Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Omul nu poate descoperi noi oceane, câtă vreme nu are curajul de a pierde din vedere ţărmul.

Omul nu poate descoperi noi oceane, câtă vreme nu are curajul de a pierde din vedere ţărmul.

Ne trebuie o anumită experienţă pentru a înţelege că ceea ce ne dorim cel mai mult în viaţă uneori putem obţine numai rănind ce iubim cel mai mult.

Ba de cele mai multe ori nu-ţi dai seama că trenul a pornit decât după ce e prea târziu să mai cobori.

Secretul fericirii nu se află în a avea, ci în a da. Cel care-i face fericiţi pe alţii, va fi el însuşi fericit.

E nevoie de calităţi ale inimii şi ale spiritului foarte rare ca să fim mişcaţi de ceea ce nu ne priveşte pe noi înşine.

Sunt oameni care simt nevoia de a acţiona contrar propriului lor interes.

De obicei nu întâlnim printre oamenii inteligenţi decât neputincioşi, iar printre oamenii de acţiune decât proşti.

Ce greu e să fii, pentru tine însuţi, şi cel ce porunceşte şi cel ce ascultă!

Cel mai bun mijloc de a învăţa să te cunoşti e să încerci a-i înţelege pe ceilalţi.

Alerg după tinereţea mea. Cred că în ea stă adevărul.

Înţelept este acel care se minunează mereu.

Un bun profesor are această grijă statornică: îi învaţă pe discipoli să se lipsească de el.

O singură artă accept: aceea care, pornită din nelinişte, tinde spre seninătate.

Plăcerea pe care ne-o poate procura o călătorie nu este decât accesorie. Călătorim pentru a ne educa.

Important în viaţa este să nu te laşi târât. Un lucru atrage după sine un altul şi-apoi nu mai ştii unde ajungi.

Să scrie numai cei ce au ceva de spus.

Există posibilităţi admirabile în orice fiinţă umană. Trebuie să crezi în puterea şi în tinereţea ta. Învaţă să repeţi la nesfârşit: “Totul depinde de mine”.

Prejudecăţile sunt cârjele inteligenţei.

Orice fiinţă este capabilă de goliciune, orice emoţie, de plenitudine.

Cele mai frumoase lucruri sunt acelea pe care ni le şopteşte nebunia şi le înfăptuieşte raţiunea.

Atunci când căutăm să descoperim ceea ce e mai bun în alţii, scoatem de fapt la iveală ceea ce e mai bun în noi.

Îmi simt mai des limitele. Şi e firesc să fie aşa, pentru că nu rămân niciodată, sau aproape niciodată, în mijlocul coliviei; fiinţa mea năvăleşte înspre gratii.

Arta trăieşte din constrângeri şi moare din cauza libertăţii.

Suferinţa devine mai uşor suportabilă când se simte împărtăşită.

Dacă scapi de o întrebare, nu înseamnă că i-ai găsit şi răspunsul.

Ruşine celui ce se mulţumeşte cu lumea asta, atâta de imperfectă şi care ar putea fi atât de frumoasă! Un “amin”, un “aşa să fie”, de îndată ce ocroteşte o carenţă, e o impietate.

Deseori, când un adevăr este cel mai neplăcut de auzit, este cel mai folositor de a-l spune.

Arta este o colaborare între Dumnezeu şi artist, şi cu cât face artistul mai puţin, cu atât mai bine.

Minciunile cele mai detestabile sunt cele care se apropie cel mai mult de adevăr.

Dacă bărbaţii par mai serioşi decât femeile, e doar din cauză că poartă haine mai întunecate.

Adevăratul ipocrit este cel care încetează să perceapă propria lui înşelăciune, cel care minte cu sinceritate.

Bărbatul are nevoie de multă inteligenţă pentru ca, având aceleaşi calităţi ca femeia, să nu-i rămână inferior.

Cât de drept este să ţinem la noi înşine, e un lucru care de cele mai multe ori scapă logicii noastre, aşa că am inventat orgoliul…

Omul: cea mai complexă fiinţă şi de aceea, cea mai dependentă fiinţă. Depinzi de toate lucrurile care te-au făcut să fii ceea ce eşti.

