Oamenii se împart în două categorii: cei visători, care aruncă monede în apă, şi cei realişti, care le scot din apă.

Aflăm astfel, în natura omului, trei cauze pincipale de gâiceavă. Prima este concurenţa; a doua, neîncrederea; a treia, gloria.

Orice voluptate a spiritului, orice stare de bună dispoziţie vine din aceea că există oameni prin comparaţie cu care câştigăm mult respect faţă de noi înşine.

Atât timp cât oamenii trăiesc fără a exista o putere comună care să-i ţină pe toţi în frâu, ei se află în acea condiţie care se numeşte război al tuturor împotriva tuturor.

Fiecare persoană ar trebui să încerce să menţină pacea, atât timp cât speră să o dobândească; abia atunci când nu o poate dobândi poate urma şi utiliza toate avantajele războiului.

Cei care sunt nemulţumiţi de monarhie o numesc tiranie, cei care sunt nesatisfăcuţi de aristocraţie o numesc oligarhie; de asemenea, cei care se simt dezolaţi de democraţie o numesc anarhie.

Profeţia este de multe ori cauza principală a evenimentelor prezise.

Ştiinţa este cunoaşterea consecinţelor şi dependenţa unui fapt de altul.

Într-o democraţie, întregul ansamblu nu poate eşua decât dacă masele care ar fi guvernate eşuează.

Nimic nu-şi are originea în sine, ci în acţiunile altui agent imediat. Aşadar, atunci când pentru prima dată pofta sau voinţa unui om se îndreaptă asupra unui lucru pentru care anterior nu nutrea nici poftă, nici voinţă, cauza acestei reorientări a voinţei nu este voinţa însăşi, ci altceva ce nu stă în puterea ei. Prin urmare, cum este mai presus de orice îndoială că voinţa este cauza necesitantă a actelor voluntare şi că, din cele expuse mai sus, voinţa este în mod necesar cauzată de alte lucruri independente de ea, rezultă că toate actele voluntare au cauze necesare şi, deci, sunt necesităţi.

Cei care sunt de acord cu o părere, o numesc părere; cei care nu sunt de acord cu ea, o numesc erezie.

Lenevia este mama filosofiei.

Consider că este o cauză suficientă aceea căreia nu-i lipseşte nimic din ceea ce este necesar pentru producerea efectului. O asemenea cauză este şi o cauză necesară căci, dacă ar fi posibil ca o cauză suficientă să nu producă efectul, atunci i-ar lipsi ceva din ceea ce-i trebuie pentru a-l produce, iar în cazul acesta nu ar fi suficientă. Dar dacă este imposibil ca o cauză suficientă să nu-şi producă efectul, înseamnă că o cauză suficientă este şi o cauză necesară. De aici este evident că tot ceea ce se produce, se produce cu necesitate, căci orice lucru care se produce are o cauză suficientă, fără de care nu s-ar fi produs;tot de aceea, acţiunile voluntare sunt necesitate.

Cuvintele sunt jetoanele înţelepţilor, căci ei doar socotesc cu ajutorul lor; în schimb ele sunt banii proştilor.

Cuvintele care se referă la viitor se numesc promisiuni.

În afara statului domnesc patimi, războaie, teamă, sărăcie, josnicie, singurătate, sălbăticie, ignoranţă, bestialitate şi în stat domneşte raţiunea, pacea, siguranţa, fericirea, relaţiile sociale, cunoaşterea, bunăvoinţa.

Ca să înţeleagă unele aspecte ale vieţii nu trebuie ca omul să fie filozof, matematician sau logician, trebuie să fie puţin nebun.

Închide o mie la un loc, dintre cei mai puţin răi, dar şi închisoarea va fi mai puţin veselă.

