Nu pierdeţi timpul căutând obstacole; s-ar putea să nu existe.

Căci suntem ca trunchiurile de copaci în zăpadă. Aparent stau să alunece şi cu o uşoară izbitură le-am putea împinge cât-colo. Dar n-o putem face, fiindcă sunt bine înfipte în pământ. Însă, vezi, chiar şi acest lucru nu este decât aparent.

Orice fiinţă, cât de neînsemnată ar fi, constituie centrul unui cerc trasat în jurul ei.

Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina; sub paşii tăi care urcă, ele se vor înmulţi la nesfârşit.

Tot ce nu vizează esenţialul îmi este indiferent. Fericirea n-aş putea-o atinge decât dacă aş reuşi să ridic lumea ca s-o fac să intre în adevăr, pur, imuabil.

Omul nu poate vorbi despre Dumnezeu. În cel mai bun caz, poate vorbi cu Dumnezeu.

Trăiesc, iar acest lucru îmi este cât se poate de clar.

Preoţii şi ritualurile sunt doar cârje pentru viaţa infirmă a sufletului.

Arta noastră e de a fi orbiţi de lumea adevărului.

Aceia care păstrează capacitatea de a aduna frumuseţea nu vor îmbătrâni niciodată.

A crede în progres nu înseamnă să crezi că a avut loc un progres.

Poeziile lui Goethe sunt inaccesibile pentru recitator.

Străbătând paradisul viciului, dobândim iadul virtuţii.

Ce sinucidere poate fi fericirea!

Un cretin e un cretin. Doi cretini sunt doi cretini. Zece mii de cretini fomează un partid politic.

Când omul iubeşte, acesta este răspunzător nu numai pentru sine, ci şi pentru celălalt.

Nu numai când îţi spun că eşti femeia mea cea mai dragă e iubire, pentru mine iubire e şi când îţi spun că tu eşti cuţitul pe care îl simt în mine uneori…

Sunt două păcate principale din care toate celelalte păcate se nasc: nerăbdarea şi lenea.