Lucrurile au valoarea pe care le-o dă perseverenţa noastră de a le obţine.

Te cufunzi în incertitudini; şi rămâi aşa până la sfărşit, fără să ştii ce s-a întâmplat; iar viaţa continuă, continuă, ca şi cum totul ar fi în ordine. Şi te resemnezi şi cu asta; ca şi cu celelalte… ca şi cu toate.

De multe ori cutezanţa se plăteşte cu preţul fericirii altuia.

Teama de a ne face de râs ne produce cele mai mari stări de laşitate.

André Gide

S-a vorbit mult despre „narcisismul” lui Andre Gide. Ca multe alte formule care încearcă să încorseteze oandre-gide personalitate de o surprinzătoare diversitate, cea în circulație nu e pe deplin adevărată, deși e justificată de pasaje destul de precise în operă. Reduce la egocentrism ceea ce este autocăutare, neliniște intelectuală, repulsie de a ațipi în prejudecăți comode. Dar dialogul cu sine însuși are rol esențial la Gide. Împrumută haine literare diverse, amestecă în Les Nourritures terrestres (Hrană pământească) și în Nouvelles nourritures – carte a momentului de adeziune la comunism – versetul, retorica lirică, aforismul.
Intrat de tânăr în cercul lui Mallarmé, a pledat mereu pentru cunoaşterea de sine şi sinceritate, iar această credinţă a fost îmbogăţită de umanismul său şi de apelul continuu la toleranţă pe care l-a susţinut prin intermediul întregii sale opere. Deşi a fost o figură literară nu lipsită de controverse în plan biografic, Gide a fost considerat un spirit revoluţionar, care a sprijinit deschis calea libertăţii individuale şi a sfidat principiile moralităţii înguste, mic burgheze. Căsătorindu-se de tânăr cu Madeleine Rondeaux pentru a salva aparenţele, pleacă în anul punerii pirostriilor în Algeria unde se va întâlni cu Oscar Wilde, un alt homosexual alungat din Regatul britanic. A scris Paludes, o critică a societăţii pariziene.
André (Paul Guillame) Gide s-a născut la 22 noiembrie 1869 la Paris. A fost scriitor, umanist și eseist francez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în anul 1947.
Gide a fost unicul fiu al lui Paul Gide și al soției sale, Juliette Rondeaux. Tatăl său se trăgea dintr-o familie de hughenoți din sudul Franței, mama sa, de ascendență normandă, chiar dacă crescuse și fusese educată în religia protestantă, aparținea unei familii Romano-catolice, stabilită la Rouen.
Când Gide a împlinit 8 ani a fost trimis la Școala Alsaciană din Paris, dar educația sa a fost întreruptă de atacuri de natură nevrotică. După moartea prematură a tatălui său în 1880, mama sa a preluat frâiele educației sale, a fost dat pe mâna unei guvernante indiferente și a unor institutori. În perioada cât a locuit în Rouen Gide s-a atașat puternic de verișoara sa, Madeleine Rondeaux.
andre-gide_Gide s-a întors la Școala Alsaciană pentru a-și pregăti examenul de bacalaureat, și după ce l-a trecut în 1889, și-a dedicat viața scrisului, muzicii și călătoriilor. Prima sa operă a fost un studio al unei tinereți neliniștite intitulat Les Cahiers d’André Walter (1891) (Caietele lui André Walter). Scris la persoana întâi, ca majoritatea operelor sale de mai târziu, ea împrumută elementele confesiunii, cea care avea să-i aducă lui Gide faima care l-a consacrat.