Thomas Hobbes

Mulţi cercetători au citit şi comentat lucrările lui, despre cum se formează guvernământul. Iar lucrările sale vor rămâne de actualitate atât timp cât forma democratică de guvernământ va fi imperfectă şi incompletă. A scris despre filozofie politică și alte subiecte, oferind o definiție a naturii umane ca o formă de cooperare auto interesată. A fost contemporan cu Francis Bacon și cu René Descartes și a scris un răspuns la Meditațiile luiRené Descartes. Este unul dintre cei mai mari sistematicieni ai raționalismului și un bun cunoscător al filosofiei lui Descartes. Pentru a scăpa de Revoluția engleză, Hobbes s-a mutat la Paris în perioada 1640-1651, întorcându-se în Anglia după căderea lui Cromwell.
Thomas Hobbes s-a născut la 5 aprilie 1588, în Malmesbury, Wiltshire, Regatul Unit. Tatăl său, vicar de Charlton și Westport, a fost forțat să părăsească orașul, abandonându-și cei trei copii în grija fratelui său, Francis. Hobbes a fost educat la biserica din Westport de la vârsta de 4 ani, apoi s-a mutat la școala din Malmesbury și după aceea la o școală privată condusă de tânărul Robert Latimer, absolvent al Universității Oxford.
Hobbes a fost un elev bun, iar în 1603 a fost trimis la Oxford unde a intrat la Magdalen Hall (vezi Hertford College). Directorul de la Magdalen Hall a fost un Puritan foarte agresiv, John Wilkinson, care a avut o influență puternică asupra gândirii lui Hobbes. La universitate, Hobbes se pare că a urmat o curriculă proprie, nefiind atras de studiul scolastic. Hobbes nu și-a completat studiile universitare până în 1608, dar a fost recomandat de Wilkinson ca meditator pentru William, fiul luiWilliam Cavendish, Baron de Hardwick (și mai târziu conte de Devonshire), și astfel a început legătura lui de o viață cu această importantă familie de nobili.
Hobbes nu și-a concentrat eforturile asupra filosofiei până în 1629, deși se întâlnea cu figuri din lumea literară caBen Jonson și cu gânditori ca Francis Bacon. Angajatorul său Cavendish, devenit conte de Devonshire, a murit deciumă în iunie 1628. Contesa văduvă l-a concediat pe Hobbes, dar el și-a găsit în scurt timp un alt loc de muncă, tot ca meditator, de această dată pentru fiul lui Sir Gervase Clifton. Rămâne pe acest post, petrecând o mare parte a timpului la Paris, până în 1631, când își găsește din nou de lucru la familia Cavendish, ca meditator al fiului fostului său elev. În următorii șapte ani, pe lângă munca de meditator, se preocupă de extinderea propriilor sale cunoștințe de filosofie, trezindu-se în el curiozitatea pentru cele mai importante dezbateri filosofice. A vizitat Florența în 1636 și mai târziu a fost unul dintre participanții obișnuiți la dezbaterile grupurilor filosofice din Paris, organizate împreună cu Marin Mersenne. Începând din 1637, Hobbes se consideră filosof.
Filosofia lui Hobbes este strict nominalistă și mecanicistă, excluzând teologia. Ea nu se preocupă decât de soarta obiectelor, naturale și artificiale, create de om cu alte cuvinte, acelea care pot fi “calculate” rațional. Teoria sa cea mai de succes a fost ceea despre starea naturală și contractul social (dreptul natural).
Prin opera sa principală, “Leviathan” (1651), Hobbes a devenit fondatorul filosofiei statale moderne. Dat fiind că starea naturală a omului reprezintă “bellum omnium contra omnes” (războiul tuturor împotriva tuturor), oamenii încheie un contract social prin care transferă drepturile individuale către stat. Legitimitatea statului constă și în datoria sa de a garanta securitatea.
Hobbes pornește de la premisa că egoismul domină natura umană “homo homini lupus est” (omul pentru om este lup). De aici rezultă necesitatea apariției statului ca o creație artificială. Filozofia politică a lui Hobbes se mai ocupă și de raportul stat (suveran) – individ (cetățean), de noțiunea și rolul dreptului natural în societate și de distincția dintre drept (jus) și lege (lex).
Thomas Hobbes este faimos pentru teoria sa pesimistă a războiului permanent al tuturor contra tuturor. Acesta, prin metode logice şi empirice foarte sofisticate pentru timpurile în care a scris, a argumentat că în aşa numita stare a naturii, starea în care umanitatea nu experimentase nicio formă de organizare statală, oamenii sunt egoişti şi luptă împotriva celorlalţi în căutarea supravieţuirii. Aşadar, în starea de natură există doar instinctul supravieţuirii. Hobbes a încercat să dea o soluţie şi şi-a imaginat că oamenii trebui să coopereze pentru a ajunge la pace şi prosperitate. Acest articol arată că această cooperare a avut loc eventual, evident observăm cu toţii statul modern, chiar dacă Hobbes argumentase că acest demers este sortit eşecului în lipsa Leviathan-ului, tiranul atotputernic care manageriază totul din umbră. Conflictul şi cooperarea sunt probleme permanente pentru viaţa unui animal politic, aşa cum se referea Aristotel la om. Problema este numită recent problema acţiunii colective. Conform lui Mancur Olson, sunt anumite bunuri de pe urma cărora toată lumea ar avea de câştigat, dar sunt prea puţini care ar contribui pentru a obţine şi a împărţi tuturor acel bun dorit de toată lumea.

