Cu câţiva ani în urmă, pe o pagină Wikipedia, în limba română, s-a făcut un « sondaj » cel puţin ciudat, pentru a se stabili, în funcţie de rezultatul « investigaţiei », cum să se scrie corect titlul unui articol din această enciclopedie virtuală – « Isus din Nazaret » sau « Iisus din Nazaret ». Evident că ideea de a « vota » cum să se scrie – Isus sau Iisus – este cel puţin bizară, pentru că opţiunea pentru o formă sau alta poate fi dictată doar de normele lingvistice şi/sau de explicaţia etimologică şi de semnificaţia numelui Mântuitorului, Fiul lui Dumnezeu, simbolul central al religiei creştine.

Răspunsul simplu este că, potrivit DOOM (Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române), ambele forme sunt acceptate ca fiind corecte, prima trecută în dicţionar fiind cea recomandată – Isus/Iisus.

Un asemenea răspuns este însă insuficient, în acest caz fiind necesară o întoarcere spre originea numelui  şi spre felul în care a fost preluat, în diverse religii, pentru că, de exemplu, protestanţii şi greco-catolicii îl scriu Isus (cu un I), iar ortodocşii cu doi (Iisus).

Numele vechi, evreiesc, Iesua (Iehosua) a fost transcris în variantele greceşti ale Evangheliilor ca Ιησούς Χριστός (Iesous/Jesous), iar în latină Iesus Christus. Grafia Iisus este cea care respectă etimologia numelui, η din greacă fiind redat, în latină, ca e, tendinţa fiind de a se citi acest e (din Jesus) ca i (Iisus, cu cei doi i pronunţaţi în hiat, adică în două silabe diferite – I-i-sus).

În limba română, forma Iisus poate fi explicată şi prin influenţa limbii slavone, fidelă scrierii greceşti, ştiut fiind faptul că, până pe la jumătatea secolului al XIX-lea, mai ales în textele religioase, din spatiul nostru cultural, s-a folosit alfabetul chirilic. De altfel, limba slavonă a fost, pe teritoriul românesc, în Evul Mediu, limba oficială, utilizată în cancelariile voievodale, dar, în special, ca limba a cultului religios ortodox.

O altă explicaţie adusă de teologi este că, în Palestina, numele Jehosua (Isus) era foarte răspândit şi, atunci, pentru a se face distincţia necesară între numele purtat de un om obişnuit şi cel al Mântuitorului, ortodocşii l-au preluat adăugând un i (Iisus).

Prin urmare, strict lingvistic sunt acceptate ambele forme – Isus şi Iisus –  Biserica recomanda forma Iisus, iar opţiunea pentru una sau cealaltă dintre variante nu poate fi un motiv de dispută între diversele culte religioase şi nici nu trădează mai multă sau mai puţină credinţă din partea celui care pronunţa sau scrie numele Mântuitorului.