Poemul în proză Roadele pământului (1897) reflectă eliberarea sa din angoasele păcatului şi acceptarea propriilor impulsuri, indiferent cât de neconvenţionale ar fi fost acestea. Dacă anii tinereţii sale i-au fost marcaţi de crize emoţionale şi de identitate, după vizita în Africa s-a echilibrat. Totuşi, cariera sa de debut a stârnit un scandal imens, datorită condamnării ipocriziei catolicismului şi a colonialismului. Potrivit criticilor săi, la început a avut simpatii comuniste, dar de care s-a lecuit după instaurarea dictaturii sovietelor. Homosexualitatea şi comunismul, două ipostaze care nu se întrepătrund, l-au preocupat în anii tinereţii şi le-a împărtăşit cu prietenii săi.
În 1936 a călătorit în fosta Uniune Sovietică, unde a avut o primire călduroasă: paradă militară, trenuri fastuoase, o mulţime entuziastă, Stalin oferindu-i chiar dormitorul său. Oficialii roşii nu au obţinut ce au dorit. Şi, dacă înainte de această vizită, Andre Gide scria „Credinţa mea în comunism este precum credinţa mea în religie: o promisiune de salvare a umanităţii. Dacă ar trebui să-mi dau viaţa pentru această cauză, aş face-o fără ezitare”, după ce a văzut comunismul cu ochii lui, a scris: „Este de nepermis, indiferent de circumstanţe, ca morală sa decadă atât de mult cum s-a întâmplat în comunism. Nimeni nu-şi poate imagina ce tragedie pentru umanitate, pentru moralitate, pentru religie şi pentru libertate s-a petrecut în patria comunismului, unde omul a fost înjosit dincolo de orice imaginaţie”.
Cu Prométhée mal enchaîné (1899) (Prometeu rău înlănţuit), Gide se întoarce la stilul său satiric din gide_1893Călătoria lui Urien şi Mlaştini, care constituie ultima încercare de a descoperi valorile individuale. Operele scrise în această perioadă fac parte din zona cea mai bogată în sensuri a creaţiei sale. L’Immoraliste (1902) (Imoralistul), La Porte étroite (1909)(Poarta îngustă) şi La Symphonie pastorale (1919) (Simfonia pastorală) reflectă încercarea lui Gide de obţine armonia în familia sa şi de studiere a relaţiilor interumane. Ele marchează şi un pas semnificativ în privinţa interesului pentru problemtica psihologică. Imoralistul şi Poarta îngustă au fost scrise sub forma unor proze, cărora Gide le dă numele de „récit” adică în aparenţă povestiri de o simplitate studiată dar foarte ironice în care un narator la persoana întâi revelează ambiguităţile morale înnăscute ale vieţii cu ajutorul unor amintiri. În aceste opera Gide realizează nişte capodopere ale construcţiei clasice şi foloseşte un stil pur, foarte simplu. În viaţa sa în această perioadă Gide trece printr-o perioadă de angoasă şi de adânci suferinţe sufleteşti.
Deşi dragostea pentru Madeleine i-a oferit ceea ce el numea „orientarea sa mistică”, s-a descoperit a fi incapabil de a avea o relaţie apropiată şi permanentă cu aceasta, de a-şi reconcilia dragostea cu setea lui permanentă de libertate şi cu pornirile sale interioare sau cu dorinţa sa de experienţe noi. Pivniţele Vaticanului marchează tranziţia la a doua fază a carierei lui Gide. El a numit acest text o şotie, prin care desemna o operă satirică ale cărei personaje cam nebunatice sunt tratate în maniera unei farse în interiorul unei structuri narrative absolute neconvenţionale. Aceasta a fost de altfel prima sa operă cu caracter anticlerical.
andre-gideÎn 1938 soţia lui Gide, Madeleine, a murit. După o lungă perioadă de separare, boala ei îi reduce împreună. Pentru scriitor ea fost marea sa dragoste. Odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Gide a început să aprecieze valorile tradiţionale şi să aprecieze trecutul. Din 1942 şi până la sfârşitul războiului Gide va locui în Africa. Aici scrie piesa de teatru Tezeu, a cărei intrigă simbolizează chiar această întoarcere a lui Gide către trecut, căci Tezeu se poate reîntoarce la Ariadna doar pentru că este agăţat de firul subţire al tradiţiei. În iunie 1947 Gide a obţinut primul său titlu onorific, cel de doctor în litere la Universitatea din Oxford. În acelaşi an, în luna noiembrie, i se acordă Premiul Nobel pentru literatură. În 1950 va publica ultimul volum din Jurnal, o înregistrare a vieţii sale din 1889 şi până la vârsta de 80 de ani. Jurnalul acesta, cu peste un million de cuvinte este o naraţiune în care a înregistrat experienţe, impresii şi crize morale, pe o perioadă care depăşeşte 60 de ani şi constituie un document de o bogăţie sufletească extraordinară. După publicarea sa Gide a renunţat complet la scris.
