În comunicarea orală, colocvială, dar şi în mass-media, prezenta clişeelor lingvistice – adică a unor cuvinte sau structuri care, iniţial, au fost considerate a fi o inovaţie, o modalitate de a transmite mai rapid sau într-o manieră mai « originală » a unui mesaj, după care frecventa utilizării le-a banalizat – este o realitate care, în general, creează impresia de limbaj sărac, obositor, chiar enervant. Or, este o evidenţă că, în maniera de exprimare, transpare ceva din personalitatea fiecăruia, din modul său de a gândi, mai nuanţat sau mai schematic. Cuvantul este cel care face ordine in ganduri, care poate sa atraga, sa convinga sau care poate sa genereze efecte inverse acestora.

Expresia « Gen »/ «Ceva de genu(l) » a cucerit nenumărate teritorii, fiind utilizată în cele mai diverse contexte, surprinzătoare fiind şi poziţia acestui clişeu, de cele mai multe ori, la sfârşitul enunţului, ca in exemplele: Aş vrea să cumpăr fructe sau legume, ceva proaspăt, gen !/ Nu îmi plac cei care spun « nu mă interesează subiectul », gen/ Nu sunt de acord cu ceva gen « citeşte orice »/ Mi-aş dori o bicicletă sport, ceva de genu’/Admir persoanele puternice, gen prietenul meu/Vedetele TV par foarte interesate de imagine, ceva de genu’/Nu urmăresc « ştirile de la ora cinci », chestii gen etc.

Este evident că exprimări ca cele menţionate anterior sunt greşite, nu au logică, nu sunt justificate nici măcar de necesitatea de a transmite mai rapid un mesaj. Dar chiar şi o structură precum «ceva de genul (felul) acesta… » (corectă gramatical), folosită prea des, devine obositoare, se goleşte de sens, aşa cum se întâmplă, de regulă, cu toate formulările stereotipe. Există nenumărate posibilităţi de a transmite un mesaj (scris şi oral), astfel încât limba să îşi menţină prospeţimea, iar un efort minimal, din partea oricărui vorbitor,  de nuanţare şi de alegere a unei anumite maniere de exprimare nu poate avea decât efecte pozitive. Până la urmă, celebra expresie a academicianului francez, din secolul al XVIII-lea, Louis Buffon – « Le style c’est l’homme meme » (« Stilul este omul însuşi ») îşi are perfectă acoperire în orice timp şi în orice loc.