sourires pinces”. Ambele colectii au fost publicate in paginile revistei Mercure de France.
Jules Renard s-a implicat si in politica. A fost ales in 1900 consilier municipal al comunei Chaumont, iar din 1904 pana in 1910 a fost primarul orasului Chitry-les-Mines. In 1907 a fost ales membru al Academiei Goncourt.

Alte scrieri semnate de Jules Renard: Le Plaisir de rompre (1897), Huit jours a la campagne (1906), Les Buccoliques (1898 – 1908), Les Cloportes (1919), Journal (Jurnal, volum aparut postum in 1925), Correspondance (volum aparut postum, 1925 – 1927).
Morcoveaţă este povestea unei copilării nefericite, a unui băieţel nedreptăţit de membrii familiei sale. Scriitorul surprinde universul copilăriei filtrat prin ochii unui copil hipersensibil şi cu o personalitate complexă. Sub ironia uşor amară, se ascunde tandreţea pentru tatăl său, care-l ignoră, şi pentru mama sa, care-l persecută, profunzimea sentimentelor fiind analizată cu mare fineţe şi sensibilitate.
În jurnalul său, autorul afirmă că Morcoveaţă a fost unul dintre personajele care l-au impresionat cel mai mult, „în fiecare clipă îmi amintesc de Morcoveaţă, trăim împreună …”.
Jules Renard se stinge din viata in 1910 la Paris.