Memorialistica propriu-zisă ocupă un loc important în opera lui. Ne-a lăsat câteva mii de pagini de jurnal, o carte de amintiri din copilărie și tinerețe – Si le grain ne meurt (Dacă grăunțele nu se usucă…1919) – mai multe volume de amintiri și jurnale cu temă specială. Între ele, esențiale sunt acelea care i-au clarificat conștiința politică. O călătorie în Africa Centrală l-a confruntat cu realitățile colonialismului. Două volume care depășesc din toate punctele de vedere memorialistica de călătorie (Călătorie în Congo, 1927 și Întoarcerea din Tehad, 1928) reflectă procesul de conștiință al scriitorului și mutația în gândirea lui politică. Semnificații sociale avusese însă și în volumul Amintiri de la Curtea cu jurați (1914).
Analizându-se mereu cu o luciditate prea puțin narcisistă, Gide a publicat în 1925 unul dintre primeleandre_gide_in_1930 jurnale incluse exclusiv de creație. Jurnalul Falsificatorilor de bani (sau de monede – traducând mot a mot) 1926, constituie un protocol atent al gestației romanului care urma să aibă atâtea rezonanțe în proza dintre cele două războaie. Gide și-a publicat jurnalul în reviste și apoi în mai multe volume – Pagini de jurnal, 1932, Jurnalul, 1939. Jurnalul lui Gide e orientat încă spre memorialism, spre problematica spihologică și etică. Faptele sunt obiect de analiză și meditație, căutându-se semnificația și generalitatea experienței umane. Scriitorul ni se mărturisește mai puțin sfidător decât o făcuse în alte volume (Imorialistul, 1902, Corydon, 1924).
Dacă grăuntele nu se usucă e” o carte memorialistică cu accente patetice de autocăutare și mărturisiri, care narează copilăria, primele încercări și relații literare. Apare aici geneza unui spirit măcinat de căutări și contradicții, formarea rebelului față de familia burgheză care avea să propună ironic drept titlu pentru o cercetare asupra „ familiei celulă socială”: Regimul celular. E transformarea copilului pios, devenit ateu. Descendentul de catolici normanzi – după mamă – și de rigizi protestanți – după tată – s-a luptat toată viața cu rigoarea puritană și exploziile, imnul simțurilor din Hrana pământească sunt o reacție împotriva acestei formații.
Numele lui Gide, care a fascinat câteva generații, e relativ uitat în ultimul timp. S-ar putea ca o apreciere mai cumpănită să fie înlesnită și de lectura scrierilor lui memorialistice.
Gide a militat pentru cunoașterea de sine și sinceritate iar această credință a fost îmbogățită de umanismul său și de apelul continuu la toleranță pe care l-a susținut prin intermediul întregii sale opere. gide-pianoDeși a fost o figură literară nu lipsită de controverse în plan biografic, Gide a fost considerat un spirit revoluționar, care a sprijinit deschis calea libertății individuale și a sfidat principiile moralității înguste, mic burgheze.
Încă înainte de moartea sa a fost recunoscut în unanimitate drept un umanist și un moralist în descendența vechii tradiții a moraliștilor francezi din secolul al XVII-lea. Caracterul nobil și puritatea și înălțimea stilului său i-au asigurat un loc în Panteonul literaturii franceze, dar și universale din toate timpurile.

Surse:
bookiseala.ro
literaturapopoarelor.blogspot.ro
ro.wikipedia.org
romanialibera.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × three =

3 + 6 =

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – “costum de haine” sau “costum”? Structura …
Corespondenta la redactie