Franz Kafka

A lăsat în urmă opere unice ca stil, precum Procesul, America, Castelul, Metamorfoza, dar şi Jurnale şi corespondenţe. S-a născut pe 3 iulie 1883, la Praga, fiind primul dintre cei şase copii ai negustorului Hermann Kafka şi ai Iuliei, născută Lowy, familie care dăduse numeroase figuri de nonconformişti, înclinaţi către visare şi aventură. Franz va moşteni cu prisosinţă caracterul familiei pe linie maternă. Total diferit este tatăl, fire întreprinzătoare, sever şi rece care,  după o copilărie nevoiaşă, accede pe scara socială încet-încet, până părăseşte ghetoul şi se mută în centrul  oraşului. Aşa se explică lipsa lui de înţelegere faţă de copilul visător pe care-l tot constrânge să se adapteze lumii în care trăieşte, timorându-l şi inducându-i  un sentiment de culpabilitate, de teamă şi umilinţă pentru înclinaţiile sale către latura umanistă. Lucru care-l va marca pentru totdeauna. Lipsa de comunicare dintre Franz şi tatăl său va fi compensată prin prieteniile pe care le va lega mai târziu. Şi cea mai strânsă şi durabilă prietenie a fost cu Max Brod, pe care l-a cunoscut în 1902 la o conferinţă a acestuia despre Schopenhauer. Toate aceste trăiri induse de relaţia cu tatăl său se vor remarca mai târziu în tematica scriitorului: judecătorul care întotdeauna se află în celălalt, capabil oricând să te judece şi să-ţi îndrume viaţa, sentimentul de culpabilitate al vinovatului fără vină, universul îngust al lumii în care trăim guvernată de legi făcute de oameni, pentru a supune oameni, alienarea individului. Şi un alt lucru care-i va marca biografia lui Kafka a fost viaţa sa sentimentală, rămânînd la statutul de veşnic logodnic, cu spaima de-a se dedica unei familii şi de a face un contract pe viaţă. Asemenea lui Proust, era fascinat de scrisori.  Obligat să se ocupe de afacerile cumnatului său, ajunge chiar în pragul sinuciderii. Nici lipsurile, foamea şi boala nu l-au ocolit. Tulburător acel text al lui intitulat: Un artist al foamei, scris ca urmare a deselor crize de anorexie.
Şi în Procesul, ca şi în celelalte romane kafkiene, individul trăieşte sub datul existenţial al destinului implacabil. Asemenea eroilor tragediei greceşti, eroul său rătăceşte prin labirinturile vieţii, fiind lipsit de o alternativă de-a se salva, de-a fi parte unei rânduieli logice, indiferent ce soluţie ar alege. Nu ştie de ce se face vinovat şi ca atare nu ştie cum să se apere. Deasupra întregii societăţi guvernează legea ca o suprarealitate ce devine funcţională prin tribunalul din podul clădirii. Aceasta ar putea fi una din cheile în care poate fi interpretat romanul lui Kafka.
O alta ar fi aceea a absurdului unei lumi guvernate de legi făcute de oameni pentru oameni, în care cei care ies din tiparele impuse, neadaptaţii,  sunt supuşi  observaţiei judecăţii comune, în fiecare individ existând un judecător al celuilalt. Şi, conform teoriei emise de Umberto  Eco, acela de opera aperta (opera rămasă deschisă interpretărilor), orice scriere de mare valoare are numeroase şi profunde semnificaţii a căror interpretare rămâne deschisă.
A întreţinut o corespondenţă asiduă, pe durata a circa patru ani, cu Felice Bauer şi apoi şi cu Milena Jesenska, o cunoscută scriitoare cehă, care i-a tradus în limba cehă câteva povestiri. Scriitorul a lăsat şi un jurnal intim, atipic si greu de clasificat.
Iniţial, Kafka a suferit de o depresie cronică, fapt demonstrat de majoritatea scrisorilor trimise părinţilor, surorii sale Ottla şi prietenului său Max Brod. A încercat să se vindece de depresie recurgând la soluţia medicinii naturiste.
Bolnav de tuberculoză, în primăvara lui 1924 se întoarce printre ai săi, la Praga, fapt resimţit ca pe o înfrângere a sa în faţa vieţii. O laringită tuberculoasă îi provoacă chinuri atroce şi-l fac să-i ceară doctorului Klopstock, care-l îngrijea, morfină: „Omoară-mă, altfel eşti un ucigaş.” S-a stins din viaţă la 3 iunie 1924.Post-mortem, opera sa literară, rămasă în cea mai mare parte inedită, a fost publicată de poetul Max Brod, prietenul şi legatarul său testamentar, cel ce nu a dus la îndeplinire rugămintea lui Kafka să ardă manuscrisele.
Concepţia sa de viaţă, influenţată de filozofia lui Kierkegaard, îşi găseşte expresia într-o modalitate artistică originală, în care elemente de suprarealism se îmbină cu o formă de exprimare proprie expresionismului. Prezentând strivirea personalităţii în societate, Kafka înfăţişează destinul fără perspectivă al omului într-o viziune halucinantă, grotescă, impregnată de anxietate. Romanele şi nuvelele sale exprimă fie sentimentul tragic, împins la paroxism, al individului expus presiunii destructive al unui monstruos aparat birocratic (Procesul, 1925; Colonia penitenciară, 1919), fie imposibilitatea omului de a descifra sensul existenţei sale civice (Castelul, 1926), fie dezintegrarea relaţiilor interumane (Metamorfoză, 1915). Impresia de coşmar şi tensiunea dramatică, specifice scrierilor lui Kafka, sunt sugerate prin suprapunerea logicului cu absurdul, într-o formă parabolică, obsesivă. Kafka a exercitat o puternică influenţă asupra literaturii contemporane…

Surse : humanitas.ro
               protectiaconsumatoruluideliteraturacontemporana.wordpress.com
citatepedia.ro