Pastila de gramatică
Care este originea cuvântului “ticălos”?
Orice limbă este un sistem dinamic. În timp, dispar cuvinte, pe măsură ce realităţile pe care le denumesc nu mai există, şi apar altele, împrumutate sau create în interiorul limbii respective. De asemenea, pot avea loc restrângeri sau lărgiri de sens, înnobilări sau degradări ale înţelesurilor, cum s-a întâmplat, de exemplu, în cazul unor cuvinte care, astăzi, au doar conotaţii negative, precum prost (care, iniţial, avea sensul de om simplu, sărac), mişel (sensul vechi, etimologic fiind de sărman, nenorocit), mitocan (etimologic – locuitor al unui mitoc, adică al unei chilii/case aparţinând unei mănăstiri) etc.
O degradare de sens a avut loc şi în cazul cuvântului ticălos, care poate fi folosit cu valoare adjectivală (om ticălos) sau substantivală (un ticălos), termen care şi-a consolidat locul în limba curentă, de vreme ce poate fi auzit atât de des, în cele mai diverse contexte – indivizi ticăloşi, politicieni ticăloşi, sistem/regim ticălos/ticăloşit etc.
Potrivit DEX, termenul ticălos, care, ca substantiv, are, în limbajul actual, sensul de (persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic, iar ca adjectiv este sinonim cu abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, netrebnic etc., provine din ticală (cuvânt vechi, ieşit din uz, însemnând mizerie), a cărui origine este necunoscută, la care s-a adăugat sufixul -os.
O altă etimologie posibilă ar fi din structura grecească Ti kalos! (Ce frumos!), pe care o strigau, în timpurile vechi, pentru a-şi atrage cumpărători, negustorii greci de postavuri, veniţi cu mărfurile lor în ţările romane. Românii au adaptat, “după ureche”, strigarea respectivă, numindu-i “ticăloşi”, pe negustorii respectivi, cuvânt care exprima si un sens peiorativ, de nemultumire faţă de marfa vândută.
Lasă un răspuns