Principalele sale opere filosofice sunt: Elements of Law (1640);
Tratatul Elementorum philosophiae/Elementele filosofiei, alcatuit din trei parti, a caror ordine in cadrul lucrarii este: 1) De Corpore/Despre corp (1656) 2) De Homine/Despre om (1658) si 3) De Cive/Despre cetatean (1642), desi, ordinea cronologica a publicarii lor este diferita; Human Nature (1650);
Leviathan (1651), care este cea mai cunoscuta opera a sa.

Un loc însemnat în cadrul concepției filosofice a lui Hobbes îl ocupă teoria sa politică. Potrivit filosofului englez, înainte de a trăi în societate, oamenii s-ar fi aflat într-o “stare naturală”, de “război al tuturor contra tuturor” (“bellum omnium contra omnes”). Într-o asemenea condiție de conflict permanent al fiecăruia cu toți ceilalți, viața omului ar fi fost scurtă, mizeră și supusă în permanență diverselor primejdii, astfel încât libertatea nelimitată a fiecărui om nu ar fi avut o valoare prea mare.
Ideile lui Hobbes vor fi dezvoltate de un alt filosof englez, considerat “întemeietor al liberalismului politic” (desigur, nu singurul), și anume John Locke. Acesta, deși apreciat drept continuator al contractualismului hobbesian, va argumenta, în contradicție cu predecesorul său, în favoarea separării puterilor în stat (mai exact a legislativului de executiv), ceea ce conduce la preferința sa pentru o monarhie constituțională.
Metoda hobbesiană de a vedea conflictele între oameni are o bază puternică: omul biologic nu poate fi decât egoist. Genele noastre ne fac egoişti. Noi, oamenii, am trăit toată preistoria în forme tribale de societate. Aşadar, este foarte greu să atingi cooperarea fără a cunoaşte generozitatea, la muncă sau acasă. Aşadar, cooperarea nu ar fi fost posibilă fără nicio formă de educaţie care să cultive generozitatea. Educaţia îi face pe oameni mai puţin agresivi şi favorizează cooperarea. Unii oameni au fost nevoiţi să îşi cultive sentimente şi îndeletniciri generoase, altruiste, înainte ca orice formă de cooperare să aibă loc. Primul lucru pe care l-au făcut în grup a fost vânătoarea şi culesul de fructe. După ce altruismul a fost înţeles şi internalizat de către o mare parte a strămoşilor noştri, anumite forme de statalitate au fost posibile. Totuşi, Hobbes vedea problema în mod diferit: „achiziţia puterii de către un om asupra altor oameni în starea de natură este aprobată de toată lumea şi apare natural“ (în Tuck 1949). O persoană oarecare trebuia să se apere pentru a supravieţui. Teama era sentimentul general al celor mai mulţi. Anumite strategii de apărare trebuiau să apară eventual.
Thomas Hobbes s-a stins la 4 decembrie 1679, în Derbyshire, Regatul Angliei.

Surse:
autori.citatepedia.ro
ro.wikipedia.org
adevarul.ro
youtube.com