Oltenița : Cercetat pentru conducerea fără permis a unui autovehicul neînmatriculat
Poliţiştii din Olteniţa au prins un bărbat care conducea, fără a poseda permis, un autovehicul neînmatriculat.
Potrivit informațiilor noastre preluate de la Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, în după-amiaza de 14 septembrie a.c., agenţi din cadrul Poliţiei Municipiului Olteniţa au depistat, la intersecția DN 4 cu DJ 403, un autoturism condus de C. George, de 23 ani, din Comuna Șoldanu, judeţul Călărași, care nu posedă permis.
În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că valabilitatea numărului de înmatriculare provizorie a vehiculului era expirată din 2011.
Cercetările au fost demarate de îndată, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Codul penal: „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”
Lasă un răspuns